Connect with us

ACTUALITATE

Maria Soare și Vlad Călin, o viață în slujba ITM Dâmbovița

Publicat

pe

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița s-a despărțit, săptămâna aceasta, de doi profesioniști extraordinari, oameni care au ajutat la construirea instituției și a echipei: auditorul Maria Soare și șeful Serviciului SSM – Vlad Călin. Cei doi au intrat în rândul pensionarilor.

„Cu o vechime de 24 de ani, în cadrul ITM Dâmbovița, „doamna Soare” ne-a învățat că auditul nu trebuie să fie neapărat o spaimă pentru angajați, iar auditorul poate fi și altfel decât un Bau Bau, temut de toți cei „luați la puricat”. Mai degrabă este cea care ne-a învățat și corectat la fiecare pas, ne-a arătat cum este bine și sigur să procedăm, iar acum ne-a promis că va ține telefonul pe aproape, pentru situațiile în care ne împotmolim.

„Domnul Vlad”, pe de altă parte, este o figură reprezentativă pentru ITM Dâmbovița. Inspector șef al instituției timp de 5 ani și Șef al Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă timp de alți 20, și-a pus amprenta în mod definitoriu pe activitatea instituției. Nu sunt taine pe care această meserie să le mai păstreze în fața celui care a școlit multe generații de inspectori SSM și pentru care hățișurile legii nu mai pun de mult probleme.

Le urăm pensie lungă, o viață activă în continuare și sperăm să ne fie, pe cât posibil, alături și de acum încolo, cu sfaturile înțelepte și cunoștințele adunate într-o viață de muncă sub semnul profesionalismului”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de ITM Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite