ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. 14 microbuze electrice 16+1 locuri pentru elevii din Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat, în această dimineață, contractul pentru achiziția a 14 microbuze electrice pentru transport școlar. Este vorba despre lotul 1 al unui proiect de peste 13,3 milioane de lei, finanțat prin PNRR. Microbuzele au o capacitate de 16+1 locuri
A precizat președintele Corneliu Ștefan că urmează să semneze în scurt timp și contractul pentru Lotul 2, care include 17 microbuze, 8+1 locuri.
„În plus, se va semna încă un contract, pentru achiziția a 9 microbuze electrice și 8 hibrid, un proiect ce se derulează prin Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 25.000.000 lei.
Am certitudinea că, în cel mai scurt timp, elevii dâmbovițeni vor putea ajunge la școală în cele mai bune condiții, fără a mai exista disconfortul transportului învechit”, a declarat președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Fonduri europene pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gura Ocniței

Primăria Gura Ocniței, din județul Dâmbovița, a obținut finanțare nerambursabilă, prin Grupul de Acțiune Locală Cricov – Provița – Prahova, pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună cu o autoutilitară basculabilă, necesară pentru intervențiile de zi cu zi. Proiectul are o valoare de 57.000 de euro – a anunțat edilul Liviu Vasilescu.
„Nu vorbim despre o investiție spectaculoasă, ci despre una utilă. Despre acele lucruri practice care, puse cap la cap, fac diferența în viața unei comunități. Continuăm să atragem resurse, să investim responsabil și să construim o administrație care răspunde prin fapte. Fiecare comunitate are nevoie de instrumente prin care administrația să poată lucra mai bine, mai repede și mai aproape de oameni”.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Mănești a obținut fonduri pentru Grădiniță cu program prelungit Drăgăești-Ungureni

Primăria Mănești, din județul Dâmbovița, va derula un proiect de modernizare, reabilitare, extindere și dotare a grădiniței din satul Drăgăești-Ungureni, unitate de învățământ care urmează să funcționeze cu program prelungit.
Contractul de finanțare pentru această investiție, în valoare de 12,8 milioane de lei, a fost semnat în data de 2 iunie 2026. Sunt prevăzute și lucrări de împrejmuire și amenajări exterioare a incintei, plus desființarea corpului C2.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, gestionat de ADR Sud-Muntenia. Atragerea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din comună reprezintă o prioritate pentru administrația publică locală de la Mănești, condusă de primarul Constantin Alexandru. Reamintim că s-au realizat până acum investiții importante în unitățile de învățământ din localitate. De asemenea, în prezent, se lucrează la prima creșă din comună.
Dâmboviţaacum o săptămânăHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
SOCIALacum o săptămânăArme scoase la vânzare în oborul săptămânal. Polițiștii au reținut două femei și un bărbat
ACTUALITATEacum 3 zileTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum 3 zileProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăSuper program pentru copii, de 1 iunie 2026, în Parcul Orășenesc Titu
ACTUALITATEacum o săptămânăGura Șuții. Competiție intercomunală de fotbal „Cupa Trandafirilor – GAL Valea Mătăsarului”, ediția I
Dâmboviţaacum o săptămânăPlanul Roșu de Intervenție, activat în urma unui accident produs în Cornești























