ACTUALITATE
Atenție! Apa se furnizează cu program în mai multe localități din județul Dâmbovița
Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță că, din cauza secetei prelungite în zona captării Peștera Rătei și a consumului mare de apă potabilă pe conducta de alimentare cu apă potabilă a comunelor:
– Moroeni, sat Glod – str. Valea Batranei, Sat nou și Sanatoriu; sat Moroeni – străzile Purghei, Bisericii, Cojocari, Ivănești, Spitet și Gartoaia;
– Pietroșița, sat Pietroșița – strada Adunați;
– Buciumeni, sat Dealu Mare – străzile Abatorului, Lut și Cremenis;
– Moțăeni – str. Higi, Baia, Chivoiesti și Poienii,
presiunea apei potabile este scăzută, astfel încât, pentru gospodăriile aflate în zone înalte, nu se poate asigura alimentarea cu apă potabilă la parametrii normali de funcționare.
Citește și: Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru abonații din Fieni
Acest program de furnizare intermitentă va suferi modificări în zilelele următoare, în funcție de condițiile meteo.
Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe pagina: https://www.catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa
Compania de Apa își cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat.
ACTUALITATE
Universitatea „Valahia” din Târgoviște, locul I în România la categoria INOVARE, conform SCImago Institutions Rankings 2025
Universitatea „Valahia” din Târgoviște se situează, potrivit ediției 2025 a SCImago Institutions Rankings, pe primul loc la nivel național în clasamentul universităților, la categoria Innovation Rank (Inovare), în cadrul acestui sistem internațional de evaluare a performanțelor cercetării științifice și inovării.
Rezultatul confirmă progresul constant al Universității „Valahia” în valorificarea cercetării și aplicarea rezultatelor științifice în domenii tehnologice relevante (https://www.scimagoir.com/rankings.php?sector=Higher+educ.&ranking=Innovation&country=ROU).
La nivel global, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a înregistrat o evoluție semnificativă: în cadrul clasamentului pentru inovare instituția a urcat de pe locul 6633 în 2022 pe locul 3542 în 2025, conform datelor extrase din Scopus și analizate prin metodologia SCImago. Această ascensiune reflectă capacitatea universității de a genera rezultate științifice relevante, cu aplicabilitate tehnologică și impact economic real.
Clasamentul SCImago Institutions Rankings este recunoscut la nivel mondial ca instrument de evaluare a performanței instituțiilor academice și de cercetare, care se bazează exclusiv pe date obiective, verificabile și cuantificabile. Analiza sa se concentrează pe trei domenii: performanța cercetării, inovarea și impactul societal, fără a include raportări furnizate direct de universități.
În ceea ce privește inovarea, clasamentul urmărește capacitatea universităților de a produce cunoaștere științifică utilizată în dezvoltări tehnologice și industriale, prin trei indicatori principali:
– Cunoaștere inovativă (Innovative Knowledge – IK), care măsoară volumul producției științifice citate în brevete;
– Impact tehnologic (Technological Impact – TI) – procentul publicațiilor științifice citate în brevete, indicator independent de dimensiunea instituției;
– Brevete (Patents – PT), reprezentând numărul de cereri de brevet înregistrate (familii simple).
Indicatorii se bazează pe date din PATSTAT, baza de date a Oficiului European de Brevete, și acoperă o gamă largă de domenii științifice.
Această performanță este susținută de măsurile strategice asumate de universitate în sprijinul cercetării și inovării, prevăzute în Strategia Cercetării Științifice și a Creației Universitare 2025–2029.
Rezultatul obținut în SCImago Institutions Rankings 2025 este relevant și din perspectiva evaluărilor instituționale la nivel național, acest clasament internațional fiind luat în considerare în cadrul Metarankingului de clasificare a universităților din România, utilizat ca instrument de referință pentru analiza performanței academice și științifice a instituțiilor de învățământ superior.
Acest rezultat reflectă calitatea cercetării științifice desfășurate în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, precum și contribuția acesteia la inovare, evidențiată prin valorificarea brevetelor obținute.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
ACTUALITATE
VIDEO. „Marșul Tricolorului”, eveniment intrat în tradiție la Târgoviște
Eveniment cu totul și cu totul deosebit, astăzi – 23 ianuarie 2026, la Târgoviște. „Marșul Tricolorului”, acțiune inițiată de Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” a intrat deja în tradiția orașului și atrage, de la an la an, tot mai mulți participanți: elevi, militari și cetățeni simpli care respectă istoria poporului român. Nu a lipsit, ca de fiecare dată, nici primarul Daniel Cristian Stan, care a transmis felicitări organizatorilor și, evident, tuturor celor prezenți la acest eveniment, în ciuda condițiilor meteorologice deloc prielnice.
„Marșul Tricolorului reprezintă un eveniment cu totul și cu totul aparte, care adună laolaltă 3 simboluri fundamentale: Drapelul Național, Armata Românei și viitorul țării noastre, reprezentat de sutele de copii de la Școala Vasile Cârlova”, a spus primarul Daniel Cristian Stan, care le-a adresat elevilor mai multe întrebări având ca temă „Unirea Principalelor Române” înfăptuită la 24 ianuarie 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
VIDEO
-
ACTUALITATEacum 3 zileSecretarul de stat Sorin Ion, din Dâmbovița, este dorit în funcția de ministru al Educației
-
ACTUALITATEacum 4 zileDr. Țoni Ovidiu, cardiologie intervențională: Mituri frecvente despre hipertensiune
-
ADMINISTRAŢIEacum 9 oreInterviu cu primarul orașului Găești, Alexandru Iorga: Sunt optimist că voi reuși să realizez tot ceea ce mi-am propus pentru comunitate
-
Dâmboviţaacum 4 zileConstantin Dinu, din Ocnița, alergă de zeci de ani pe drumul dreptății. Până acum, nu i-a găsit capătul!
-
ACTUALITATEacum 5 zileDonează orice sumă de bani pentru Simina, o tânără mamă din Valea Voievozilor! Stă în puterea noastră să îi hrănim speranțele și încrederea!
-
Dâmboviţaacum 4 zilePieton accidentat mortal pe DJ 720, în comuna Gura Ocniței
-
ACTUALITATEacum o săptămânăColegii elevului agresat în Liceul „Iordache Golescu” din Găești au filmat scena de o violență cruntă
-
Argeșacum o săptămânăTaxi blocat în trafic exact ca-n filmele cu mafioți! Atacatorii au forțat pasagera să meargă cu ei
















