ACTUALITATE
Perioadă de înscriere la Concursul național de literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, ediția 2024

27 octombrie 2024, data poştei, este termenul limită pentru înscrierea la Concursul Național Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.
Concursul a ajuns la ediția cu numărul 56, este structurat pe patru secţiuni de creaţie – poezie, proză scurtă, teatru scurt şi eseu – și urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal.
„Juriul va fi format din scriitori, critici literari, profesori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Jurizarea va avea loc în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2024. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, www.cjcd.ro și pe contul de Facebook al acestuia, în data de 6 noiembrie 2024.
Premierea se va face în data de 7 noiembrie 2024. Detaliile tehnice pentru desfășurarea online a acesteia vor fi anunțate pe site-ul www.cjcd.ro şi pe contul de Facebook al centrului”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATE
BABEL 2026. Programul zilei de vineri, 12 iunie

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2026 continuă să transforme orașul Târgoviște într-un loc al dialogului viu, unde fiecare experiență artistică devine o invitație la prezență, empatie și descoperire. Anul acesta, tema care traversează întregul program este TIMPUL.
Program BABEL, vineri – 12 iunie 2026
09:00, Parcul Mitropoliei
Grădina lui BaBa
Baby BABEL, 180 min.
11:00, TTBT Foaier
Întâlnirile BABEL
Studioul „Hugo Wolf”
Time Building
Karen Benjamin, Marea Britanie
workshop
12:00, TTBT Foaier
One minute headshot
Simion Buia
Sesiune de Instantanee foto
14:00, Studioul „Hugo Wolf”
Time Building
Jean Guy Lecat, Franța
workshop
15:00, Parcul Mitropoliei
Grădina lui BaBa
Baby BABEL, 180 min.
16:00, TTBT Sala Studio „Mihai Dimiu”
Dare the bowl
Regia: Rayen Kairaouani
CENTER OF DRAMATIC AND PERFORMATIVES ARTS OF GAFSA, Tunisia, 60 min., 16+
18:00, TTBT Sala Mare
Hamlet
de William Shakespeare
Regia: Kubilay Erdelikara
MALTEPE MUNICIPALITY THEATRE, Turcia, 90 min., 14+
19:00, Cinema „Independența”
FRANCHITTO
Regia: Franco Arcoraci, Italia
Film, 93 min.
Piața „Mihai Viteazul”
The Flow
Regia: Lai Yee
FLOWLAIYEE, China, 30 min.
20:00, TTBT Laboratorul de Teatru
The Border
Regia: Christopher Morris
DONETSK ACADEMIC REGIONAL THEATRE OF MARIUPOL, Ucraina, 120 min., 18+
21:00, Piața „Mihai Viteazul”
Pas De Deux
Regia: Alla Fedoryshyna
VOSKRESINNIA THEATER, Ucraina – Polonia, 50 min.
ACTUALITATE
Atenție! Se oprește furnizarea apei în comuna Bilciurești, județul Dâmbovița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii din comuna Bilciurești că, marți – 16 iunie 2026, va întrerupe furnizarea apei între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, de precizează într-un comunicat de presă transmis de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATEacum o săptămânăProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
ACTUALITATEacum 2 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
ACTUALITATEacum 7 zileSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
Argeșacum 7 zileTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
Dâmboviţaacum o săptămânăTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 5 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție























