Connect with us

POLITIC

Președintele Comisiei de Politică Externă a Adunării Naționale de la Seoul a fost primit în Parlamentul României de senatorul Titus Corlățean

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean l-a primit la Parlamentul României, la sfârșitul săptămânii trecute, pe omologul său, sud-coreeanul Seok-Ki Kim, președintele Comisiei de politică externă și unificare din Adunarea Națională de la Seoul. Înaltul oaspete a fost însoțit de o delegație parlamentară, de ambasadorul Republicii Coreea la București – E.S. RIM Kap-soo și alți diplomați.

„Am avut o discuție extrem de amicală și plină de substanță, ca între reprezentanți ai două state care au încheiat un parteneriat strategic consolidat. Am făcut împreună o analiză a ceea ce se întâmplă preocupant în zone de conflict sau unde se manifestă tensiuni, agresiunea rusă împotriva Ucrainei, Orientul Mijlociu și Peninsula coreeană, și am subliniat încă o dată poziția constantă a României de solidaritate și susținere a eforturilor Republicii Coreea, care promovează denuclearizarea, pacea, stabilitatea, reconcilierea și reunificarea în Peninsula coreeană.

Am salutat faptul că există o creștere constantă a schimburilor comerciale și o prezență tot mai puternică a investitorilor coreeni pe piața românească: memorandumul de înțelegere semnat între Porturile Constanța și Busan va fi urmat de investiții importante sud-coreene în infrastructura portului Constanța; participarea companiilor sud-coreene în proiectele strategice privind energia nucleară din România; investițiile în capacități de producție în domeniul apărării României; alte proiecte de infrastructură”, a precizat Titus Corlățean – președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.

Oaspetele sud-coreean i-a adresat senatorului Titus Corlățean invitația de a vizita cât mai curând Republica Coreea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Viitorul premier trebuie să ofere garanții credibile că reformele vor continua!

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu spune că țara trebuie să iasă din această criză politică și îi găsește vinovați pentru situația actuală pe social democrați.

„Să nu uităm că PSD a avut un rol decisiv în declanșarea ei. Prelungirea blocajului înseamnă costuri pentru cetățeni, incertitudine pentru economie și pierderea încrederii. Ilie Bolojan și PNL și-au făcut datoria față de țară, stabilizând situația macroeconomică”, a precizat Aurelian Cotinescu.

Mai spune deputatul PNL că viitorul premier trebuie să ofere garanții credibile că reformele vor continua, cu obiective clare și rezultate măsurabile.

„Urgențele sunt concrete: continuarea reformelor începute de Ilie Bolojan; adoptarea urgentă a unei rectificări bugetare care să asigure finanțarea serviciilor publice; corectarea dezechilibrelor bugetare și controlul cheltuielilor pentru respectarea țintei de deficit; pregătirea anului 2027 printr-un buget realist, care să susțină investițiile și să ofere predictibilitate”, a adăugat parlamentarul PNL.

Aurelian Cotinescu este de părere că relația cu partenerii strategici și credibilitatea României se construiesc prin capacitatea țării de a-și respecta angajamentele.

„Încheierea crizei politice este și o chestiune de credibilitate externă. România trebuie să rămână un partener pe care aliații se pot baza”, a mai spus Aurelian Cotinescu – deputat PNL de Dâmbovița.

În această seară, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

POLITIC

Claudiu Târziu, președintele ACT, despre protestele elevilor din Franța: Mâine se poate întâmpla și în România!

Publicat

pe

Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, a spus, cu tristețe, că ceea ce se întâmplă azi în Franța poate avea loc mâine și în România, pentru că așa acționează regresiștii: demolează, ard, distrug. În numele unei lumi mai bune care va fi construită de ei.

„În Franța ard școlile și au loc violențe de nedescris pe străzi. Totul a pornit de la o cerere justă. Elevii voiau profesori la catedră și clase în care să încapă. Și nimeni nu a fost interesat de cauzele care au dus la absența școlilor și a dascălilor. A doua zi zburau pietre spre polițiști.

Într-o singură zi au fost arestați aproape două mii de oameni. Sute de polițiști, elevi și profesori au fost răniți. Guvernul francez acuză stînga radicală că a confiscat protestul. Nu ar fi prima dată. Rețeta e veche. Iei o nemulțumire adevărată. Torni gaz peste ea. Aștepți ca statul să lovească. Apoi arăți cu degetul spre polițist, jandarm și dreapta politică. Oamenii se sperie. Statul se repliază. Iar incitatorii și manipulatorii, unii în haină de politician, alții în aceea de lider de opinie, obțin orice își doresc. Nimeni nu-i mai poate refuza”, a spus europarlamentarul Claudiu Târziu.

Protestele din Franța, a mai adăugat Claudiu Târziu, nu este o ceartă pe bani.

„Cine dă foc unei școli nu vrea o școală mai bună. Vrea să transmit că nu mai este nimic de predat. Noi, românii, să nu ne credem la adăpost. Școli fără profesori avem și noi. Clase înghesuite avem și noi. Nemulțumiri adevărate avem destule. Iar oameni gata să le aprindă se găsesc oriunde.

Din fericire, în România nu au fost astfel de proteste violente pînă acum. Nu avem nici vocația protestatară a Franței, nici enclavele de imiganți, nici o stîngă radicală stăpînă pe școală, media, divertisment și opinia publică. Toate acestea sînt, la meridian românesc, în formă avansată, dar nu matură. Dar mîine cum vor fi? Ar fi bine să acționăm preventiv, nu să ne amăgim că nouă nu ni se va întîmpla”, a mai precizat Claudiu Târziu – președintele ACT.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite