Connect with us

Dâmboviţa

Tânăr din Târgoviște, arestat pentru tentativă de tâlhărie

Publicat

pe

Foto arhivă

Un tânăr de 26 de ani, din Târgoviște, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată. Bărbatul a fost depistat și reținut de polițiști în urma anchetei declanșate după ce, în seara zilei de 24 februarie, în jurul orei 19:40, în timp ce se afla pe strada strada dr. Oprescu Dumitru, din Târgoviște, prin violență, a încercat să deposedeze de geantă o femeie, de 56 de ani.

Tânărul cu apucături de tâlhar a distrus și suportul pentru numărul de înmatriculare al autoturismului unui bărbat de 56 de ani, care a intervenit în sprijinul femeii atacate.

Acum, pentru fapta sa, a ajuns după gratii pentru 30 de zile și, cu siguranță, va primi și câțiva ani de pușcărie. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite