ACTUALITATE
Ambasadorul Portugaliei în România a fost prezent la Universitatea Valahia din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște găzduit ieri, 19 februarie 2025, ceremonia oficială care a marcat deschiderea fazei de finanțare a Alianței Universităților Europene „KreativEU”. Evenimentul, deosebit de important pentru colaborarea academică și instituțională la nivel european, a prilejuit și o primă vizită a primarului orașului Tomar în urma înfrățirii cu Municipiul Târgoviște – se precizează într-un comunicat de presă transmis de Universitatea Valahia din Târgoviște.
„Întâlnirea a avut loc în cadrul inițiativei „KreativEU”, un proiect dedicat promovării colaborării internaționale, care urmărește consolidarea legăturilor academice și culturale între instituțiile europene, facilitând schimbul de bune practici, mobilități academice și dezvoltarea unor programe educaționale comune. Prin acest demers, universitățile partenere din România, Portugalia, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria și Turcia își propun să creeze o rețea solidă de cooperare, să sprijine inovarea în educație și cercetare și să contribuie activ la formarea unei identități academice europene”, precizează sursa citată.
La eveniment au participat personalități din diverse domenii, inclusiv din mediul academic, diplomatic și administrativ. Printre acestea s-au numărat Excelența Sa Paulo Cunha ALVES – Ambasadorul Portugaliei în România, primarul orașului Tomar – Hugo CRISTOVÃO, prof. dr. Célio Gonçalo MARQUES – Prorector al Universității Politehnice din Tomar, precum și fostul rector al universității „Valahia” – conf. univ. dr. Laura GORGHIU.

„Delegația portugheză a fost întâmpinată de Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu SĂLIȘTEANU, alături de Președintele Senatului universitar, conf. univ. dr. Claudia GILIA și de membrii bordulului de coordonare al proiectului „KreativEU”, printre care prof. univ. dr. habil. Silviu MILOIU.
Ceremonia a debutat cu alocuțiunea Rectorului conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu SĂLIȘTEANU, care a adresat un mesaj de bun-venit tuturor participanților subliniind importanța Alianței „KreativEU” în dezvoltarea unui spațiu educațional comun capabil să stimuleze inovația și excelența academică. În discursul său, acesta a menționat faptul că universitatea, „ca parte integrantă a comunității academice europene, promovează excelența în educație, dezvoltarea tehnologică și cercetarea științifică”, implicându-se activ în formarea generațiilor de specialiști și în construirea unui viitor bazat pe cunoaștere, creativitate și cooperare, dincolo de granițele României.
Excelența Sa, Paulo Cunha ALVES, Ambasadorul Portugaliei în România, a evidențiat ideea că instituțiile de învățământ superior din întreaga Europă constituie un teren fertil pentru schimburile academice bazate pe interculturalitate, ceea ce le oferă studenților, „viitori lideri ai Europei”, o perspectivă mai amplă asupra lumii și a identității comune. Totodată, Excelența Sa a adresat felicitări Rectorului Universității „Valahia” din Târgoviște, Prorectorului Universității Politehnice din Tomar, liderilor proiectului KreativEU, și reprezentanților orașului Târgoviște, pentru concretizarea înfrățirii dintre Municipiul Târgoviște și orașul Tomar. Acest lucru intensifică interacțiunile dintre locuitorii celor două orașe, și implicit, consolidarea legăturilor dintre Portugalia și România.
Primarul orașului Tomar, Hugo CRISTOVÃO, a precizat faptul că a revenit în Târgoviște pentru a consolida relația dintre cele două comunități, proiectele și parteneriatele prin intermediul cărora moștenirea culturală, patrimoniul și istoria celor două orașe vor fi fundamentul pentru înțelegerea prezentului și al construirii unui viitor mai bun.
Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a transmis un mesaj ce reflectă atât viziunea, cât și angajamentul de a întări și dezvolta relații de colaborare la nivel european. Astfel, parteneriatul administrativ dintre cele două orașe este unul complex, cu multiple roluri, printre care se numără colaborarea dintre universități, crearea de oportunități de dezvoltare pentru ambele orașe și extinderea relațiilor cu o viziune europeană. Un alt aspect menționat în mesajul său este acela că această inițiativă reprezintă pentru Târgoviște o oportunitate de dezvoltare a capitalului uman la cele mai înalte standarde, contribuind la dezvoltarea economică și la consolidarea poziției orașelor în contextul european.
Prezentarea proiectului în cadrul căruia Alianța KreativEU s-a creat a fost susținută de Prorectorul Universității Poliotehnica din Tomar, una dintre instituțiile care au pus bazele acestui proiect, care unește unsprezece universități și are ca scop promovarea educației ca element ce leagă instituții de învățământ superior și orașe. KreativEU își propune să construiască un spațiu educațional comun, un cadru în care studenții, profesorii și cercetătorii să poată colabora mai strâns, să împărtășească experiențe și să contribuie la dezvoltarea societății europene.
În acest sens, un simbol al alianței a fost ridicarea oficială a drapelului „KreativEU”, în prezența invitaților și a comunității academice, marcând astfel angajamentul pe care Universitatea „Valahia” din Târgoviște îl are față de inițiativa europeană.
Vizita s-a încheiat cu un tur al Campusului universitar și al Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară, ceea ce a facilitat prezentarea infrastructurii moderne și identificarea unor direcții strategice de dezvoltare ale instituțiilor.
Prin parteneriatul internațional ce are ca fundament implicarea activă în Alianța „KreativEU”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște contribuie continuu la dezvoltarea unui spațiu academic european bazat pe excelență, colaborare și inovare”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Universitatea Valahia din Târgoviște.
ACTUALITATE
Președinte Camerei de Comerț Dâmbovița i-a expus ministrului Economiei problemele din turismul românesc

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a participat, ieri – 11 noiembrie 2026, în calitate de membru din partea Camerei de Comerț a României, la ședința Consiliului Consultativ al Turismului, prima la care a fost prezent noul ministru al Economiei – Daniel Zamfir, alături de consilierul său pe probleme de turism – Alin Burcea și de conducerea Direcției Turism din cadrul ministerului.
Dincolo de declarații și intenții de promovare mai eficientă a țării noastre ca destinație turistică, ne spune Valentin Calcan că au apărut primii pași concreți în direcția creșterii numărului de turiști străini în România, astfel:
– Semnarea acordului de parteneriat dintre ministerul nostru și Asociația Germană de Turism (DRV), organizație care reunește aproximativ 90% din piața germană a touroperatorilor și agențiilor de turism.
– Deschiderea unor noi oportunități pentru atragerea turiștilor din statele Golfului, o piață cu un potențial important pentru turismul românesc.
„În cadrul discuțiilor, am susținut implicarea activă a ministerului în Târgul de Turism al României, organizat de ROMEXPO săptămâna viitoare. Mă bucur că, în sfârșit, România va fi prezentă cu propriul stand de promovare!
Am adus în discuție și un subiect pe care îl consider esențial pentru dezvoltarea turismului românesc: necesitatea unor politici publice dedicate stațiunilor turistice de interes național. Consider că acest statut nu trebuie să rămână doar o clasificare administrativă, fără consecințe concrete.
Dacă statul român recunoaște o stațiune ca fiind de interes național, atunci trebuie să o și trateze ca pe una de interes național! Asta înseamnă prioritizarea investițiilor publice în infrastructură, programe dedicate de dezvoltare și promovarea acestor stațiuni ca destinații turistice reprezentative pentru România. Nu este suficient să acordăm un statut. Trebuie să îi dăm și valoare!
Am plecat de la această întâlnire cu mai mult optimism. Sper ca deschiderea manifestată astăzi să se transforme în politici publice coerente, investiții și rezultate concrete. România are un potențial turistic extraordinar. Este timpul să învățăm să îl valorificăm!”, a declarat Valentin Calcan – președintele CCIA Dâmboviţa și reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României în Comitetul Consultativ al Turismului.
ACTUALITATE
Oprire furnizare apă în comuna Hulubești, din cauza unei avarii

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a oprit furnizarea apei potabile in comuna Hulubesti, în această seară, în comuna Hulubești, începând cu ora 20:00 până la remediere, din cauza unei avarii pe conducta de aductiune zona Dealu Butoiului.
Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Conpania de Apă Târgoviște Dâmbovița își cere scuze abonaților pentru disconfortul creat.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























