Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Școlile din Răcari prinse în ample lucrări de reabilitare și modernizare

Publicat

pe

Instituțiile de învățământ aflate pe teritoriul orașului Răcari au reprezentat în permanență o prioritate pentru primarul Marius Caravețeanu, adept al educației, al pregătirii în condiții optime, civilizate, pentru ziua de mâine, a tinerilor, a celor care trebuie să preia ștafeta menținerii și dezvoltării comunității după regulile moderne, europene.

Printr-un proiect cu fonduri europene obținute prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, la Școala Gimnazială din Răcari se desfășoară ample lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare. Valoarea investiției este de 16.984.394,90 lei, fără TVA. Lucrările au ca termen de finalizare 7 luni. Proiectul prevede reabilitare și extindere școală, bibliotecă, sală de sport, teren de sport exterior. De asemenea, va fi amenajată curtea și refăcut gardul împrejmuitor.

Tot cu finanțare obținută prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027 va fi reabilitată, extinsă, modernizată și echipată ca la carte și Școala Gimnazială din cartierul Colacu. Valoarea contractului este de 13.661.207,95 lei fără T.V.A. Termenul de execuție este de 8 luni. Lucrările prevăd reabilitare și extinderea corpului nou și a celui vechi, edificarea unei săli de sport, teren exterior pentru practicarea activităților sportive, realizarea unei cabine poartă, reamenajarea curții instituției școlare și execuția unui gard împrejmuitor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pietrari pregătește licitația publică pentru proiectul privind construirea unui centru de sănătate

Publicat

pe

Primăria Pietrari va lansa, imediat ce Grupul de Acțiune Locală „Valea Ialomiței” va deconta factura în valoare de circa 310.000 lei pentru achiziția unui tractor nou pentru activitățile de gospodărire comunală și întreținere a domeniului public, va lansa licitația publică în vederea construirii de la zero a unui centru de sănătate.

Proiectul, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, va fi implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa (50% – 50%). Vorbim despre o unitate medicală la standarde europene, care va fi edificată în centrul comunei, pe terenul disponibil în fața centrului de informare turistică. Ne-a informat primarul Cornel Coman că lucrările propriu-zise ar putea demara în anul 2027.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Sălile de jocuri de noroc vor dispărea rând pe rând din orașul Pucioasa

Publicat

pe

Jocurile de noroc vor dispărea rând pe rând din orașul Pucioasa, județul Dâmbovița. Potrivit hotărârii adoptate în cadrul Consiliului Local, firmele care activează în acest domeniu își vor putea continua activitatea doar până când le va expira autorizația de funcționare în vigoare. După acel moment, sălile de jocuri de noroc vor fi interzise pe teritoriul orașului Pucioasa. Excepție fac doar jocurile LOTO, pentru are statul român a acordat licență exclusiv Companiei Naționale Loteria Română. În cazul acestor agenții, taxa a fost majorată de la 250 lei/mp la 500 lei/mp.

„Am considerat de multă vreme că drogul secolului îl reprezintă aceste păcănele, aceste jocuri pe care le-am avut și ne-au stricat copiii și chiar părinții și bunicii. Am așteptat de multă vreme să putem da această decizie. Noi am urmat absolut toate etapele. Și transparență decizională, cu tot ceea ce era de făcut.

Rezumatul este simplu. Ei or să mai funcționeze atâta timp cât mai au actualul acord de funcționare, pentru că, respectând legislația în vigoare, trebuie să îi lași atâta timp cât există acordul. Mai departe, mi se pare că este un semn de normalitate și de vindecare a societății românești.

Loteria Română deja ne-a anunțat că ne va acționa în instanță pentru faptul că am dublat taxa, de la 250 la 500 de lei per metru pătrat. Din punctul meu de vedere, jocurile de noroc ar fi trebuit impozitate la 90%, nu la procentele actuale”, a explicat primarul Constantin Ana, în cadrul ședinței Consiliului Local Orășenesc Pucioasa.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite