Connect with us

POLITIC

Liderii europeni ai Internaționalei Socialiste s-au întâlnit la București

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean a participat, săptămâna trecută, alături de președintele Marcel Ciolacu și de alți lideri naționali ai PSD, la reuniunea liderilor europeni din Internaționala Socialistă. Întâlnirea a avut loc la Palatul Parlamentului.

„Pedro Sanchez, premierul Socialist al Spaniei și lider al Internaționalei Socialiste, a fost prezent, cu un mesaj puternic de susținere, alături de ceilalți lideri social-democrați europeni, pentru PSD, în perspectiva competițiilor electorale prezidențiale și parlamentare care urmează în România.

Am discutat direct cu Pedro Sanchez cât de important este să fie finalizate rapid negocierile între guvernele social-democrate român și spaniol pentru recunoașterea dublei cetățenii românești și spaniole pentru comunitatea românească de peste un milion de oameni din Spania!

Românii care trăiesc în această țară nu vor mai fi obligați să renunțe la cetățenia română, dacă vor, în același timp, să dobândească și cetățenia spaniolă! Acest lucru va fi realizat de cele două guverne social-democrate până la sfârșitul acestui an”, a precizat Titus Corlățean.

Senatorul social-democrat a condus, alături de Chantal Kambiwa – coordonatorul general al Internaționalei Socialiste, reuniunea noului Comitet Europa al Internaționalei Socialiste, înființat la București.

„Au fost discuții foarte bune și o Declarație de la București adoptată cu această ocazie pentru susținerea extinderii UE cu statele din Balcani și respectiv Ucraina și Republica Moldova. La reuniunea organizată de PSD și IS la București au stat la aceeași masa și lideri greci ai PASOK, și respectiv turci ai CHP, și lideri social-democrați sârbi și respectiv din Albania și Kosovo. Lucrul ăsta spune multe despre capacitatea noastră de a genera dialog, cooperare și înțelegere între actori politici și națiuni cu relații adesea dificile din Balcani”, a mai spus președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

A început bătălia preelectorală la Răcari. Liderul organizației locale PSD, Ionuț Săvoiu, a luat la țintă actuala administrație a orașului

Publicat

pe

Ionuț Săvoiu, nu numai că a revenit în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar și-a luat în serios și rolului de lider al organizației PSD Răcari. Încă nu se știe cu siguranță dacă Săvoiu va fi candidatul social-democraților pentru poziția de primar al orașului Răcari la alegerile din 2028. Mulți ar spune, după ce l-au văzut cum acționează, că va fi. Alții, șușotesc pe la colțuri că scaunul de edil la Răcari este prea mic pentru anvergura secretarului de stat Ionuț Săvoiu. Cert este că a pornit războiul politico-electoral cu actualul primar, Marius Caravețeanu. De altfel, Răcari este sigura localitate cu statut de oraș din județul Dâmbovița care nu a fost cucerită de PSD. Și, după cum îl cunoaștem pe conducătorul social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, ambițios, hotărât, va scoate pe acest front toate armele specifice unei bătălii, în prima fază, preelectorale, pentru că vrea să câștige!

Printre ultimele postări pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, șeful filialei PSD Răcari, pare să fi dat semnalul la luptă. Săvoiu, însoțit de mai mulți social-democrați din Răcari, a pornit prin localitate, să puncteze în special zonele și perimetrele unde infrastructura nu se prezintă așa cum trebuie. Unde sunt hibe și neajunsuri. Spune Săvoiu, dorind să păstreze nuanța de politețe care îl caracterizează, că știa despre noroaiele din centrul orașului, justificate de întârzierea mult prea mare a lucrărilor de modernizare a DN71, Bâldana -Târgoviște, dar că nu s-ar fi „gândit că, la mai puțin de 200 de metri de kilometrul zero al orașului, pe strada Garoafelor, nu există nici măcar asfalt. Nu mai vorbim despre trotuare sau despre o rețea de canalizare pluvială”.

„De aici începe, de fapt, imaginea orașului Răcari. Așa arată centrul orașului, dincolo de promisiuni și de imaginea frumoasă pe care unii încearcă să o prezinte. Suntem în 2026, iar locuitorii orașului Răcari au nevoie de condiții de oraș, nu de infrastructură rămasă la nivelul unei comune”, a scris Ionuț Săvoiu pe Facebook, nefăcând o nominalizare directă, dar, cu siguranță, țintindu-l pe primarul Marius Caravețeanu.

Actualul edil al orașului Răcari va fi un adversar redutabil al social democraților. Și panoplia cu realizări nu este goală, chiar dacă mai sunt multe de făcut! Dar, ăsta-i jocul politic, democratic, din care ar trebui să iasă binele comun, dezvoltarea societății.

„18 ani de când avem aceeași administrație. După atâția ani, ar fi trebuit să putem vorbi despre infrastructură modernă, străzi asfaltate, trotuare și condiții decente pentru fiecare locuitor. În schimb, încă discutăm despre lucruri elementare”, a adăugat liderul PSD Răcari, Ionuț Săvoiu.

În finalul textului său, însoțit de fotografii care să ateste că a luat la picior străzile din Răcari, Ionuț Săvoiu face un apel către locuitorii orașului.

„Anul 2028 trebuie să fie un moment al bilanțului și al responsabilității. Fiecare locuitor are dreptul să ceară explicații, să evalueze rezultatele și să decidă în cunoștință de cauză ce viitor își dorește pentru oraș. Răcari este oraș pe hârtie. Este timpul ca statutul de oraș să se vadă și în viața de zi cu zi a oamenilor”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

POLITIC

Victorie în plan legislativ a senatorilor AUR. Vot unanim pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia

Publicat

pe

Senatorul Ciprian Iacob ne anunță că parlamentarii grupului AUR din Senatul României au obținut o victorie legislativă remarcabilă prin adaptarea, cu unanimitate de voturi, a proiectului privind salvarea Complexului Energetic Oltenia. După cum a precizat senatorul Ciprian Iacob, vorbim de un succes important în ceea ce privește securitatea energetică a țării și viitorul industriei românești.

Propunerea legislativă inițiată de senatorii AUR a fost adoptată în unanimitate, creând cadrul legal necesar acordării diferenței de ajutor de stat, sub formă de grant, pentru achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2026.

Prin votul obținut, Complexul Energetic Oltenia primește o gură de aer absolut necesară pentru a continua producția de energie în bandă, prevenind astfel colapsul energetic uriaș și, totodată va proteja miile de locuri de muncă din regiune.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite