Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița a verificat stadiul lucrărilor pe șantierele de la Spitalul Județean

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, monitorizează permanent toate șantierele din județ deschise pentru implementarea unor proiecte socio-edilitare, economice, culturale și medicale, indispensabile într-o comunitate unde sunt respectate valorile de confort, civilizație și siguranță europeană. Astăzi – 13 martie 2025, Corneliu Ștefan s-a aflat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, unitate aflată în administrarea CJD unde, în ultimii ani, au fost materializate mai multe proiecte de infrastructură medicală și dotare tehnică destinate sănătății dâmbovițenilor.

Șeful administrației publice județene a vizitat, împreună cu managerul Spitalului – Silvana Marin, Secția de Tratamente Recuperatorii și Pavilionul Administrativ unde se derulează ample lucrări de reabilitare și modernizare a celor două corpuri de clădiri. Corneliu Ștefan a discutat cu medicii și asistenții despre problematica spitalului, despre ceea ce este bine făcut și ceea ce mai este necesar.

De precizat că, prin proiectul inițiat și promovat de Consiliului Județean Dâmbovița și finanțat prin PNRR, se vor realiza intervenții complete pentru eficientizare energetică. Prin investiția cu o valoare de 10.500.000 lei, se vor executa lucrări de reabilitare termică, modernizarea sistemelor de încălzire, reabilitarea sistemului de iluminat, îmbunătățirea climatizării și ventilării, instalarea de sisteme alternative de producere a energiei. De asemenea, vor fi amenajate celor două stații de încărcare pentru automobile electrice. După cum a precizat în nenumărate rânduri președintele Corneliu Ștefan, investițiile în sănătate rămân o prioritate a Consiliului Județean. Sunt investiții în viitorul dâmbovițenilor!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Consilierii PNL au vrut să mărească tarifele la serviciile de salubritate! Oare, de ce?

Publicat

pe

În ultima ședință a Consiliului Local Găești, pe ordinea de zi s-a aflat și un proiect de hotărâre privind majorarea tarifelor de salubrizare, conform unei solicitări a operatorului specializat pentru activitățile de măturat și curățat străzile din Găești.

Transparent, primarul Alexandru Iorga s-a opus vehement votării acestui proiect, care, a susținut edilul, nu își are rostul într-o perioadă în care costul vieții este tot mai ridicat. A precizat Alexandru Iorga că rolul administrației este să protejeze cetățenii, nu să le impună noi costuri. De asemenea, trebuie insistat pe investiții care să îmbunătățească viața cetățenilor, să asigure condiții optime, civilizate de studiu în instituțiile de învățământ.

„În aceeași ședință, am aprobat și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul european de construire a Corpului C4 al Școlii Gimnaziale „Șerban Cioculescu”. Este un nou pas pentru modernizarea educației din Găești. Vom continua să susținem investițiile care dezvoltă Găeștiul și să ne opunem oricărei majorări de taxe și tarife care nu este justificată și care pune presiune pe găeșteni”, a spus Alexandru Iorga.

Primarul orașului Găești a prezentat și lista aleșilor locali, toți liberali, care au fost de acord cu majorarea tarifelor de salubrizare. Oare, de ce?

„Au votat pentru majorare cei 6 consilieri locali PNL: Irinel Badea, Gabriel Dumitrescu, Petre Gheorghe Zamfir, Eugeniu Stan, Ștefan Șchiopu și Ioana Dincă. Găeștenii au dreptul să cunoască modul în care votează fiecare ales local. Noi am spus nu” a precizat Alexandru Iorga.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Corbii Mari, locul I în Regiunea Sud Muntenia. A accesat cele mai mari finanțări nerambursabile pentru investiții

Publicat

pe

Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a publicat un top al comunelor din Regiunea Sud-Muntenia care au accesat fonduri europene nerambursabile în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comunitar prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.

De precizat că, pe primul loc în acest clasament, în care au fost incluse 25 de localități din Regiunea Sud Muntenia, se află comuna Corbii Mari. Administrația publică locală condusă de Ionuț Bănică a depus pentru a fi finanțate 6 proiecte a căror valoare totală se ridică la 77.355.181,39 lei. Suma nerambursabilă primită prin ADR Sud Muntenia se ridică la 61.186.314,35 lei.

În același Top 25 realizat de Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia se mai află comunele dâmbovițene, respectiv: Mănești – cu 4 proiecte în valoare de 65.589.874,89 lei, Potlogi – cu 4 proiecte de 64.176.311,87 lei, Ulmi – 3 investiții de 60.629.385,01 lei, Niculești -:3 investiții în valoare de 57490.110,56 lei, Dragomirești – 3 proiecte de 50.516.204,14 lei, Brezoaele – 44.866.077,27 lei – două proiecte, Nucet – 41.148.704,59 lei – două proiecte și comuna Tătărani – 5 proiecte a căror valoare este de 40.935.886,93 lei. De precizat că, din cele 25 de localități incluse în acest Top 25 al investițiilor, județul Dâmbovița se regăsește cu cele mai multe localități – 9, urmat de Prahova cu 8 comune.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite