Dâmboviţa
Împrumuturi obținute în numele altei persoane prin acces ilegal la sistemul informatic și fals

Polițiștii din Fieni, județul Dâmbovița, au reținut un bărbat de 40 de ani, din București, pentru complicitate la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic și fals informatic. Astăzi – 18 iunie 2024, magistrații l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Anul trecut, în zilele de 24 și 25 septembrie, individul a indus în eroare sau a încercat să inducă în eroare, împreună cu alte persoane, funcționarii unor instituții financiare nebancare, prin prezentarea în mod nereal a datelor personale ale victimei, în scopul de a obține în mod fraudulos mai multe împrumuturi. Prejudiciul creat a depășit 5.000 de lei.
Precizăm că, în acest caz, la data de 26 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în baza unui mandat de aducere, au condus la audieri un bărbat de 45 de ani, din Bucșani, care se sustrăgea cercetărilor și care, ulterior, a fost reținut pentru 24 de ore și apoi a fost arestat preventiv.
„Din probatoriul administrat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a rezultat că, la data de 25 septembrie 2023, cu ajutorul datelor personale ale unui bărbat de 43 de ani, din Buciumeni, ar fi accesat fără drept contul bancar al acestuia și ar fi modificat datele personale, fiind creat un nou cont bancar.
Totodată, în zilele de 24-25 septembrie 2023, ar fi indus în eroare sau ar fi încercat să inducă în eroare funcționarii unor instituții financiare nebancare (10 acte materiale), prin prezentarea în mod nereal a datelor personale ale victimei, în scopul de a obține în mod fraudulos mai multe împrumuturi, prejudiciul creat fiind de peste 5.000 de lei.
De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi introdus fără drept datele personale ale victimei (14 acte materiale), în vederea creării unor conturi bancare ori pentru a încheia la distanță mai multe contracte de împrumut. În plus, acesta ar fi falsificat cartea de identitate a persoanei vătămate și s-ar fi prezentat sub identitatea acesteia”, ne-a informat IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Ce competențe digitale contează în munca de azi? Completează chestionarul Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a lansat două chestionare prin care urmărește să identifice nevoile de dezvoltare a competențelor digitale și de securitate cibernetică, atât din perspectiva angajaților, cât și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a angajatorilor.
Chestionarele pot fi completate până în data de 28 septembrie, la următoarele link-uri:
Pentru angajatori:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdTsAjMA16VwNeKn53jpHAC3wVau5RjX6V0BDm33Q1aq2HPyg/viewform
Pentru angajați și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdild6Q-ZeNy3VzlQtzNVozhmsVAkOq4h5GdYoneHYvAChUTw/viewform
ANUNŢURI
Primăria Titu: Anunț privind ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie electrică

Primăria Titu va primi, începând cu data de 20 octombrie 2026, cererile privinf acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2026 – martie 2027 și a suplimentului pentru energie electrică.
Pentru solicitările depuse în perioada 20 octombrie – 20 noiembrie 2026, ajutorul de încălzire și suplimentul de energie se vor acorda începând cu luna noiembrie 2026. Pentru cererile înregistrate după această dată, sprijinul se va acorda începând cu luna următoare celei în care au fost depuse.





ACTUALITATEacum 4 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 3 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală



























