Connect with us

ACTUALITATE

Succesul tău profesional poate începe la Târgul de cariere organizat la Târgoviște

Publicat

pe

A fost târg de cariere și dezvoltare profesională, astăzi – 31 octombrie 2024, la Târgoviște. Prima zi. Evenimentul va continua și mâine, 1 noiembrie 2024, în aceeași locație: Corpul B din Campusul Universității Valahia, la parter.

Această acțiune de mentorat și conectare la oportunitățile de carieră este organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște. Sprijinul financiar a venit din partea Uzinei de Produse Speciale Dragomirești, în calitate de sponsor principal.

Pe parcursul celor două zile de desfășurare a Târgului, își prezintă ofertele de angajare și internship 27 de companii din județ. De asemenea, evenimentul include și cinci sesiuni de mentorat. Trei dintre acestea s-au consumat astăzi, iar celelalte două vor avea loc mâine, între orele 10:00 și 11:30.

În deschiderea Târgului, reprezentanții celor două instituții organizatoare – Camera de Comerț și Universitatea Valahia, prefectul județului Dâmbovița – Dragoș Emilian Rusu și inspectorul șef al ITM Dâmbovița – Marius Lixandru le-au transmis participanților sfaturi pentru o carieră profesională care să le aducă satisfacție.

Ștefania Stroică – director general Camera de Comerț Dâmboviţa

Ștefania Stroică – directorul general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița și Claudia Gilia – președinta Senatului Universității Valahia au vorbit despre oportunitățile pe care le oferă o astfel de acțiune. La rândul său, Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa a spus că Târgul de cariere și dezvoltare profesională a apărut din necesitatea de a completa clasicele burse ale locuitorilor de muncă organizate de stat, în special pentru șomeri – persoane care, în realitate, nu își doresc decât într-o mică măsură să se angajeze, având în vedere că firmele din țara noastră așteaptă anul acesta 100.000 de muncitori din Asia. Pentru că nu i-au găsit în România!

Valentin Calcan – președinte Camera de Comerț Dâmboviţa

Inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, a insistat să nu se accepte munca „la negru” sau „la gri”, iar prefectul Dragoș Emilian Rusu le-a transmis participanților la Târg, în mare parte studenți – prima zi fiindu-le dedicată, să aibă încredere în ei, să fie serioși, să nu se lase călcați în picioare și să nu cedeze chiar dacă le este greu. Doar așa, a spus reprezentantul Guvernului în județul Dâmbovița, vor reuși să aibă o carieră profesională de succes. În cuvântul său, prorectorul Universității Valahia, Daniel Dunea, le-a recomandat tinerilor prezenți să fie mai activi.

Cea de-a doua zi a Târgului de cariere organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa și Universitatea Valahia (vineri – 1 noiembrie 2024) este dedicată persoanelor care doresc să-și reorienteze parcursul profesional.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Publicat

pe

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.

De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.

Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.

„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite