Argeș
Tentativă de omor la birtul din sat. Agresorul este un bărbat de 75 de ani

Tentativă de omor într-un bar din comuna Oeștii-Pământeni, județul Argeș. Pe fondul consumului de alcool, doi bărbați au intrat în conflict, moment în care unul dintre ei, în vârstă de 75 de ani, l-a lovit pe celălalt, de 60 de ani, cu un fierăstrău în zona gâtului.
Victima a fost transportată la spital în stare de conștiență. Agresorul, de fel din Oeștii-Ungureni se află în custodia polițiștilor.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, fiind efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor – ne informează IPJ Argeș.
Argeș
Șofer de 81 de ani a intrat în coliziune cu o mașină a Poliției

Un accident rutier mai rar întâlnit s-a petrecut în municipiul Pitești. Un autoturism, a volanul căruia se afla un bărbat de 81 de ani, s-a tamponat cu o autospecială a Poliției.
Nedoritul eveniment rutier s-a consumat pe Bulevardul IC Brătianu. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane rănite, ci doar pagube materiale.
Mașina condusă de bătrânul de 81 de ani, din Suseni, pe fondul efectuării manevrei de schimbare a direcției de mers spre stânga, fără a se asigura corespunzător, a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula din sens opus și care avea la bord un echipaj de la Secția 4 Poliție din Pitești.
Ambii conducători auto implicați, respectiv bărbatul de 81 de ani și polițistul care se afla la volanul autospecialei, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Reamintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Argeș au identificat în trafic un bărbat de 97 de ani, din București, care s-a urcat la volan băut și cu dreptul de conduce autovehicule suspendat.
Argeș
Bărbat din județul Constanța, arestat preventiv în Argeș pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul”

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Valul lui Traian, județul Constanța, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Ancheta în acest caz a fost instrumentată de polițiștii de la Secția Rurală Buzoești, județul Argeș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești.
Din cercetări a reieșit că, în ziua de 3 august 2026, în urma unui apel, pe telefonul fix, o femeie de 90 de ani, din comuna Izvoru, județul Argeș, persoană vătămată în acest caz, a fost indusă în eroare de respectivul individ. Acesta a pretins că ar fi medicul curant al fiicei bătrânei, determinând-o să îi remită o sumă de bani lăsată de fiica sa la domiciliul acesteia, pentru achiziționarea unor aparate medicale.
În seara zile de 3 august, în jurul orei 20:00, la domiciliul persoanei vătămate s-a prezentat bărbatul căruia bătrâna de 90 de ani i-a remis suma de 41.000 de euro.
Ieri – 8 septembrie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, bărbatul de 32 de ani a fost depistat și condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere. Astăzi, individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
ACTUALITATEacum o ziPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 14 oreGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 5 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ACTUALITATEacum 6 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!
ADMINISTRAŢIEacum o ziMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni

























