ACTUALITATE
Termen prelungit pentru depunere cerere la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a prelungit până în data de 4 octombrie 2024, la ora 14:30, prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, Intervenția DR-07. Alocarea financiară pentru sesiunea 1/2024 este de 75.850.112 euro.
„Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:
Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).
Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.
Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.
Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha.
Proprietarii de terenuri forestiere care dețin suprafețe mai mici și/sau care nu îndeplinesc condițiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.
Pădurile încadrate în tipul I funcțional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată”, ne informează APIA Dâmbovița.
ACTUALITATE
15 august 2026. Nu rata Festivalul concurs „La Văleni de Sfântă Mărie”!

Într-un cadru mirific, pe vârful unui deal înconjurat de pădure, în punctul Mălăiște, Primăria și Consiliul Local Văleni Dâmbovița organizează, în colaborare cu Asociația „Doină Suflet Românesc”, sâmbătă – 15 august 2026, de Sfânta Marie, un inedit spectacol muzical folcloric sub egida „Zilelor comunei”. Manifestările cultural-artistice debutează în jurul orei 14: 00 pe scena special amenajată pentru astfel de evenimente la care, de obicei, se adună întreaga suflare a satului.
„Ziua comunei Văleni readuce laolaltă oameni dragi, tradiții, voie bună și bucuria de a sărbători împreună comunitatea noastră”, a transmis primarul Marian Lungu.
Pe scena de la Mălăiște vor evolua grupurile folclorice „Junii” din Văleni, „Mugurașii” din Văleni, „Florile Malului” în Malul cu Flori, Ansamblul „Văleneșițele” din Republica Moldova, Grupul „Datina” din Pucheni, soliștii Cristina și Ștefan Păun și orchestra „Rusu Band”.
Festivalul concurs „La Văleni de Sfântă Mărie” este prezentat de interpretul de muzică populară și realizatorul de emisiuni TV Florin Racoci.
De precizat că manifestările cultural-artistice dedicate „Zilelor comunei Văleni Dâmbovița” au debutat pe 9 august, pe scena Căminului Cultural din satul Mesteacăn, unde, sub titulatura „Satul meu în zi sărbătoare”, au susținut un spectacol folcloric grupurile de artiști populari „Junii” și „Mugurașii” din Văleni, acompaniați de formația „Rusu Band”. Coordonatorul evenimentului a fost viceprimarul Aurora Oprescu.
ACTUALITATE
Victimele unei accident rutier, salvate de doi pompieri prahoveni aflați în timpul liber

Cinste celor doi pompieri militari, plutonier adjutant șef Marius Petria, de la Detașamentul Sinaia, și plutonier adjutant Constantin Pârvu, de la Garda de Intervenție Băicoi, care joi, 13 august 2026, în jurul orei 17:40, deși se aflau în timpul liber, nu au stat deloc pe gânduri și au sărit imediat în sprijinul victimelor unui accident rutier petrecut în zona Blejoi.
Cei doi erau în trafic când au observat producerea nedoritului eveniment în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. Militarii au oprit și au intervenit pentru a acorda primul ajutor și a sprijini victimele până la sosirea echipajelor de urgență.
În autoturism se aflau trei persoane. Un bărbat a putut fi scos din mașină și a fost așezat în poziție de siguranță, iar o femeie a rămas blocată în autoturism, pe scaunul din dreapta, fiind extrasă ulterior de către echipajele specializate sosite la fața locului. Cei doi pompieri au acordat atenție și copilului în vârstă de 2 ani, care se afla în autoturismul implicat în accident.
Plutonierul adjutant șef Marius Petria este cel care a apelat numărul unic 112 și a menținut continuu legătura cu dispeceratul. Pentru prevenirea unui posibil incendiu, pompierul a deconectat bornele bateriei autoturismului, în timp ce plutonierul adjutant Pârvu Constantin a acordat îngrijiri victimelor până la sosirea echipajelor medicale.
„Pentru colegii noștri, faptul că erau în timpul liber nu a schimbat nimic. Au văzut oameni care aveau nevoie de ajutor și au făcut ceea ce știu cel mai bine: au intervenit. Suntem mândri de colegii noștri care demonstrează, prin fiecare gest, că meseria de pompier înseamnă mai mult decât o uniformă și un program de lucru. Înseamnă responsabilitate, curaj și disponibilitatea de a fi alături de oameni atunci când au nevoie de ajutor. Felicitări, plutonier adjutant șef Petria Marius și plutonier adjutant Pârvu Constantin! Vă mulțumim pentru profesionalism și pentru exemplul pe care îl oferiți, chiar și atunci când nu sunteți la serviciu”, a transmis ISU Prahova, într-un comunicat de presă.
ACTUALITATEacum 3 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 4 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Dâmboviţaacum 5 zileTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o ziNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 4 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia



























