Connect with us

Dâmboviţa

119 șoferi prinși drogați la volan, în județul Dâmbovița

Publicat

pe

Polițiștii din județul Dâmbovița au întocmit anul acesta 119 dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și tot atâtea șoferilor băuți. De asemenea, au identificat în trafic 92 de persoane care s-au urcat la volan fără să dețină permis de conducere și 55 care nu aveau permis corespunzător sau era retras, anulat ori suspendat. Ne-a mai informat comisarul șef Viorel Polexe, comandantul Poliției Dâmbovița, că, în aceeași perioadă a anului, respectiv 1 ianuarie – 31 octombrie 2024, au fost prinși și 28 de șoferi care circulau cu vehicule neînmatriculate.

De precizat că, potrivit modificărilor legislative care au fost adoptate în luna iunie 2024, dosarele penale pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive se înregistrează doar dacă unitatea de Poliție primește de la Medicină Legală un rezultat pozitiv la probele biologice recoltate. În județul Dâmbovița, spune comisarul șef Viorel Polexe, procentul de confirmare a testelor efectuate cu aparatul Drager5000 a ajuns la 60%.

„În situația unui rezultat pozitiv în urma testării cu aparatul Drager5000, polițiștii întocmesc o lucrare (este vorba de actul de sesizare, nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliție, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituțiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente.

Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, polițiștii primesc de la Medicină Legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază, iar documentele se înaintează către unitatea de parchet competentă, cu propunere de închidere a procedurii pe cale administrativă, ceea ce nu presupune o clasare în accepțiunea Codului de Procedură Penală.

În situația în care rezultatul de la Medicină Legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază și documentele se transmit unității de parchet competente, unde lucrarea primește un număr unic, respectiv aceasta devine un dosar penal.

Reclama

Prin urmare, măsura retragerii / reținerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potențial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală”, ne-a explicat comisarul șef Viorel Polexe – comandantul IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

AJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026

Publicat

pe

AJOFM Dâmbovița invită absolvenții instituțiilor de învățământ din promoția 2026 să se înregistreze în evidențele agenției ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Înregistrarea oferă acces gratuit la serviciile de informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de calificare și alte măsuri active, menite să faciliteze integrarea tinerilor pe piața muncii.

Totodată, absolvenții care nu reușesc să se încadreze în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire și sunt înregistrați în evidențele AJOFM Dâmbovița pot solicita indemnizația de șomaj, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Pentru înregistrare, absolvenții trebuie să prezinte următoarele documente:
– actul de identitate;
– actul de studii sau adeverința de absolvire eliberată de instituția de învățământ;
– curriculum vitae

„Finalizarea studiilor reprezintă începutul unui nou drum profesional, iar AJOFM Dâmbovița este partenerul tinerilor în această etapă importantă. Îi încurajez pe toți absolvenții promoției 2026 să se înregistreze în evidențele agenției în termenul legal de 60 de zile de la absolvire, pentru a beneficia de serviciile gratuite pe care le oferim: consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională și alte măsuri active de sprijin.

Reclama

Ne dorim ca fiecare tânăr să își găsească cât mai repede un loc de muncă potrivit pregătirii și aspirațiilor sale, iar echipa AJOFM Dâmbovița este pregătită să îi ofere tot sprijinul necesar”, a declarat Constanța Anghel – directorul executiv al AJOFM Dâmboviţa

Absolvirea unei instituții de învățământ este un moment important în viața oricărui tânăr. După finalizarea studiilor, pasul următor pe care trebuie să îl facă absolvenții este să intre pe piața muncii. Procesul de tranziție către un loc de muncă poate fi plin de provocări dar și de oportunități care așteaptă să fie exploatate.

AJOFM Dâmbovița vine în sprijinul tinerilor absolvenți cu programe și servicii menite să faciliteze integrarea lor pe piața muncii.

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Precizăm că înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă ca etapă prealabilă și obligatorie pentru obținerea indemnizației de șomaj, se va face în termen de 60 de zile de la data absolvirii studiilor conform Ordinului MEC nr. 3463/04.03.2025 privind structura anului școlar 2025-2026 publicat în Monitorul Oficial.

Reclama

Indemnizația de șomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni și are valoarea de 330 lei, respectiv 50% din indicatorul social de referință (ISR=660 lei).

Foarte important este faptul că absolvenții pot beneficia de o primă de inserție egală cu 1.980 de lei, dacă se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Agenții economici care încadrează în muncă absolvenți în interval de 12 luni de la absolvire, pot beneficia de subvenții in valoare de 2250 lei prin încheierea unei convenții cu AJOFM Dâmbovița.

Detalii suplimentare se pot obţine consultând site: www.anofm.ro/https://www.anofm.ro/dambovita/persoane-fizice/ sau la numărul de  telefon: 0245.620.635.

Sursa: AJOFM Dâmboviţa

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Firmă din Crevedia a depășit capacitatea autorizată de stocare deșeuri periculoase

Publicat

pe

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Dâmbovița au găsit la un operator economic din Crevedia deșeuri periculoase pentru capacitatea de stocare temporară de 45 de tone menționată în Autorizația de Mediu.

Ca urmare a acestui fapt, firma respectivă a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 100.000 de lei și au fost impuse măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate.

Garda de Mediu Dâmbovița atrag atenția operatorilor economici cu privire la obligația de a respecta condițiile prevăzute în actele de reglementare deținute, în desfășurarea oricărei activități cu impact asupra mediului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite