Dâmboviţa
Deputat Carmen Holban: Marcel Ciolacu ne-a arătat deja că știe să miște lucrurile în direcția bună și merită încrederea românilor

Femeile social-democrate din județul Dâmbovița sunt implicate în această perioadă în campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii liderului Marcel Ciolacu la Președinția României, dar și pentru candidații la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024.
„România are nevoie de un președinte care să-i reprezinte pe toți locuitorii, indiferent de statut sau de categorie socială, iar Marcel Ciolacu este omul potrivit pentru această funcție. Ne-o demonstrează activitatea sa ca premier.
Marcel Ciolacu ne-a arătat deja că știe să miște lucrurile în direcția bună și merită încrederea românilor. 2024 va fi anul deciziilor bune pentru România. Marcel Ciolacu va aduce echilibrul și stabilitatea de care țara are nevoie, pentru că este un om al dialogului și al faptelor concrete”, spune deputata Carmen Holban – președinta Organizației de Femei a PSD Dâmbovița.
ACTUALITATE
Spectacol extraordinar în Târgul Anual de Toamnă de la Titu-Hagioaica

În perioada 12–14 septembrie 2026, va avea loc în orașul Titu (Zona Hagioaica) tradiționalul Târg Anual de Toamnă, unul dintre cele mai vechi din județul Dâmbovița, eveniment care se organizează neîntrerupt de sute de ani, chiar dacă locația s-a schimbat de-a lungul timpului.
Ca și anul trecut, Primăria Titu a pregătit și de această dată momente speciale, având în vedere că pe 14 septembrie se sărbătorește și „Ziua Orașului”. Ne informează edilul Laurențiu Costache că, luni – 14 septembrie 2026, administrația publică locală va inaugura, la ora 17:00, Centrul Cultural Titu – un loc dedicat culturii și educației. Urmează, de la ora 18:00, un spectacol extraordinar în Târgul Anual. Vor urca pe scenă tinere talente locale și artiști îndrăgiți: Marina Roșu, Nicușor Iordan, Amba, Valentin Sanfira, Biju, Loryn și Andrei Bănuță.
„Va fi o zi plină de emoție, energie și bucurie, în care ne dorim să fim cât mai mulți împreună și să celebrăm orașul pe care îl iubim! Vă aștept cu drag la inaugurarea Centrului Cultural și apoi la Târgul Anual, pentru a sărbători împreună Ziua Orașului Titu!”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache.

ADMINISTRAŢIE
Orașul Găești se schimbă. Pas cu pas, stradă cu stradă. FOTO

Primăria Găești are deschise, în această perioadă, mai multe puncte de lucru pentru modernizarea orașului, dorința edilului Alexandru Iorga, care și-a preluat mandatul în urmă cu aproape 9 luni, în decembrie 2025, fiind să realizeze lucruri bune pentru comunitate. În acest sens, Alexandru Iorga verifică personal fiecare investiție în parte, ca să se asigure că fiecare intervenție începută este dusă până la capăt. Astăzi – 9 septembrie 2026, primarul de la Găești a fost din nou prezent pe șantiere.
„Continuăm reparațiile străzilor, până când vom ajunge, treptat, la asfaltarea completă a acestora. Strada 13 Decembrie a fost asfaltată, iar de luni se reiau lucrările pentru amenajarea acostamentelor.
Se lucrează la reabilitarea Liceului „Iordache Golescu”, la amenajarea curții interioare a Liceului „Dr. C. Angelescu”, la repararea sălii de sport din cartierul Vaideasca, unde amenajăm și spațiile verzi, iar lucrările de anvelopare a blocurilor continuă.

În zona pasarelei, după ce am eliberat terenul de deșeurile depozitate acolo de fosta administrație, trecem la amenajare: realizăm parcări și punem în ordine inclusiv zona de sub pasarelă. Un spațiu neglijat trebuie să devină un spațiu util și civilizat pentru găeșteni.
După lucrările de asfaltare, refacem și marcajele rutiere, iar la intrările în Găești au fost montate sisteme de semnalizare și afișare a vitezei.
Fac o precizare importantă: nu sunt radare ale Poliției și nu aplică sancțiuni. Rolul lor este să ne arate viteza cu care circulăm și să ne ajute să respectăm limitele legale. Siguranța pe străzile orașului depinde și de fiecare dintre noi.
Sunt multe de făcut și mergem înainte, în fiecare zi. Nu peste tot deodată, dar pas cu pas, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Găeștiul se schimbă!”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 5 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 3 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 4 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























