Giurgiu
Bărbat din Giurgiu, arestat preventiv pentru pornografie infantilă

Un bărbat de 44 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Giurgiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu minor, viol săvârșit asupra unui minor, șantaj, amenințare și alterarea datelor informatice.
Din cercetări a reieșit că individul, în perioadele iulie – decembrie 2023 și mai – iunie 2024, a întreținut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani. Bărbatul, în cursul lunii iunie, a înregistrat video imagini cu fata aflată în ipostaze sexuale explicite și le-a distribuit prin intermediul unor rețele de socializare și de mesagerie.
Din materialul probator administrat a mai rezultat că, anterior, pe parcursul anului 2023, inculpatul a determinat victima minoră să producă și să îi trimită materiale cu conținut sexual, ba chiar a amenințat-o cu publicarea materialelor pornografice deținute, dacă nu efectuează filmulețe cu același caracter sexual.
Individul nu s-a oprit aici, obligând în continuare fata să îi satisfacă cererile. În luna iulie a anului în curs, folosind contul utilizat de aceasta pe o platformă de socializare, i-a modificat credențialele și i-a restricționat astfel accesul. A ajuns până acolo încât a amenințat-o, în mod repetat, cu acte de violență extremă, atât pe ea, cât și pe membrii familiei acesteia.
Judecătorii de la Tribunalul Giurgiu au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a violatorul șantajist.
ACTUALITATE
„Magia lui Lili”, o poveste despre curaj, prietenie și puterea imaginației

De Ziua Pompierilor din România, copiii au primit un cadou special: cel de-al doilea volum de proză fantastică, „Magia lui Lili”, scris de plutonier major Roxana Chican, din cadrul ISU Giurgiu. Cartea a fost publicată într-o ediție limitată și a fost oferită gratuit celor mici, cu autograf.
Volumul a fost prezentat, pe 13 septembrie 2026, la sediul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, iar cei mici au avut astfel ocazia să descopere personajele și lumea fantastică în care se desfășoară întâmplările – ne informează ISU Giurgiu.
„Magia lui Lili” este o poveste despre inocență și imaginație, dar și despre prietenie, curaj, respect și bunătate. Eroina, Lili, pornește alături de prietenii săi, Tes, Luminiță și Floarea-Soarelui, într-o aventură pentru a recupera parfumul tuberozelor din Țara de Foc.
Pe parcursul călătoriei, personajele trec prin numeroase încercări, se confruntă cu despărțiri și pierd prietenii, pentru ca apoi să descopere că legăturile adevărate pot fi regăsite și păstrate chiar și după cele mai dificile momente.
Povestea se încheie cu bine pentru Lili, care, după toate aventurile prin care trece, are parte și de o întâlnire neașteptată cu un prinț. Iar pentru că lumea lui Lili este plină de magie și aventură, finalul lasă deschisă poarta către o nouă poveste.
„Magia lui Lili” este o invitație pentru cei mici la lectură și imaginație, dar și o poveste din care pot descoperi, alături de personaje, cât de importante sunt prietenia, curajul și bunătatea – se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Giurgiu.
Giurgiu
Tânăr de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina, în județul Giurgiu

Accident rutier, azi-noapte, pe DJ 601, între localitățile Roata de Jos și Mârșa, județul Giurgiu. Un tânăr de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina, el și probabil din cauza vitezei. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident. Autoturismul a fost găsit răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, și o ambulanță SMURD Videle (ISU Teleorman). Tânărul șofer a primit îngrijiri medicale de urgență, după care a fost transportat la spital.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 4 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 5 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 4 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă
ACTUALITATEacum o săptămânăSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026


























