ADMINISTRAŢIE
Interviu cu Liviu Vasilescu, primar interimar al comunei Gura Ocniței: Vreau să pornesc dezvoltarea comunității de la ceea ce-mi spun oamenii

Tânărul avocat Liviu Vasilescu îndeplinește, din luna noiembrie 2024, atribuțiile de primar al comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița. Așa au vrut sorții, ne-a mărturisit, și, deși i-a fost greu să facă acest pas, nu regretă, mai ales că era în contact cu administrația publică de foarte mulți ani, atât din postura de consilier local, cât și din cea de consilier județean, iar de comunitatea din Gura Ocniței este legat de când se știe. Bunicii săi au locuit aici și tot în această comună au activat ca profesori. Săptămâna aceasta, am discutat cu Liviu Vasilescu despre provocările funcției de primar și despre proiectele pe care le are în vedere.
Reporter: Ce v-a determinat să acceptați să preluați atribuțiile de primar al comunei Gura Ocniței, ținând cont de faptul că aveați o carieră solidă în avocatură?
– După invalidarea mandatului de primar al domnului Sorin Ioniță, comuna era într-o situație dificilă și am apreciat că experiența pe care eu am acumulat-o în mandatele de consilier local și consilier județean, ca președinte ATOP și, în primul rând, ca avocat care a lucrat și cu instituții publice, inclusiv cu administrația locală, plus energia și determinarea care mă caracterizează sunt un plus, toate acestea, să mișc lucrurile în bine la Gura Ocniței. Mi-am zis că trebuie să fac acest pas. Am fost ales viceprimar cu atribuții de primar cu 15 voturi din 15 posibile. Nu a fost o decizie ușoară să mă suspend din avocatură după 12 ani, dar nu regret. Administrația publică este frumoasă. Sigur, are și părți mai puțin bune! Este foarte solicitantă.
Reporter: Au trecut trei luni de când îndepliniți funcția de primar al comunei Gura Ocniței. Cum vedeți administrația publică locală din postura de șef al Executivului?
– Este mult mai greu. Înțeleg acum ceea ce îmi povesteau alți colegi, că se confruntă zi de zi cu o sumedenie de probleme, de oameni, de personalități, de proiecte care te duc în toate domeniile profesionale: în juridic, în tehnic, în economic etc. Trebuie să te pui la punct cu toate, cel puțin la nivel teoretic. Pe partea juridică, mă ajută foarte mult faptul că am fost avocat. Pentru chestiunile tehnice, am aproape oameni mai pricepuți ca mine.
Reporter: Apropo de oameni, cum este echipa de funcționari de la Primăria Gura Ocniței? Vă puteți baza pe ei, să duceți la îndeplinire proiectele pe care le țintiți sau este nevoie de angajați noi?
– Sunt câteva posturi unde suntem descoperiți la acest moment, dar avem și oameni foarte buni, care suplinesc, cu un efort suplimentar, toate funcțiile vacante. Eu nu am venit neapărat să fac schimbări de personal, decât dacă acestea sunt necesare. Am plecat de la zero cu toată lumea, fără prejudecăți, că „X” a fost adus de cutare și este omul lui… Nu mă interesează bârfele și ce discuții au fost în trecut. Mesajul meu a fost unul foarte limpede de la început. Să nu se vină cu lucruri mărunte la mine, fiindcă vor avea ușa închisă. Nu mă interesează discuțiile între compartimente, nu mă interesează discuțiile între oameni, nu mă interesează bârfele. Mă interesează ca fiecare să fie eficient, performant, să facă tot ceea ce trebuie pentru Primăria Gura Ocniței. Eu vreau să aibă toată lumea o șansă.
Reporter: Ați primit atribuțiile de primar al comunei Gura Ocniței cu 15 voturi din 15, adică v-ați bucurat și de încrederea aleșilor de la celelalte partide (AUR – cinci și PNL – patru), nu doar a celor șase de la PSD. Ce relație aveți acum cu Consiliul Local Gura Ocniței?
– Avem o relație de colaborare foarte corectă. Eu sunt un om corect, deschis, care nu a venit pe această funcție să facă figurație. Nu am venit la Primăria Gura Ocniței fiindcă am avut nevoie de un loc de muncă. Am venit să pun umărul să dezvoltăm această comunitate.
Reporter: Ce proiecte și-a asumat primarul Liviu Vasilescu pentru comuna Gura Ocniței?
– Sunt foarte multe de făcut în comunitate. Gura Ocniței este astăzi un șantier total. Se lucrează la Școala Gimnazială Gura Ocniței, la Grădinița cu program prelungit din Gura Ocniței. Se reabilitează tot drumul județean, atât pe satul Gura Ocniței, cât și pe satul Adânca. Se lucrează la fosta Primărie, prin PNRR, se reabilitează clădirea. Se lucrează la bibliotecă și urmează să fie inaugurată în foarte scurt timp. Se lucrează la canalizare pe satul Gura Ocniței, prin POIM, proiect implementat de către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița. Se lucrează pe „Anghel Saligny” la canalizare în satul Săcuieni. Sunt proiecte foarte mari la care se lucrează în acest moment. Nu avem proiecte „la sertar”, pentru că vreau să trasez un plan de dezvoltare împreună cu locuitorii comunei. De aceea am avut întâlniri cu cetățenii pe fiecare sat, pentru că vreau să aflu de la oameni ce trebuie făcut în comunitate. Voi ține cont de prioritățile oamenilor. De aici, vreau să pornesc dezvoltarea comunei Gura Ocniței, nu de la ceea ce cred eu, din birou, că este bine. Vreau să comunic permanent cu locuitorii comunei. Am organizat întâlniri și voi mai organiza și în viitor pentru ca oamenii să-mi poată comunica tot ceea ce își doresc, sunt zi de zi în teren, în toate satele, și sunt, de asemenea, prezent în mediul online, care este clar de actualitate, deci oamenii îmi pot scrie pe toate canalele.
Reporter: Ce v-au comunicat locuitorii comunei în cadrul întâlnirilor sătești organizate până acum?
– Unii aveau nevoie de explicații în ceea ce privește proiectele care sunt în implementare. Alții aveau probleme punctuale și multe dintre ele le-am și rezolvat. Și, sigur, sunt și investiții pe care oamenii le vor și care nu se pot realiza de azi pe mâine. Spre exemplu, canalizare în satul Adânca. Le-am spus că există o interdicție acolo. Se realizează drumul județean și, pe o perioadă de 5 ani de la recepție, nu putem interveni, nu putem sparge asfaltul, oricât de bune intenții aș avea eu. Nu am vrut să îi mint. Este un principiu care, pe termen scurt, poate să-mi aducă dezavantaje, dar mi se pare cea mai sănătoasă abordare. Nu vreau să mint pe nimeni! Nu vreau să mă uit în ochii oamenilor, să le spun ceva doar, așa, ca să le obțin aprobarea. Nu! Vreau să le spun adevărul, ce se poate, ce nu se poate acum, de ce nu se poate și când se va putea. Eu sunt focusat în prezent pe proiectul de la Școala Gura Ocniței care este rămas în urmă, și ca timp, și ca finanțare. Trebuie să suportăm noi, din bugetul local, această investiție și vorbim despre o sumă care nu este deloc mică, dar pe care ne-am asumat-o împreună cu toți colegii din Primărie și cu Consiliul Local. Am făcut un credit de 4 milioane de lei și restul vom suporta din bugetul de investiții pe anul 2025. Prioritatea mea este ca școala să fie inaugurată la 1 septembrie, iar copiii să înceapă anul școlar următor acolo. Acum, învață în schimburi la Școala Adânca, în Centrul de Zi și în alte locații organizate în acest sens.
Reporter: Aveți la Primăria Gura Ocniței o echipă care să fie cu ochii pe toate sursele de finanțare nerambursabilă?
– Avem o echipă pentru achiziții și proiecte, dar am mai avea nevoie de câțiva oameni în plus, fiindcă sunt multe situații care necesită o prezență umană mult mai ridicată. Sunt mulțumit de ei până la acest moment. Suntem atenți la orice axă de finanțare care apare. Va trebui să lucrăm în perioada următoare să scriem din timp proiecte, să avem studii de fezabilitate realizate. Am câteva lucruri în minte pe care vreau să le implementăm în comunitate.
Reporter: La ce proiecte se gândește primarul Liviu Vasilescu. De ce are nevoie rapid comuna Gura Ocniței?
– Avem nevoie să asfaltăm drumurile care nu sunt modernizate la acest moment. Acestea măsoară 5,4 km. Le-am inventariat, le-am cadastrat, am actualizat documentația. Cel mai probabil îi voi propune președintelui Consiliului Județean să facem o asociere prin PJDL. Avem nevoie obligatoriu în comunitate, și destul de repede, de extinderea monitorizării video. În prezent, avem 63 de camere de luat vederi. În mod real, trebuie să ajungem la 200 de camere, dar, într-o primă etapă, vreau să suplimentăm cu 50-60 de camere video. Intenționez să promovăm un proiect pe axa de finanțare pentru digitalizare. Avem nevoie de extindere, modernizare și reabilitarea iluminatului public stradal. În prezent, suntem deficitari în unele zone. Sunt străzi unde nu există iluminat public, pe altele trebuie modernizat și sunt și perimetre unde trebuie extins, în funcție de cum s-au construit case. Vreau să promovăm un proiect pe AFM. Sunt investiții pe care le consider prioritare. Apoi, vin proiectele specifice, punctuale, precum realizarea sistemului de canalizare în satul Adânca. Este o situație căreia trebuie să îi găsim rezolvare. Tot în Adânca, aș vrea și o școală nouă.
Reporter: Aveți o relație bună cu conducătorii celorlalte instituții publice din localitate?
– În ceea ce mă privește, este o relație foarte bună. Spre exemplu, sunt mulțumit de activitatea directorilor de la școală. Au răspuns de fiecare dată în mod pozitiv solicitărilor pe care le-am avut. Vreau să continuăm acest parteneriat. Îmi doresc să aibă inițiativă. Asta mă interesează cel mai mult. Vreau inițiativă atât din partea directorului de la Căminul Cultural, cât și a directorilor de școală, să facă proiecte sociale pentru comunitate. În afară de drumuri, de apă, de canalizare, este nevoie și de social. Avem nevoie ca oamenii să aibă unde să iasă, să aibă unde să se relaxeze, să se destindă. De la copii până la pensionari, nu doar o anumită categorie. Trebuie să le înglobăm pe toate, trebuie să speculăm fiecare zi de sărbătoare și să le marcăm corespunzător. Mi-a plăcut Târgul de Crăciun organizat de școală. Poate facem și un târg al mărțișorului… Mă gândesc, de exemplu, că ar fi util un târg al producătorilor, să pornim cu cei din comună, apoi să-i invităm și pe cei din alte localități. M-ar interesa să organizăm un astfel de târg bilunar la început, sâmbăta. Organizez din timp un spațiu corespunzător, undeva la drumul național, cu parcare, cu toalete, cu tot ce trebuie, astfel încât să creăm o platformă de desfacere. Tot acolo să mutăm și manifestările prilejuite de Ziua Comunei. Ca reprezentant al administrației publice locale, voi susține toți antreprenorii care dezvoltă o activitate economică pe teritoriul comunei Gura Ocniței.
Reporter: Veți candida la alegerile parțiale din data de 4 mai 2025 pentru postul de primar al comunei Gura Ocniței?
– Da. Îmi doresc să mă implic în proiectul de dezvoltare a comunei Gura Ocniței, să-mi pun cu adevărat toată energia și determinarea pe care le am în slujba acestei comunități. Consider că experiența acumulată până la acest moment mă va ajuta să transform localitatea. Voi ține cont de părerile oamenilor. Am înțeles că nu mai au timp de așteptat. Trebuie să existe un ritm mai accelerat al investițiilor care le îmbunătățește calitatea vieții.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu execută lucrări de igienizare și refacere a marcajelor în parcările din oraș

Primăria Titu, din județul Dâmbovița, derulează în această perioadă ample lucrări de igienizare a parcărilor auto din oraș și de refacere a marcajelor. Vor fi curățate rând pe rând toate spațiile publice, așa cum s-a procedat și anul trecut. De altfel, edilul Laurențiu Costache ține foarte mult la estetica orașului, pe care și-l dorește cât mai curat și bine organizat. Și putem spune fără să greșim că s-au făcut pași importanți în această direcție de când Laurențiu Costache a preluat mandatul de primar, în octombrie 2024.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Pucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate

Pucheni este una dintre cele mai pitorești localități din județul Dâmbovița, dar care mulți, mulți ani a jinduit după confortul și civilizația de tip urban, european. Așezările care compun comuna formează parcă o mică Elveție. Casele, brodate parcă pe coastele dealurilor, crează o imagine de-a dreptul formidabilă. Farmecul munților semeți care îmbracă orizontul, pădurile care au țesut un zid verde în jurul localității, vrând parcă să o țină departe de tumultul societății… Un loc minunat, cu obiceiuri, tradiții și care, mai nou, a început să devină căutat de iubitorii de relaxare, de liniște și aer curat.

La deschiderea către lume a acestui colț de rai a contribuit și Consiliul Județean Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan, care a reabilitat și modernizat drumul județean ce pornește spre Pucheni din Malu cu Flori. Proiectul a primit finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny”. Valoarea investiției a fost de 76 milioane de lei – 41 de milioane fonduri guvernamentale și 31 de milioane de lei contribuție a Consiliului Județean Dâmbovița. S-a insistat pe execuția unor lucrări de consolidare în perimetrele predispuse alunecărilor de teren, s-a lucrat bine, iar în mai puțin de doi ani drumul a fost dat în exploatare. Această cale de acces se încadrează excelent în peisajul subcarpatic. Și, pe lângă drumul edificat prin abnegația CJ Dâmboviţa, un rol important îl are și edilul localității, social democratul Corneliu Nistor.
Zilele trecute, a fost pentru prima dată când am discutat, față în față, cu actualul primar de la Pucheni. Nu despre politică și nici nu venisem chitiți pe vreun neajuns. Am vorbit despre oameni, despre prezentul și viitorul acestei localități cu mari perspective de a fi introdusă pe culoarele turismului național. Atenție! La Meișoare și Vârfureni deja funcționează două pensiuni turistice.

Ne-a spus mulțumit edilul, dar mai ales am văzut cu ochii noștri, că infrastructura esențială a fost rezolvată, vorbim de drumuri și rețea de apă potabilă. În cele mai îndepărtate sate de centrul comunei, Meișoare și Vârfureni, se ajunge acum pe drum asfaltat. Mai mult, în toată localitatea, includem aici și cele două mici așezări situate în vârfuri de deal, a fost introdusă rețeaua de apă potabilă. Trebuie reținut. Lucrările au fost demarate în 2007, dar, de-a lungul timpului, au existat multe piedici de natură financiară, dificultăți în implementarea proiectului. În cele din urmă rețeaua a fost gata. În 2023, în primul mandat al primarului Corneliu Nistor a fost dată în folosință. Toate cele peste 1.500 de gospodării din comună sunt racordate la rețeaua de apă potabilă, care are o lungime de aproximativ 30 de kilometri.
Administrația publică locală are acum în program reabilitarea și asfaltarea tuturor drumurilor comunale. Toate ulițele, pe toate coastele. Se așteaptă finanțarea.

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), inițiat de președintele Corneliu Ștefan, a reprezentat o bulă de aer pentru Pucheni. Bugetul Primăriei nu ar fi permis demararea și ducerea la capăt a unor investiții, dacă nu exista sprijinul primit de la Consiliului Județean Dâmbovița, prin PJDL.
La Pucheni, în imediata apropiere a școlii a fost construit un teren de sport multifuncțional cu gazon sintetic. Urmează, tot prin PJDL, să înceapă lucrările pentru modernizarea centrului civic. Un spațiu al comunicării, foarte important pentru întreaga comunitate, locul unde oamenii, respectând o tradiție venită din timpuri străvechi, se întâlnesc la sfârșit de săptămână, dialoghează, având în față un pahar de bere, pun la cale mici afaceri, înțelegeri, deapănă amintiri sau vând roadele muncii lor celor care vin special la Pucheni pentru a cumpăra renumita cașcavea. Din păcate, sunt din ce în ce mai puțini cei care produc respectivul sortiment tradițional de brânzeturi.

Pucheni are și cămin cultural. Amplasat, ca și biserica, în inima comunei. Numai că acum edificiul se află în lucrări de reabilitare și modernizare. Proiectul este derulat cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. Primarul este ușor nemulțumit. Se lucrează greu. Probleme cu firmele constructoare. Speră că până la urmă o va scoate la capăt.
Primăria la Pucheni funcționează de zeci și zeci de ani într-o clădire veche, total neadaptată la noile cerințe ale administrației publice. Ne-a spus Corneliu Nistor că are acum o oportunitate de a scăpa de sediul actual. Va muta administrația într-un imobil în care a funcționat grădinița. Tot în centrul comunei. La unitatea de învățământ preșcolar mai merg șapte copii. Va fi amenajată în cadrul școlii o sală modernă, cu toate facilitățile la dispoziția micuților.

Ne-a mărturisit edilul că ar dori ca întreaga comună să beneficieze și de rețea de canalizare. Investiția, ținând cont de geografia zonei, ar fi una imensă. Deocamdată nu s-au ivit surse de finanțare pentru un asemenea proiect deosebit de complicat. Are în vedere execuția unei rețele de canalizare în partea de centru a comunei, unde execuția nu implică probleme și, evident, costurile nu sunt chiar așa de mari. Pentru realizarea acestui obiectiv a fost depus un proiect la Administrația Fondului de Mediu. De aici se va primi finanțarea. Ar mai dori primarul Corneliu Nistor ca Pucheni să beneficieze și de rețea de gaze naturale. Un proiect la fel greu de implementat. Au existat două încercări prin asociere cu mai multe comune din zonă, dar obiectivul nu a fost atins. Sunt așteptate alte oportunități. Viața merge mai departe, cum ne-a zis un localnic, cu bune și cu rele…

ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 7 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum o săptămânăVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
ACTUALITATEacum o săptămânăMarius Calomfirescu, de la USR, este noul prefect al județului Dâmbovița























