Connect with us

Argeș

Percheziții în patru penitenciare într-un caz de trafic de droguri

Publicat

pe

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat, ieri – 23 iulie, 22 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Argeș, Teleorman, Gorj, Ilfov și în municipiului București, și în patru penitenciare, respectiv Mioveni, Târgu-Jiu, Rahova și Jilava.

Ancheta demarată de DIICOT privește săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuare, fără drept, de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în forma continuată, alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, fără drept, și deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.

Cercetările efectuate de oamenii legii au scos la iveală faptul că 5 persoane, trei dintre ele aflate după gratii pentru executarea unor pedepse cu închisoarea, au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor importante sume de bani din comercializarea unor substanțe interzise.

Membri grupului au procurat, de la alte persoane cercetate în cauză, în vederea comercializării, diferite cantități de substanțe cu efecte psihoactive (ADB – 4en- PINACA, ADB – Butinca), precum și substanțe dopante (metandienonă și oximetolonă) impregnate în coli de hârtie.

Unul dintre membrii grupului infracțional este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu. Audierile s-au desfășurat la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, al polițiștilor de penitenciare din cadrul penitenciarelor Mioveni, Târgu Jiu, Rahova și Jilava, precum și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.

La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.

Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite