Connect with us

ACTUALITATE

Filozoful George Bondor a pășit dincolo brusc și violent. Dumnezeu să-l odihnească!

Publicat

pe

Am aflat, cu profundă durere, că profesorul George Bondor, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, nu mai este printre noi. A trecut în lumea celor drepți la numai 53 de ani. Nu se știe ce declic s-a produs de a decis ilustrul dascăl să își pună capăt zilelor. A fost găsit de soția sa, Raluca, spânzurat de o grindă din casa familiei din comuna Rediu.

L-am cunoscut pe profesorul George Bondor cu ocazia unei sesiuni pe teme de fotografie și comunicare desfășurată în Stațiunea Durău, din județul Neamț. Un om de o factură morală deosebită. Te captiva cu expunerile sale filosofice, cu temele abordate într-un stil curat, unic, cu simplitatea sa.

George Bondor a fost redactor șef la revista „Timpul”. Din 1999 și până în 2001 a fost preparator universitar, iar din 2001 până în 2005 – asistent universitar. A susținut în fața studenților cursuri de „Metode şi tehnici de interpretare” și „Filosofia istoriei”. Între anii 2005- 2013, George Bondor a fost lector universitar doctor. A predat cursuri de Filosofie contemporană, Fenomenologie, Exegeză şi argumentare în filosofie, Cultură politică, Fenomenologie aplicată şi Filosofie practică, Cercetări hermeneutice actuale și Metafizică creştină.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

CJAS Dâmbovița. Anunț important pentru furnizorii de servicii medicale și medicamente

Publicat

pe

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița organizează, în perioada 5 – 10 august 2026, întâlniri cu furnizorii de servicii medicale și medicamente, conform următorului program:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primăria Poiana, precizări privind ridicarea gunoiului menajer

Publicat

pe

Primăria Poiana, din județul Dâmbovița, îi informează pe locuitorii comunei că problemele apărute în procesul de colectare a gunoiului menajer se vor rezolva până sâmbătă, 8 august 2026 – conform asigurărilor primite din partea operatorului de transport, ca răspuns la solicitările administrației publice locale.

Reprezentanții Supercom SA au precizat că firma s-a confruntat cu o lipsă de combustibil, motiv pentru care nu a putut ridica deșeurile menajere conform programului normal. Această criză a afectat mai multe localități din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite