Connect with us

ACTUALITATE

Dâmbovița: Școlile și elevii din județ vor fi supravegheați cu maximă atenție

Publicat

pe

A început școala! Toată lumea, inclusiv reprezentanții instituțiilor care asigură ordinea și liniștea publică în preajma instituțiilor de învățământ, cele abilitate cu prevenirea consumului de droguri, alcool și al altor substanțe, dar și cei care veghează la respectarea normelor privind incendiile sunt la datorie, cu ochii pe școală, pe elevi, pe stradă, pentru a interveni rapid dacă situația o impune.

Astăzi – 10 septembrie 2024, într-o conferință de presă comună, șefii instituțiilor din cadrul Ministerului de Interne, vorbim aici despre Inspectoratul Județen de Poliție, Inspectoratul Județen de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au comunicat opiniei publice că anul școlar 2024-2025 a debutat sub auspicii bune, fără producerea de evenimente nedorite.

Oamenii legii au fost ochi și urechi, supraveghind cu atenție sporită zonele din vecinătatea școlilor, unitățile de alimentație publică, respectiv, baruri, terase, restaurante , fiind centrați pe prevenirea producerii unor fapte antisociale, de descurajare a consumului de alcool și alte substanțe interzise.

Apropo, de acest lucru. Ne-a informat comisarul șef Viorel Polexe, șeful IPJ Dâmbovița, că polițiștii nu vor face rabat de la lege în cazul agenților economici care vor comercializa către persoane sub vârsta de 18 ani băuturi alcoolice, energizante și țigări. Sancțiunile sunt extrem de dure. Amenzile, în aceste cazuri, ajung până la 30.000 de lei! În concluzie, elevii de liceu și de gimnaziu nu pot cumpăra din baruri, restaurante, supermarket-uri, magazine de cartier, puncte de desfacere din incinta școlilor produsele pe care le-am enumerat mai sus. În funcție de gravitatea faptei, se poate dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Locotenent colonelul Claudiu Cristian Florea, șeful ISU Dâmbovița, a informat opinia publică, după prima zi de școală, că pompierii și-au făcut datoria, verificând toate unitățile de învățământ din județ pentru a vedea dacă normele de prevenire a incendiilor sunt respectate, dacă instalațiile electrice, de termoficare și coșurile de evacuare sunt puse la punct. Au mai solicitat pompierii reprezentanților unităților de învățământ să remedieze deficiențele constatate, dând termene pentru rezolvarea acestor probleme.

Reclama

A mai spus inspectorul șef de la ISU Dâmbovița că echipajele de pompieri militari au desfășurat misiuni de recunoaștere și informare preventivă în teren, insistând asupra căilor de acces în obiective, surse de alimentare cu apă, rețele de hidranți și asupra mijloacelor de primă intervenție.

Jandarmii, ca principală structură de asigurare a ordinii și liniștii publice în comunități, în prevenirea și descurajarea unor fapte antisociale, sunt la datorie. Patrulele sunt prezente pe străzi, în cele mai tranzitate și cu potențial de pericol zone din perimetrele urbane. Jandarmii au avut patrule active în preajma școlilor cu ocazia deschiderii anului școlar. Am aflat de la locotenent colonel Mădălin Maria – inspector șef adjunct al Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, că activitățile de patrulare și supraveghere vor fi intensificate. Vor fi ținute sub atentă supraveghere zonele din apropierea școlilor și traseele de deplasare ale elevilor.

Jandarmii vor acționa în misiunile de patrulare și împreună cu Poliția. Vor fi în permanență pregătiți să intervină, dacă situația o cere, cu forțe speciale, suplimentare. Vor fi încheiate parteneriate cu instituțiile de învățământ, având ca principal scop prevenirea absenteismului și a consumului de alcool și substanțe interzise, producerea altor fapte antisociale. Școala, a mai spus locotenent-colonelul Mădălin Maria, trebuie să reprezinte un mediu curat, dedicat studiului și performanței.

Comisarul șef Nicoleta Bobe, șefa Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, a precizat că pentru anul școlar 2024-2025 instituția pe care o coordonează va continua programele preventive adaptate realităților locale. Se va continua procesul de formare a cadrelor didactice, a consilierilor școlari și a personalului medical școlar pentru a se asigura că în fiecare unitate de învățământ se poate interveni rapid, cu rezultate, în caz de nevoie. De asemenea, se va intensifica comunicarea cu părinții sau cu tutorii legali.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Răcari: Siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți

Publicat

pe

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a participat la ședința Consiliului Profesoral, desfășurată la Liceul Ion Ghica, unde au fost puse în discuție teme privind siguranța elevilor, supravegherea acestora în timpul programului școlar, controlul accesului în unitățile de învățământ și importanța colaborării dintre școală, Poliție, Jandarmerie și administrația publică locală.

La această întâlnire au mai participat viceprimarul Tănase Mugurel, secretarul general al orașului – Ene Octaviana, contabilul șef – Ionescu Nicoleta, inspector școlar general adjunct – Alexandru Mitru și comandantul Poliției Răcari – Adrian Grigorescu.

„Un alt subiect important pe care l-am tratat în cadrul acestei întâlniri s-a referit la dezvoltarea infrastructurii educaționale. Am vorbit despre Școala Colacu, care și-a deschis deja porțile, și despre stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială Răcari, cu perspectiva deschiderii acesteia în mai 2027.

Dotările școlilor, plata navetei cadrelor didactice și alte probleme ale comunității școlare s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor.

Cred că siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți. Prin dialog, implicare și colaborare putem găsi soluții pentru școli mai sigure și condiții mai bune de învățare”, a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Săptămână de Halloween la Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi

Publicat

pe

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2026, la Hotelul Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică Peștera-Padina, din Munții Bucegi, se va organiza, cu toată recuzita necesară, sărbătoarea de Halloween. Au fost pregătite activități distractive pentru cei mici și momente speciale pentru întreaga familie.

Cei care au decis să meargă în inima munților, la Hotelul Peștera Wellness & Spa, vor avea privilegiul de a se bucura de seri de cinema, ateliere de pictură, foc de tabără cu bezele rumenite și un weekend de Halloween plin de surprize.

În timp ce copiii se vor distra în spațiile special amenajate, părinții se pot relaxa la Oxygen Spa sau pot descoperi frumusețea Munților Bucegi. Rezervările se fac pe site-ul hotelpestera.ro.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite