ACTUALITATE
CJ Dâmbovița: Programul lucrărilor de infrastructură rutieră în perioada 16 – 22 septembrie 2024

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 16 – 22 septembrie 2024, va efectua, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră:
1. Protejarea corpului și platformei drumului, prin șanțuri și rigole pavate, podețe laterale pe DJ 710A, la Valea Lungă
2. Protejarea corpului și platformei drumului, prin șanțuri și rigole pavate, podețe laterale DJ 711A, la Potlogi
3. Covor bituminos DJ 702B Lucieni – Raciu, L=2,200 km
4. Covor bituminos DJ 711A Potlogi – Pasaj autostrada A1, km 29+733 – 34+733
5. Defrișare și toaletare arbori și subarboret pe sectoarele ce aparțin drumului județean DJ 711A Potlogi – Corbii Mari
6. Întreținere poduri și podețe DJ 714 Platou Padina
7. Întreținere poduri și podețe DJ 714 pod peste Ialomița, punct Casa Iustin
8. Siguranța circulației – semnalizare rutieră conform adreselor Consiliului Județean Dâmbovița
9. Estetică rutieră DJ 701 Titu – Corbii Mari – limită județ Dâmbovița
10. Estetică rutieră DJ 722 Văcărești – Nucet – Boteni
11. Amenajare parcare și căi de acces, imobil Consiliul Județean Dâmbovița, strada Moldovei, nr. 2, Târgoviște
12. Reabilitare și modernizare DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni
13. Covor bituminos pe DJ 714 Glod – Sanatoriu Moroeni
ATENŢIE! BULETIN RUTIER
1. Circulația rutieră pe podul peste râul Dâmbovița, pe DJ 702D, km 11+647, la Dragomirești, este restricționată. Astfel:
– Este interzis accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 20 tone;
– Viteza se va limita la 30 km/oră;
– Pe banda amonte a podului peste râul Dâmbovița circulația este interzisă.
Variante ocolitoare:
– Dragomirești (DJ 702D, intersecție cu DN 72A) – Gheboieni (DN 72A, intersecție cu DJ 702M) – Tătărani (DJ 720M, intersecție cu DJ 702B) – Decindeni (DJ 702B, intersecție cu DJ 702D); (DN 72A – DJ 720M – DJ 702B)
– Dragomirești (DJ 702D, intersecție cu DN 72A) – Târgoviște (DN 72A, intersecție cu DN 72) – Lucieni (DN, intersecție cu DJ 702B) – Decindeni (DJ 702B, intersecție DJ 702D); (DN 72A – DN 72 – DJ 702B)
2. Circulația vehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone pe drumul județean DJ 719 – pe sectorul intersecție DN 72 – Răzvad și sectorul intersecție cu str. Magrinii (Târgoviște) – este restricționată.
3. Circulaţia publică pe podul pe DJ 702A, peste râul Argeş, la Pătroaia, este închisă. Variantele ocolitoare sunt drumurile locale.
4. Sectoarele de drumuri judeţene care prezintă degradări şi alte pericole:
– DJ 701B Tărtășești – Ciocănești – Crevedia
– DJ 702A Mănești – Potocelu
– DJ 720A Gheboaia – Finta
– DJ 710 Pucioasa – Bezdead – sectoare cu drum îngustat și avariat în zona Miculești – Măgura – Bezdead
– DJ 714, sectorul Glod – Sanatoriul Moroeni – intersecție drum de legătură către Cabana Dichiu.
Recomandări pentru participanţii la trafic:
Se va circula cu viteză redusă și cu atenţie mai ales în zonele semnalizate cu indicatoare rutiere ce au semnificaţia „drum cu denivelări”, viteza trebuind adaptată la starea părţii carosabile.
Recomandăm ca deplasările pe traseele montane să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător şi, totodată, să se acorde o atenţie sporită zonelor cu drum îngustat, zonelor cu alunecări de teren şi acolo unde există posibilitatea de dislocare de anrocamente.
Vă rugăm să vă informați în prealabil – prin intermediul Administrației Naționale de Meteorologie – în legătură cu condițiile meteorologice din zonă, mai ales în perioadele de atenționare de vreme rea.
Se vor respecta, cu strictețe, semnificațiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare și reglementare.
Detalii suplimentare privind situaţia sectoarelor amintite puteți obține de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Direcţia Tehnică, telefon 0245 207625, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
ACTUALITATE
Târgovişte. „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”, o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.
Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.
Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

ACTUALITATE
VIDEO. Grâu tratat chimic, împrăștiat pe drumul dintre Bungetu și Văcărești

Șoferii care au circulat, azi-noapte, pe drumul dintre satele Bungetu și Văcărești, județul Dâmbovița, s-au lovit de o situație mai puțin obișnuită.
Pe distanță de sute de metri, era împrăștiată pe carosabil o cantitate importantă de grâu tratat chimic. După cum se vede în videoclip, a fost vorba clar de o pierdere dintr-un utilaj agricol de semănat. Cert este că trebuie luate urgent măsuri pentru îndepărtarea din drum a grâului tratat chimic.
Contactat de publicația noastră, primarul Irinel Ionuț Badea s-a deplasat la fața locului, a constatat că cele sesizate sunt reale și a sesizat Poliția, pentru a-l identifica pe fermierul vinovat.
VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























