Dâmboviţa
Deputat Cotinescu: PNL a propus un proiect de lege care îi protejează pe români de țepele imobiliare tip Nordis

PNL a propus un proiect de lege care să-i protejeze pe români de țepele imobiliare tip Nordis – ne informează deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu. Vorbim despre reglementări care vor face imposibilă încheierea de promisiuni de vânzare case și apartamente cu mai multe persoane pentru același imobil.
Potrivit deputatului Cotinescu, prin proiectul de lege promovat de PNL, se instituie obligativitatea anexării unui plan de apartamentare, pentru identificarea clară a obiectului tranzacției. De asemenea, va fi obligatorie notificarea autorizațiilor de construire în cartea funciară.
„Ridici un bloc de 20 de apartamente, vei avea în autorizația de construire promisiunea de vânzare scrisă pentru fiecare apartament”, a explicat deputatul Cotinescu.
De asemenea, se impune:
– obligația autentificării și a înscrierii în cartea funciară a promisiunii de vânzare;
– interdicția contractelor multiple, având ca obiect același imobil, sub sancțiunea nulității;
– crearea unui cont bancar cu destinație specială, utilizabil exclusiv pentru cheltuieli legate de dezvoltarea și construirea proiectului imobiliar;
„Astfel, banii dați în avans de către client nu vor mai putea fi folosiți decât pentru construcția respectivă. Plățile din cont pot fi făcute doar cu viza dirigintelui de șantier, în funcție de stadiul lucrărilor, fără achiziții de poșetuțe cum s-a întâmplat”, spune deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
Totodată, va exista obligativitatea asigurării asistenței juridice la încheierea tranzacției, iar notarul public trebuie să verifice acest lucru și să consemneze acest aspect în actul pe care îl încheie.
„Încălcarea acestei reguli se va sancționa cu nulitatea absolută, numai la solicitarea beneficiarului promisiunii de vânzare”, explică deputatul Cotinescu.
ACTUALITATE
Admitere septembrie 2026 la Facultatea de Teologie din Târgoviște

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște organizează o nouă sesiune a Examenului de Admitere, în următorul an universitar, pentru studii universitare de Licență, pentru completarea locurilor nedistribuite după prima sesiune de admitere, după următorul calendar:
- 2-14 septembrie – înscrierea online (https://admitere.valahia.ro/);
- 15 septembrie – Examenul psihologic, verificarea aptitudinilor muzicale, proba scrisă la disciplina Teologie dogmatică ortodoxă și afișarea rezultatelor;
- 17-21 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși.
De asemenea, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște continuă înscrierile pentru Examenul de Admitere, în următorul an universitar, pentru studii universitare de Master, după următorul calendar:
- 13 iulie – 16 septembrie – înscrierea online (https://admitere.valahia.ro/);
- 17 septembrie – susținerea probelor eliminatorii și/sau probelor de concurs și afișarea rezultatelor;
- 18-24 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși.
Pentru obținerea binecuvântării Chiriarhului, candidații se vor prezenta la sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei (Municipiul Târgoviște, str. Mihai Bravu, nr. 11), cu cerere scrisă și copii ale documentelor dosarului de înscriere.
Informații privind programele de studii și calendarul complet al examenelor de admitere pot fi consultate pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, la pagina web: https://ftose.valahia.ro/, secțiunea ADMITERE/TEOLOGIE.
Dâmboviţa
Cămătar din Dâmbovița ținea banii îngropați în curtea casei. VIDEO

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat astăzi, 2 septembrie 2026, cu sprijinul jandarmilor, percheziții domiciliare în comunele Odobești și Braniștea, la locuințele a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de camătă. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.
În urma descinderilor, au fost descoperiți 191.500 de lei, îngropați în curtea locuinței unuia dintre cămătari. Ne informează IPJ Dâmbovița că au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri, și șase persoane vătămate.
VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 4 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 5 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum o ziDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























