Dâmboviţa
Trafic blocat în Priseaca. Accident cu trei autoturisme implicate

Accident rutier în această seară, în jurul orei 19:15, pe DN72A, în Priseaca. Potrivit IPJ Dâmbovița, este vorba despre o coliziune între trei autoturisme. Se pare că au fost rănite două persoane. Traficul este blocat.
UPDATE, Ora 22:00 – Comunicat IPJ Dâmbovița
În această seară, 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Priseaca.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat că s-ar fi produs o coliziune pe drumul național 72A, în Priseaca, între patru autoturisme, conduse de patru bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani.
În urma coliziunii, trei șoferi de 18, 26, respectiv 36 și un minor, de 8 ani au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Traficul a fost reluat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Seriozitatea poate învinge zgomotul fără conținut!

Deputatul PNL Dâmbovița Ilie Aurelian Cotinescu a spus, ieri – 23 septembrie 2026, de la înalta tribună a Parlamentului, că în România există în momentul de față două tipuri de politicieni, total diferiți. Unii sunt serioși și competenți, ceilalți folosesc strigătul și spectacolul propagandistic în locul argumentului. Agresivitatea nu ar trebui niciodată confundată cu puterea – a mai transmis deputatul Aurelian Cotinescu.
„Stimați colegi,
În politica românescă, ne confruntăm astăzi cu două modele profund diferite. În prima categorie sunt oameni educați, serioși și competenți, realizați din punct de vedere profesional, care nu au intrat în politică pentru bani și cine mai știe ce avantaje. Sunt oameni care s-au pregătit temeinic înainte de a cere încrederea cetățenilor, oameni care au acumulat experiență în instituții publice importante sau în domeniul privat, oameni care înțeleg resorturile economice și administrative interne, dar și mecanismele europene. Sunt politicienii care nu au o problemă să conserve tradițiile românești, dar să vorbească într-o limbă străină atunci când merg în delegații internaționale, oameni care au ocupat funcții importante în străinătate, dar nu au uitat interesul țării, oameni care știu să negocieze la Bruxelles, să construiască alianțe și să obțină rezultate pentru România.
Celălalt model este al politicianului de galerie, care confundă tribuna Parlamentului cu peluza unui stadion, suplinește lipsa argumentului cu strigătul de lozinci și patriotismul cu spectacolul propagandistic. Pentru că nu este în stare să vină cu propuneri clare și rezolvări, caută permanent adversari. Nu construiește, ci contestă. Nu explică, pune etichete. Pentru orice problemă la care nu se pricepe, politicianul de galerie are aceeași rezolvare, în care se împletesc minciuna și populismul. Orice negociere care nu îl avantajează este o trădare, iar orice partener internațional incomod devine un adversar convenabil.
Desigur, nicio diplomă nu garantează caracterul, iar o funcție importantă nu îl transformă automat pe cel care o ocupă într-un om de stat, dar lipsa de pregătire nu poate fi prezentată drept virtute, iar agresivitatea nu trebuie confundată cu puterea. A fi educat nu înseamnă a fi rupt de realitate. A avea experiență europeană nu înseamnă a fi mai puțin român. Este garanția capacității de a apăra interesele României acolo unde se iau decizii care influențează economia, securitatea și viitorul fiecărui cetățean din România. Un politician pregătit nu merge în Europa pentru a primi instrucțiuni, ci pentru a participa la decizii. Nu face doar act de prezență, se așează la masa negocierilor și vorbește în numele României cu argumente, competență și demnitate.
Stimați colegi,
Avem responsabilitatea de a apăra modelul corect de a face politică. Să arătăm oamenilor că educația contează, că experiența contează și că seriozitatea poate învinge zgomotul fără conținut. România nu are nevoie de lideri care strigă mai tare. Are nevoie de lideri care înțeleg mai bine, negociază mai eficient și construiesc mai temeinic. Între responsabilitate și spectacol, aleg responsabilitatea. Între politicianul pregătit și politicianul de galerie, aleg competența”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu, de la înalta tribună a Parlamentului României.
ACTUALITATE
Oprire furnizare apă potabilă în comuna Glodeni, județul Dâmbovița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a fost obligată, astază – 24 septembrie 2026, să oprească furnizarea apei, începând cu ora 08:15, in comuna Glodeni, satele Glodeni, Malu Mierii, Livezi, Gusoiu si Schela din cauza unei avarii aparute la conducta de distributie apa potabila PEHD 315.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum 3 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 2 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală



























