ADMINISTRAŢIE
Configurația politică a noului Consiliu Local Municipal Târgoviște: 14 – 3 – 2 – 2. Vezi cine te reprezintă!

Astăzi – 17 octombrie 2024, de la ora 17:00, a avut loc la Târgoviște ședința solemnă de constituire a Consiliului Local Municipal pentru perioada 2024-2028. Urmare votului exprimat de locuitorii orașului la alegerile din data de 9 iunie 2024, cele 21 de mandate de aleși locali au fost repartizate astfel: 14 – PSD, 3 – PNL, 2 – PNL și 2 – Alianța Dreapta Unită.
Astăzi au depus jurământul doar 18 dintre consilieri. Ceilalți 3 vor fi validați în următoarea ședință, întrucât vin de pe lista de supleanți, în locul unor colegi – primarul Daniel Cristian Stan, directorul Complexului Turistic de Natație Ciprian Prisăcaru și Aurelian Cotinescu – numărul 1 pe lista de candidați PNL Dâmbovița pentru Camera Deputaților, care au renunțat la această funcție din considerente legate.
Ședința a fost condusă, așa cum impune legislația, de decanul de vârstă al consilierilor aleși – Dumitrache Niculae (PSD), secondat de cei mai tineri doi consilieri – Petrescu Radu Iustin (PSD) și Munteanu Alexandru (Alianța Dreapta Unită).

Odată constituit Consiliul Local Municipal Târgoviște, a urmat depunerea jurământului de către primarul Daniel Cristian Stan, care și-a început cel de-al treilea mandat. Reamintim faptul că Daniel Cristian Stan este edilul de municipiu care a obținut, la alegerile din 9 iunie 2024, cel mai mare scor electoral din România.
Edilul a vorbit apoi despre realizările din mandatul 2020-2024 și despre proiectele care urmează. De asemenea, le-a mulțumit consilierilor care și-au încheiat misiunea și, evident, invitaților care au participat la acest moment solemn, care se întâmplă o dată la 4 ani. Între aceștia, mitropolitul Nifon și vicarul eparhial Ionuț Ghibanu, prefectul Dragoș Emilian Rusu și subprefectul Marian Tănase, președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan, parlamentarii Titus Corlățean și Radu Popa, fostul premier Victor Ponta – candidat PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor – Ionuț Săvoiu și Claudia Gilia – președinta Senatului Universității Valahia și fost prefect al județului. De asemenea, s-au aflat în sală numeroși directori de instituții publice.
„Cuvintele sunt puține pentru a putea exprima responsabilitatea pe care o simt în aceste momente. Așteptările sunt foarte mari. (…) Sigur, drumul nu va fi ușor. (…) Îi asigur pe târgovișteni că voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a continua pe același drum”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
VIDEO:
A urmat la cuvânt mitropolitul Târgoviștei, ÎPS Nifon, care a transmis nu doar un mesaj de felicitare, ci și unul de învățătură – așa cum ne-a obișnuit. Totodată, i-a dăruit primarului Daniel Cristian Stan o biblie și o icoană.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan a punctat că va sprijini întotdeauna proiectele Primăriei Târgoviște și i-a urat succes edilul Daniel Cristian Stan în noul mandat pe care l-am început astăzi. Cu siguranță, va demonstra din nou că a meritat încrederea oamenilor, exprimată prin vot – a concluzionat Corneliu Ștefan.
Consilierii locali municipali târgovișteni care au depus jurământul astăzi, 17 octombrie 2024 (în ordine alfabetică):
1. Andreica Dorin Vasile (AUR)
2. Boboacă-Mihăescu Doina (PSD)
3. Bozieru Cosmin Petruț (PSD)
4. Bughy Alexandru (PSD)
5. Calomfirescu Marius (Alianța Dreapta Unită)
6. Cosma Constantin (PSD)
7. Dumitrache Niculae (PSD)
8. Erich Agnes Terezia (PSD)
9. Gheorghe Ana Maria (PSD)
10. Ilie Monica Cezarina (PSD)
11. Mareș Silvia (PNL)
12. Munteanu Alexandru (Alianța Dreapta Unită)
13. Patic Paul Ciprian (PSD)
14. Pătrașcu Eugen (AUR)
15. Petrescu Radu Iustin (PSD)
16. Răducanu Tudorică (PSD)
17. Rădulescu Cătălin (PSD)
18. Tică Dan Alexandru (PNL)
ADMINISTRAŢIE
Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.
„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.
Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.
ADMINISTRAŢIE
Gata, canalizarea în Gemenea Brătulești. Încep racordările. Detalii aici!

Încă o reușită în plan edilitar punctată în comuna Voinești. Au fost finalizate lucrările la „Sistemul centralizat de canalizare în satul Gemenea Brătulești”, tronsonul executat de-a lungul drumului DN 72A, pe ambele părți. Precizează primarul Gabriel Dănuț Sandu că realizarea acestui obiectiv aduce în localitate confort și un nivel ridicat de civilizație. O investiție care, cu siguranță, va contribui la dezvoltarea socio-economică a comunei Voinești.
Edilul localității a făcut în aceste zile un apel la cetățenii din Gemenea Brătulești pentru a purcede, cu curaj, la racordarea gospodăriilor la sistemul de canalizare. Pentru ca totul să se desfășoare ușor, fără complicații, Gabriel Dănuț Sandu le-a prezentat și pașii ce trebuie urmați.
Solicitarea se face de luni până vineri, între orele 08:00–16:00. Cetățenii interesați trebuie să sune la numărul de telefon 0245.668.762, respectiv sediul firmei S.C. APACRIS INSTAL 2012 SRL, operatorul sistemului de apă și canalizare de la nivelul comunei Voinești și să solicite racordarea la rețeaua de canalizare. Trebuie menționate: numele și prenumele persoanei interesate, stradă, număr gospodărie. Solicitarea poate fi făcută și on-line, prin e-mail la adresa apacrisinstal@yahoo.com.
„Branșamentul se va efectua de la cămin de vizitare sau conductă de canal până la limita de proprietate. Costul este de 100 lei/metru liniar + TVA (țeavă SN2 portocalie, săpătură, gură de vizitare, aducere teren la stadiu inițial). 400 lei + TVA – colier de branșare (acolo unde branșamentul se efectuează direct în conductă). Nu se percepe taxă de conectare. Branșamentele se vor executa începând cu data de 01.12.2026. Dacă întâmpinați probleme, vă rugăm să apelați cu încredere numărul de telefon 0723.142.661, la primarul dumneavoastră”, este mesajul transmis de edilul Gabriel Dănuț Sandu.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























