ADMINISTRAŢIE
Târgoviște: Au fost reluate lucrările la Școala Nr. 6 „Tudor Vladimirescu”. Proiectul va fi finalizat în toamnă

Proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare implementat la Școala „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște a intrat în linie dreaptă – a anunțat primarul Daniel Cristian Stan, care a efectuat în această dimineață o vizită pe șantier. După o perioadă de stagnare cauzată de probleme la structura de rezistență descoperite în timpul execuției lucrărilor și care au necesitat reproiectare, un nou contract de finanțare, licitație și alt contract de execuție, au fost reluate lucrările, iar copiii urmează să revină în școala lor în această toamnă.
„Facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca, până la începerea noului an școlar, să putem să discutăm de un proiect finalizat și recepționat, să avem aici una dintre cele mai moderne unități de învățământ din România.

Am întâmpinat probleme legate de structura de rezistență. În momentul în care s-a intrat la decopertare, s-a observat că armăturile sunt rupte, subțiate, ruginite și nu puteam să închidem ochii și să mergem mai departe cu proiectul. De aceea, am preferat să luăm calea aceasta mai anevoioasă și care ne-a adus și critici, dar nu puteam să ne prefacem că nu vedem problemele și peste 3-4 ani să reluăm lucrările fiindcă ar fi apărut nu știu ce vicii la construcțiile executate.
Sunt aproape 800 de copii la această școală, dar după modernizare vor fi cu siguranță pentru 1.000. Noul contract are o valoare de aproape 22 de milioane de lei. Acesta este singurul proiect pe Program Operațional Regional anterior care nu a fost finalizat, dar fără pierderea finanțării, pentru că investiția era îndeajuns de înaintată pentru a putea trece pe Programul Regional Sud Muntenia.

Copiii învață acum în clădirea pusă la dispoziție de Primărie pe Bulevardul Unirii, lângă Liceul IH Rădulescu și la Școala Nr. 10. A fost opțiunea conducerii unității de învățământ. Vă dați seama că este un disconfort, sunt conștient de lucrul acesta, dar nici nu aveam ce să facem. Așa va exista disconfort și pe următoarele proiecte pe care le vom realiza, spre exemplu: Colegiul Economic și Școala Nr. 1 „Vasile Cârlova”, cu ambele locații. Sunt două dintre proiectele care vor debuta în perioada următoare.
Este un program de reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște fără precedent. Cred că la finalul acestui exercițiu financiar european vom avea cam toate unitățile de învățământ din oraș noi”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.
„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.
Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.
„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.
„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.
Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în Răcari. Victima se afla pe carosabil


























