Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Palatul Administrativ Dâmboviţa intră în reabilitare. Vezi unde se mută toată activitatea Consiliului Județean!

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat, în această dimineață, contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea și modernizarea clădirii în care funcționează instituția, precum și Prefectura Dâmboviţa. Vorbim despre Palatul Administrativ din centrul municipiului Târgoviște.

Proiectarea va dura cel mult 90 de zile, iar lucrările propriu-zise se vor derula pe o perioadă de 30 de luni. În această perioadă, activitatea Consiliului Județean Dâmbovița se va muta integral în Micro VI, în clădirea în care a funcționat Facultatea de Sport din cadrul Universității Valahia (lângă Grădinița Nr. 14) – imobil care aparține CJ Dâmbovița.

„Palatul Administrativ a fost construit în anul 1972 și, de peste 50 de ani, nu a avut nicio reabilitare. Valoarea proiectului se ridică la 97 de milioane de lei, din care Consiliul Județean Dâmboviţa va contribui cu 2,6 milioane de lei. Sediul CJ și al Prefecturii are o suprafață desfășurată de peste 6.200 mp și va beneficia de lucrări de consolidare, reabilitare, modernizare și creștere a eficienței energetice.

Prin lucrările pe care le vom executa, vom consolida structura clădirii, vom introduce pereți structurali de beton, vom face intervenții asupra fundațiilor, vom înlocui pereți de compartimentare, vom repara sau elimina ori înlocui componente arhitecturale, vom amenaja parcarea și spații verzi, vom reabilita termic exteriorul clădirii, vom reabilita sistemul de încălzire și de realizare a apei calde,vom moderniza sistemul de climatizare și instalațiile de iluminat și, nu în ultimul rând, vom amenaja stații de încărcare pentru vehicule electrice.

La finalul tuturor lucrărilor, vom avea o clădire cu spații deschise, moderne, un sediu administrativ care să reprezinte cu adevărat județul Dâmbovița”, a precizat președintele CJ – Corneliu Ștefan.

Au fost prezenți la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru reabilitarea și modernizarea clădirii Palatului Administrativ, alături de președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan și de administratorul firmei care a câștigat licitația – Cătălin Vișan, cei doi vicepreședinți – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul județului și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor – Ionuț Săvoiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Publicat

pe

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.

„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Publicat

pe

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.

Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.

„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.

Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.

„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.

Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite