Connect with us

Dâmboviţa

Pericol în trafic! Aproape 12.000 de șoferi amendați pentru exces de viteză, doar în județul Dâmbovița!

Publicat

pe

Comandantul Poliției Dâmbovița, comisarul șef Viorel Polexe, a prezentat, astăzi – 30 august 2024, principalele cifre din bilanțul activității derulate în primele șapte luni ale anului 2024. Ne-a atras atenția faptul că 11.859 de șoferi au fost sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză admisă. La un calcul aritmetic simplu, asta înseamnă cam 1.694 într-o lună, de unde rezultă vreo 54-55 în fiecare zi! Oare ce se întâmplă cu șoferii din ziua de astăzi? Nu mai știu altceva decât să apese pedala de accelerație? Din păcate, mai sunt și alte tipuri de fapte de care se fac vinovați cei care se urcă la volan!

Potrivit datelor prezentate de comisarul șef Viorel Polexe, în primele șapte luni ale anului, 523 de conducători auto au fost amendați pentru că au fost dit telefoanele mobile în timpul deplasării, 252 pentru că s-au urcat băuți la volan, 77 pentru că nu au păstrat distanța de siguranță în mers, 460 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare și 397 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor.

„În perioada analizată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2.874 de permise de conducere, au retras 1.135 de certificate, 268 de seturi de plăcuțe de înmatriculare și au indisponibilizat 125 de vehicule”, a declarat șeful Poliției Dâmbovița.

Totodată, au fost amendați pentru nerespectarea regulilor de circulație 1.192 de pietoni și 3.248 de bicicliști. Cât privește numărul accidentelor rutiere grave produse în perioada analizată – respectiv 38, se constată o scădere cu 26,92%. Din nefericire, numărul persoanelor decedate înregistrează o creștere cu 22,22%.

Ne-a precizat comisarul șef Viorel Polexe că 84,21% din numărul total al evenimentelor rutiere grave s-au produs din cauza următoarelor abateri ale participanților la traficul rutier:
– Viteza (neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă 23,68% din numărul total de accidente);
– Abaterile pietonilor (18,42% din numărul total de accidente s-au produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație de către pietoni, în special pe fondul traversării neregulamentare a străzii);
– Prioritate pietoni (neacordarea priorității de trecere pietonilor reprezintă 13,15% din numărul total de accidente);
– Alte preocupări de natură a distrage atenția ( ceea ce reprezintă 13,15% din numărul total de accidente);
– Abateri bicicliști (5,26% din numărul total de accidente s-au produs pe fondul nerespectării regulilor de circulație de către această categorie de participanți la traficul rutier);
– Prioritate vehicule (neacordarea priorității vehiculelor care au acest drept reprezintă 5,26% din numărul total de accidente).

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, polițiștii dâmbovițeni de la Rutieră au organizat 427 de acțiuni, dintre care 89 au fost pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, drogurilor sau altor substanțe similare și 139 pentru combaterea excesului de viteză. Totodată, au aplicat 32.485 de sancțiuni contravenționale pentru încărcarea prevederilor legii privind circulația pe drumurile publice, dintre care 27.770 au vizat conducători auto.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.

În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Gala Cercetării, eveniment devenit tradiție la Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Publicat

pe

Astăzi – 9 noiembrie 2026, într-o atmosferă distinsă, în amfiteatrul „Paraschiv Vagu” din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Galei Cercetării. Evenimentul, intrat deja în tradiția acestei instituții de învățământ superior, a adunat la un loc cadre didactice universitare, studenți, reprezentanți ai administrației publice locale și județene, ai bisericii și vieții culturale. De asemenea, invitații care nu au putut onora cu prezența fizică manifestarea au intrat în direct, în sistem video, felicitându-i deopotrivă pe organizatorii Galei și pe cei care au fost premiați în cadrul evenimentului.

Primul la cuvânt, în calitate de gazdă și creator al Galei Cercetării, a fost conferențiarul universitar doctor inginer Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște. Acesta a precizat că scopul Galei este acela de a aduce în fața comunității academice rezultatele deosebite care au fost obținute de cadrele didactice și cercetători, pentru a fi scoase în evidență și răsplătite. Un moment de recunoaștere a meritelor celor care trudesc pe tărâmul educațional în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. A punctat conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu că cercetarea adevărată nu poate fi realizată decât în baza unor parteneriate. Tocmai de aceea, rectorul Universității Valahia a nominalizat numele partenerilor strategici ai UVT, respectiv: Ministerul Educației și Cercetării, Arhiepiscopia Târgoviștei, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște, Instituția Prefectului, Autoritatea Națională de Cercetare și alte instituții universitare din România. Menirea cercetării, a spus Ioan Corneliu Sălișteanu, este tocmai aceea de a reîntoarcere în comunitate roadele muncii desfășurate.

„Cercetarea este și o altă formă a diplomației, aducând alături oameni și comunități altfel separate de distanță. Atunci când spunem cercetare, spunem, de fapt, curiozitate. Dorința de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, de a dezvolta și de a oferi rezultatele acestei laborioase îndeletniciri înapoi comunității”, a precizat rectorul Universității Valahia.

La finalul alocuțiunii sale, conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu a dezvăluit celor de față două dorințe. Prima, personală, aceea ca Universitatea Valahia să fie mult mai prezentă în proiecte de cercetare îndreptate către binele regiunii, către binele județului Dâmbovița, pentru binele municipiului Târgoviște.

„Ceea ce facem bun și ceea ce dezvoltăm în Universitatea noastră, să se întoarcă în comunitatea care ne susține de fiecare dată”.

A doua dorință a rectorului de la „Valahia” era îndreptată către cadrele didactice și cercetătorii Universității.

„Să faceți în continuare ceea ce știți să faceți foarte bine. Să rămâneți mereu curioși și autentici. Rezultatele muncii dumneavoastră, sunt convins, nu vor întârzia să apară”.

Înaltpreasfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, în același stil care îl caracterizează, orator desăvârșit, plin de luciditate, de înțelepciune, a susținut o prelegere profundă despre rolul esențial al educației ca spațiu de dialog, punte de legătură între credință, știință și cultură.
A spus IPS Nifon că progresul științific și dezvoltarea spirituală nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează, contribuind astfel la formarea integrală a personalității umane. A scos în evidență Înalt Prea Sfinția Sa importanța și rolul colaborării dintre Universitatea Valahia și Biserică, în vederea promovării valorilor morale, a excelenței academice și a responsabilității sociale.
IPS Nifon a felicitat cadrele didactice universitare, cercetătorii, pe toți cei premiați, pentru contribuția adusă la prestigiul instituției și la dezvoltarea cunoașterii.

Conferențiarul universitar Claudia Gilia a precizat că o universitate își împlinește misiunea și prin ceea ce oferă dincolo de amfiteatre.

„O cercetare poate schimba felul în care înțelegem o problemă a comunității, poate pune la îndoială o practică pe care o credeam de la sine înțeleasă sau poate oferi argumente pentru o decizie care privește viețile altor oameni. În această legătură dintre cunoaștere și viața Cetății se vede una dintre responsabilitățile universității”, a spus președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște.

A mai subliniat Claudia Gilia că, prin distincțiile pe care le-a acordat, Universitatea „Valahia” își exprimă prețuirea pentru contribuțiile științifice ale tuturor colegilor și pentru exigența cu care aceștia își îndeplinesc misiunea academică.

„În spatele fiecărei reușite se află sute de ore de lectură, analiză și sinteză. De la formularea unei ipoteze până la susținerea unei concluzii, cercetarea presupune alegeri metodologice, verificări succesive și disponibilitatea de a reconsidera o interpretare atunci când argumentele sau datele o cer. Există și o dimensiune mai greu de surprins într-un bilanț al rezultatelor. Este contribuția creatoare a celui care identifică o problemă insuficient explorată, stabilește legături între idei și deschide astfel o direcție de cercetare”, a adăugat conferențiarul universitar Claudia Gilia.

A mai vorbit despre inteligența artificială care, în câteva secunde, poate genera texte, analize și ipoteze de lucru, însă cercetătorului îi revine decizia asupra întrebărilor care merită investigate, asupra metodelor adecvate și asupra limitelor în care rezultatele pot fi interpretate.

„De el depinde și felul în care aceste rezultate sunt comunicate, cu precizie și cu asumarea incertitudinilor. Inteligența artificială extinde posibilitățile de lucru, iar folosirea ei în cercetare face cu atât mai importante discernământul, integritatea și răspunderea intelectuală”, a mai transmis Claudia Gilia, în discursul său de la Gala Cercetării 2026.

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a menționat că această Gală a Cercetării, dedicată excelenței, performanței, reprezintă mai mult decât o recunoaștere  a rezultatelor academice.

„Este un moment în care celebrăm curajul de a căuta răspunsuri, capacitatea de a depăși limite și, mai ales, încrederea că prin cunoaștere putem construi un viitor mai bun. Universitatea „Valahia” din Târgoviște este un reper important pentru județul Dâmbovița. Prin activitatea sa, această instituție contribuie nu doar la formarea generațiilor de specialiști, ci și la dezvoltarea economică, socială și culturală a comunității noastre”.

A mai spus reprezentantul guvernului în teritoriu că domeniul cercetării științifice este unul dintre cele mai importante motoare ale progresului.

„Într-o lume aflată într-o continuă transformare, investiția în educație, inovare și cercetare nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate strategică”.

Ca reprezentant al administrației publice, prefectul Marian Tănase crede cu tărie că dezvoltarea unei comunități nu poate fi separată de dezvoltarea educației și de cercetare.

„Avem nevoie de instituții academice puternice, de cercetători valoroși și de o colaborare reală între universitate, administrație și mediul economic. Administrația publică trebuie să fie un partener al cunoașterii, un susținător al performanței și un facilitator al inovării. Numai printr-un efort comun putem transforma ideile și rezultatele cercetării în soluții concrete pentru comunitățile noastre”, a adăugat Marian Tănase – prefectul județului Dâmbovița.

Evenimentele dedicate Galei Cercetării 2026 la Universitatea „Valahia” din Târgoviște se vor derula pe parcursul a trei zile. În acest interval de timp, vor fi prezentate rezultatele muncii de cercetare științifică, dar și proiectele dezvoltate de reprezentanții comunității academice din cadrul a Universității.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite