Connect with us

Giurgiu

Traficanți de droguri din Giurgiu, reținuți de DIICOT

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au reținut patru persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În sarcina unuia dintre cei anchetați s-a mai reținut și comiterea infracțiunii de punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe, pentru consumul ilicit de droguri.

„Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în perioada iulie 2023 – mai 2024, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de heroină (drog de mare risc) și alpha PHiP (substanță psihoactivă) către consumatori din municipiul Giurgiu și localități din proximitate.

De asemenea, cercetările efectuate au stabilit că, în perioada martie – mai 2024, una dintre persoanele cercetate ar fi pus la dispoziție locuința sa, din municipiul Giurgiu, în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc și substanțe psihoactive”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele persoanelor cercetate din județul Giurgiu și municipiul București, au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri autosigilante cu substanță sau urme de substanță pulverulentă, comprimate, un cântar electronic de precizie, dispozitive de prizare și obiecte metalice cu conținuț si urme de substanță, seringi, precum și alte mijloace de probă.

Au mai fost descoperite și indisponibilizate diferite cantități de droguri de mare risc, respectiv heroină și substanță psihoactivă.

Ieri – 27 iunie 2024, cele patru persoane au fost prezentate în fața magistraților judecători din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Publicat

pe

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.

În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.

Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite