Connect with us

ACTUALITATE

Pucioasa: Nu rata proiecția celui mai premiat film românesc al momentului! ENESCU, jupuit de viu

Publicat

pe

Pe 28 ianuarie 2025, de la ora 17:30, Centrul Cultural European Pucioasa prezintă protecția celui mai premiat film românesc al anului 2024 – „ENESCU, jupuit de viu”, în prezența regizorului Toma Enache, a unora dintre actori și a producătorului, care vor răspunde întrebărilor publicului.

„ENESCU, jupuit de viu” este singurul film românesc selectat în programul oficial al celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Jaipur, India (17 – 22 ianuarie 2025), în competiția pentru cel mai bun lungmetraj.

În țară, filmul a fost vizionat până acum de peste 25.000 de spectatori, în 54 de premiere de gală. Începând cu 25 ianuarie 2025, la Ateneul Român din București, va debuta seria de proiecții speciale dedicate aniversării a 70 de ani de la plecarea în stele a compozitorului George Enescu. Această serie va continua pe tot parcursul anului 2025, în toată țara și în întreaga lume, aducând un omagiu unuia dintre cei mai mari artiști români.

„Am avut parte de reacții extrem de puternice și sincere din partea spectatorilor, care nu doar că au fost emoționați de povestea de viață a lui Enescu, dar au simțit și nevoia de a discuta despre temele atinse în film. Reacțiile spectatorilor, atât la nivel local, cât și internațional, ne confirmă că am reușit să dăm naștere unei povești care rezonează profund cu experiențele și trăirile oamenilor de pretutindeni. Aceasta este, pentru noi, dovada clară că <ENESCU, jupuit de viu>, nu este doar un film, ci și o invitație la o discuție mai amplă despre pasiune și iubire, dar și despre artă și sacrificiu”, spune regizorul Toma Enache.

Angel Film Awards 2024, Monaco (Foto: Angel Film Awards)

„ENESCU, jupuit de viu” a reușit să ajungă la inima unui public divers, provocând nu doar o reacție emoțională, dar și o dorință de a căuta răspunsuri și de a-l înțelege mai bine pe omul și geniul Enescu. Succesul la festivaluri și premiile obținute sunt o recunoaștere a acestui impact.

Premiere și recunoașteri internaționale

De la lansarea sa, filmul a parcurs un traseu impresionant, astfel:

– Premiera mondială la a 17-a ediție a International Sound & Film Music Festival – ISFMF Croația, unde a câștigat trofeul pentru Cea mai bună muzică originală de film semnată de Sebastian Androne Nakanishi.
– Premiera americană la Los Angeles, în cadrul celei de-a 27-a ediții a ARPA International Film Festival, unde regizorul Toma Enache a fost distins cu premiul Outstanding Achievement in Filmmaking ( Realizari Remarcabile in Cinematografie).
– Premiat în Veneția, unde regizorului Toma Enache si lui Stefano Nicolao, cel care a semnat costumele, li s-a decernat „Premio Cultura”, in cadrul evenimentului cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia”, organizat sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO.
– Premiera franceză la Monaco, unde filmul a câștigat Tofeul Angel Film Awards pentru Cel mai bun film.

Premii internaționale

Filmul a fost selectat și a câștigat peste 37 de premii la festivaluri de prestigiu, printre care:
– ARPA International Film Awards (Los Angeles)
– Angel Film Awards (Monaco)
– Festivalul Internațional de Film de la Girona (Spania)
– Festivalul Internațional de Film de la Salerno (Italia)
– Festivalul Internațional de Film – Premiile Afrodita de Aur (Cipru)
– Five Continents International Film Festival (Venezuela)
– Festivalul Rome Prisma Film Awards (Italia)
– Festivalul Internațional de Film de Artă de la Atena (Grecia)
– European Cinematography Awards (Olanda)
– Festivalul de Film de la Florența (Italia)
– Festivalul Internațional de Film BRIDGES, Corinthia Peloponnese  (Grecia)
– British Film Awards (Marea Britanie).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

APIA primește cereri pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta din 2025. Detalii aici!

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că în perioada 12 octombrie – 06 noiembrie 2026 se depun cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, în baza Hotărârii Guvernului nr. 751/2026.

Cererile de acordare a sprijinului, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 3 la HG nr. 751/2026, se depun prin prezența fizică la sediile Centrelor APIA unde fermierii sunt arondați, fie prin mijloace electronice de comunicații (e-mail) sau poștă/curier.

Bugetul total alocat este de 155.361.520 lei, iar cuantumul maxim al sprijinului este de 333 lei/ha. Plata sprijinului se realizează până la data de 31 decembrie 2026.

Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii agricoli trebuie să fi depus cererea de plată în anul 2025 la APIA, să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile afectate, cu un grad de afectare cuprins între 30% și 100% inclusiv, și să fie incluși în situațiile centralizatoare transmise de Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).

Cuantumul de 333 lei/ha se acordă pentru un grad de afectare cuprins între 90% și 100%, iar pentru un grad de afectare între 30% și 90%, acesta se diminuează proporțional, în funcție de procentul de afectare stabilit potrivit procesului-verbal, dar cu încadrarea în plafonul total alocat.

Suprafața eligibilă se stabilește pe baza suprafeței determinate de APIA pentru plata aferentă Cererii de plată din anul 2025.

În judetul Dâmbovița sunt aproximativ 2.950 de potențiali beneficiari care pot depune cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025.

APIA recomandă producătorilor agricoli eligibili să se adreseze Centrelor APIA pentru informații privind depunerea cererilor și documentele necesare.

Sursa: APIA Dâmboviţa

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Duminică, 18 octombrie 2026. Va fi sfințită biserica Schitului „La Stejari” de lângă Târgoviște

Publicat

pe

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei ne informează că, duminică – 18 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși slujba de sfințire a bisericii Schitului „La Stejari”, care poartă hramul „Sfânta Muceniță Filofteia”. Așezământul monahal se află pe teritoriul comunei Mănești, județul Dâmbovița, la câteva sute de metri de DN 72A, Târgoviște -Câmpulung.

„Noul sfânt locaș, zidit în formă de cruce, cu pridvor deschis și turlă principală deasupra naosului, reprezintă rodul unei lucrări îndelungate de construire, amenajare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2007-2026, prin jertfelnicia obștii monahale și sprijinul binefăcătorilor.

Potrivit tradiției, toți credincioșii, bărbați și femei, vor putea intra să se închine în Sfântul Altar, până seara târziu”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Credincioșii sunt așteptați să participe la slujba de sfințire începând cu ora 08:00.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite