Argeș
S-au răsturnat cu mașina pe marginea autostrăzii București – Pitești

Accident de circulație, azi-noapte, pe Autostrada A1 București -Pitești, la km 103, în zona comunei Oarja. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din fericire, cele două persoane aflate în habitaclu au scăpat cu răni ușoare și au refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Bradu, județul Argeș.
Argeș
Două construcții din Pitești, distruse de foc. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit

Pompierii de la ISU Argeș au intervenit, astăzi – 22 aprilie 2026, cu două autospeciale de stingere o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, la un incendiu izbucnit pe strada Aleea Spitalului, din Pitești. La sosirea militarilor, focul se manifesta la două anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Flăcările, pornite se pare de la un scurt circuit la rețeaua electrică, au distrus acoperișurile anexelor, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. De asemenea, a fost degradată structura celor două construcții. În urma incendiului, au fost deteriorate obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, dar și circa 10 ml de gard.
Argeș
Copil rănit într-un accident rutier în Câmpulung

Accident rutier, în această după-amiază, în municipiul Câmpulung, județul Argeș – pe strada Alexandru cel Bun. Potrivit ISU, au fost implicate două vehicule. În urma impactului, un minor a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au intervenit la fața locului cu două echipaje, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier. Vom reveni.
Dâmboviţaacum 3 zileConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
Dâmboviţaacum 5 zileDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
ACTUALITATEacum 5 zileNuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”
ACTUALITATEacum 5 zileNucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei
ACTUALITATEacum 5 zileGăești. Florile plantate de autorități au fost furate! Primarul Alexandru Iorga a sesizat Poliția
ACTUALITATEacum 7 zile400 de locuri de parcare gratuite lângă Parcul Chindia. Nu mai lăsați mașinile pe străzile adiacente!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște reabilitează cu fonduri europene și Școala „Prof. Paul Bănică”. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăSimfonia Lalelelor 2026. Programul primelor trei zile de festival, 17-19 aprilie























