Dâmboviţa
Ciprian Iacob, senator AUR Dâmbovița: Românii nu mai pot tolera o conducere ilegitimă!

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob a fost prezent, ieri – 12 ianuarie 2025, alături de colegii din Organizație și câteva sute de dâmbovițeni, la mitingul organizat în București, împotriva celor care au pus în pericol democrația și libertățile câștigate cu prețul sângelui în decembrie 1989 prin anularea alegerilor prezidențiale.
Aproximativ 100.000 de români, veniți din toate colțurile țării și din Diaspora, și-au unit vocile și au mărșăluit ore în șir pe marile artere ale Capitalei, cu opriri în Piața Universității, la sediul Guvernului și la Palatul Cotroceni. După cum a precizat parlamentarul dâmbovițean, a fost un protest pașnic fără precedent. Un semnal clar dat puterii că poporul nu mai acceptă derapajele de la principiile democratice și cere respectarea votului, expresia supremă a suveranității naționale.

„România se află într-un moment de cotitură. Nu mai putem tolera o conducere ilegitimă care și-a pierdut legitimitatea morală și politică. Avem un președinte rupt de voința poporului, un guvern compromis, marionetă a intereselor de partid, și o coaliție care prioritizează propria agendă în detrimentul interesului național. Acest sistem corupt a capturat statul și a trădat constant încrederea românilor.
Protestul românilor nu a fost doar împotriva unei persoane sau a unui guvern, ci împotriva unui întreg mecanism care, timp de 35 de ani, a abandonat poporul român. A fost o strigare colectivă pentru schimbare, pentru transparență, integritate și respectarea democrației. România nu mai poate fi batjocorită. Este timpul să reclădim țara pe baze solide, să ne eliberăm de vechile practici politice și să punem voința cetățenilor în centrul deciziilor naționale. Rămânem uniți pentru democrație, pentru dreptate și pentru un prezent și viitor bun şi stabil”, a spus senatorul AUR, Ciprian Iacob.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: România nu își mai permite experimente fiscale și poveri așezate pe cei care muncesc!

„România are nevoie de soluții coerente, nu de improvizații fiscale și decizii care apasă pe economie, antreprenori și cetățeni”, a precizat senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob. Spune parlamentarul că o direcție sănătoasă pentru România înseamnă să promovezi tinerii competenți, implicați, bine pregătiți, capabili să aducă energie, responsabilitate și viziune în administrație, economie și viața publică.
„Pentru repararea erorilor guvernării Bolojan, AUR propune un set de măsuri orientate către cetățean, relansare, eficiență și protejarea interesului național. Energie la prețuri competitive, prin valorificarea capacităților interne și accelerarea investițiilor strategice. Exploatarea responsabilă a resurselor naturale ale României, pentru dezvoltarea economiei și crearea de valoare adăugată în țară. Simplificarea vieții antreprenorilor, printr-un cadru fiscal stabil, predictibil și orientat spre profit. Reducerea evaziunii fiscale și revenirea treptată la un nivel de taxare suportabil pentru economie.
Un stat mai eficient, cu mai puțină risipă administrativă și instituții publice reorganizate pe criterii de competență. Protejarea producătorilor români și susținerea economiei locale. Atragerea integrală a fondurilor europene, negociate ferm în interesul României. Împrumuturi externe folosite exclusiv pentru investiții care dezvoltă infrastructura și producția națională. Echipe dedicate pentru atragerea investițiilor străine și repatrierea capitalului românesc. Investiții publice finalizate, nu proiecte blocate ani la rând din lipsă de decizie și management.
România nu își mai permite politici făcute din inerție, experimente fiscale și poveri așezate pe cei care muncesc, produc și investesc.România are nevoie de direcție, disciplină și curaj administrativ”, a transmis senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: PSD a acționat constant pentru destrămarea coaliției de guvernare

Deputatul Aurelian Cotinescu a declarat astăzi că PNL intră în Opoziție cu intenția clară de a pune bazele unui pol politic reformator în România. Parlamentarul liberal a acuzat PSD de faptul că a acționat constant pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut. Acum, mai spune Aurelian Cotinescu, Sorin Grindeanu trebuie să-și asume guvernarea și să nu mai fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.
„PNL își reafirmă angajamentele, pe care le va susține și în opoziție cu toate mijloacele parlamentare în perioada următoare, respectiv finalizarea obiectivelor din PNRR și adoptarea legislației pentru îndeplinirea jaloanelor, susținerea programului de relansare economică, Programul SAFE, procesul de aderare la OECD și menținerea echilibrelor bugetare”, a precizat deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 5 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum 5 zileVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
Dâmboviţaacum o săptămânăPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism























