OPINII
Zorii neprevăzutului…

Poporul a ales. Avem la dispoziție două rele. Spre altceva nu avem cum să ne poziționăm. Poporul suveran a hotărât. Și eu la fel! Nu voi merge să votez la turul doi al alegerilor prezidențiale. Pentru ce aș putea face acest lucru? Pentru stabilitate? Aș! Pentru democrație? E vag. Pentru bunul mers al societății românești? Mă îndoiesc. Pentru speranțe? Până când?
Ne aflăm într-o perioadă ciudată a istoriei României. Ne-am întors la „escu”, unul altoit și cu valențe paranormale. Suntem undeva la marginea prăpastiei. Parcă așteptăm pe cineva să ne facă vânt în hăul neprevăzutului. Au ajuns românii să voteze sub emoția sintagmei naționaliste și a aforismului cu nuanțe hipnotice, duși în această situație de politicienii care au marșat mai mult în plan personal spre prosperitate, spre zorii aceia ai binelui comun care, pe parcurs, se disipa în particular. Românii au dat la o parte promisiunile și programele electorale, ce s-a făcut bun și ce urma să se întâmple benefic, și i-au adus în față pe Călin Georgescu și pe Elena Lasconi. A fost răzbunare? Curent politic sau stare de disperare? Resetarea aceasta subită a clasei politice realizată cu un soi de fanatism social este fără de precedent.
Mare atenție la ceea ce se va întâmpla mai departe! Acum vine cu adevărat vremea politicienilor adevărați, a celor care stau de strajă, dârji, care apără democrația și libertățile câștigate în decembrie 1989.
OPINII
Ascultăm și nu judecăm!

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.
Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.
Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.
În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!
PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăContract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița


























