POLITIC
Senatorul Titus Corlățean s-a întâlnit cu ambasadorul american Daniel Fried, membru Atlantic Council

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului României, l-a avut ca oaspete, săptămâna trecută, pe ambasadorul american Daniel Fried, membru al Atlantic Council, aflat în vizită în România.
Temele întrevederii dintre senatorului Titus Corlățean și Daniel Fried, fost asistent pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA în perioada 2005-2009, au vizat războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, relația transatlantică, competiția strategică la nivel mondial și necesitatea întoarcerii la multilateralism în cadrul societății internaționale. Discuțiile cu privire la războiul de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, au evidențiat necesitatea menținerii implicării SUA și a păstrării unității și solidarității comunității transatlantice în sprijinirea eforturilor Ucrainei în vederea consolidării capacităților sale de apărare.
„Ambasadorul american Daniel Fried, cu o carieră de peste patruzeci de ani în serviciul diplomatic al SUA, este un reputat expert în spațiul european și, prin pozițiile deținute în cadrul guvernului american, a jucat un rol cheie în proiectarea și implementarea politicii americane în Europa după căderea Uniunii Sovietice. De asemenea, a contribuit la elaborarea politicii de extindere a NATO către țările din Europa Centrală. În calitate de coordonator al Departamentului de Stat pentru politica de sancțiuni, el a elaborat sancțiunile SUA împotriva Rusiei, la începutul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, în 2014, prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea”, se precizează într-un comunicat transmis de Senatul României.
POLITIC
Deputat Victor Ponta: Anul 2027 trebuie să nu mai sufoce și să nu mai jefuiască sectorul privat!

Deputatul de Dâmbovița Victor Ponta, critic fervent și acid al guvernării de după 2024, precizează că anul 2026 a fost unul cumplit de greu pentru toate firmele din România. Consideră fostul premier al României că oamenii de afaceri români merită apreciați și felicitați pentru toate eforturile pe care le-au depus pentru a supraviețui și, mai ales, pentru faptul că au reușit să plătească salarii, taxe, rate la bănci și, pe deasupra, au mai și investit!
„Datorită lor, România a rezistat până acum! A venit însă vremea în care, fără patriotism economic, viitorul va arăta din ce în ce mai rău! Trebuie ca anul 2027 să aducă stabilitate și predictibilitate, taxe și prețuri la energie mai mici, mai puțină birocrație și corupție, un stat mai „suplu și mai eficient”, care să nu mai sufoce și să nu mai jefuiască sectorul privat”, a scris fostul președinte al PSD pe pagina sa de Facebook.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.
„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.
De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.
Dâmboviţaacum 4 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























