ACTUALITATE
Dâmbovița: Promovabilitate mai mică la examenul de definitivare în învățământ, comparativ cu anul 2023
82 candidați din cei 145 care au susținut proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ în județul Dâmbovița au obținut note între 8 și 10 – ne informează Inspectoratul Școlar.
Dintre aceștia, 3 au fost notați cu 10 (2 candidați la disciplina Educație fizică și sport și 1 candidat la disciplina Limba și literatura română și matematică, metodica predării limbii si literaturii române / comunicării în limba română si metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în invățământul primar), 35 de candidați au primit note între 9.00 și 9.99, iar 44 au obținut note între 8.00 – 8.99. La polul opus, au fost evaluate cu note sub 5 lucrările a 7 candidați.
Contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 30 iulie 2024 (până la ora 20:00) și miercuri, 31 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul dedicat (definitivat.edu.ro), în data de 6 august.
„În anul școlar 2023 – 2024, s-au înscris 161 de candidați, la 24 de discipline. Dintre aceștia, 12 candidați s-au retras pe parcursul anului școlar, rămânând 149 de candidați validați pentru a susține proba scrisă. Pe parcusul probei scrise, 4 candidați s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie”, ne mai informează Inspectoratul Școlar.
La nivelul județului Dâmbovița, rata de promovare din sesiunea 2024 (medii mai mari sau egale cu 8.00), înregistrată înainte de contestații, după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 78,62%. Se constată o scădere cu 2,44%, comparativ cu sesiunea 2023 ( rată de promovare 81,06%, după soluționarea contestațiilor).
Au avut dreptul de a susține proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie:
– stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
– calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs;
– cel puțin media 8.00 – media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8.00, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă. Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
ACTUALITATE
Adjunctul șefului IPJ Dâmbovița este cercetat penal sub control judiciar
Având în vedere dosarul penal ce vizează un ofițer din conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Față de lucrător a fost luată măsura eliberării din funcția deținută și a fost pus la dispoziție, urmând să-i fie stabilite sarcini, la nivelul unității din care face parte, care să nu împieteze ancheta penală și în concordanță cu obligațiile dispuse prin ordonanța emisă de procuror, pe perioada controlului judiciar.
Reiterăm faptul că Poliția Română se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului.
Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.
Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști.
Nota redacției: Potrivit surselor noastre, este vorba despre comisarul șef Denis Pârvu – adjunct al IPJ Dâmbovița
ACTUALITATE
Deputat Marian Țachianu: Amnistia fiscală se aplică și fermierilor
Ordonanța de urgență a Guvernului privind amnistia fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede, printre altele, ştergerea a 50% din datoriile persoanelor fizice sub 5.000 de lei, restante la 31 august, și a 25% din cele mai mari de 5.000 de lei, precum şi a accesoriilor, respectiv: dobânzi şi penalităţi, dacă datoria se plăteşte până pe data de 25 noiembrie 2024.
Cât privește persoanele juridice, dacă plătesc „principalul”, vor scăpa de dobânzi şi penalităţi. Există în Ordonanță și o bonificație de 3% din impozit, sub formă de credit fiscal pentru compensarea altor obligații de plată anul viitor, pentru contribuabilii persoane juridice care și-au plătit la timp dările către stat, iar îndeplinirea condițiilor se va constata din oficiu.
În contextul adoptării acestui act normativ (vezi textul integral), deputatul PSD de Dâmbovița Marian Țachianu, cunoscut fermier, îi informează pe agricultori că amnistia fiscală este și pentru ei. Cu alte cuvinte, le vor fi șterse o parte din datoriile înregistrate la ANAF și la primării. Consideră parlamentarul că măsura este una venită mai ales că anul 2024 a fost unul dintre cei mai grei pentru fermieri, din cauza secetei prelungite.
„Îi îndemn pe toți să profite de această facilitate ca să scape de datorii, pentru că, așa cum a spus ministrul Finanțelor, o nouă amnistie fiscală ar mai putea fi acordată peste 10 ani sau chiar deloc”, a punctat deputatul PSD de Dâmbovița Marian Țachianu.
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Târgoviște: „Cupa Cartierelor” 2024 la fotbal a fost câștigată de echipa zonei de centru
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Zilele Cetății Târgoviște 2024. Programul pentru duminică, 8 septembrie
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Acrobații periculoase pe Platoul Prefecturii Dâmbovița! Sărituri cu bicicleta peste copii întinși pe caldarâm!
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Târgoviște: „Meciul Vedetelor” 2024, delectare, sudoare și… consolare!
-
Argeșacum 6 zile
Accident rutier mortal. A intrat cu mașina într-un parapet din beton
-
Giurgiuacum 4 zile
Patru tineri răniți într-un accident rutier între Mârșa și Videle
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Zilele Cetății Târgoviște 2024. Programul pentru sâmbătă, 7 septembrie
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Un mort și doi răniți într-un accident pe DN 71, la intersecția spre Titu – Cornățelu