Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Românii care produc energie electrică vor fi plătiți lunar

Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților a dezbătut și aprobat, astăzi – 18 martie 2025, Legea prosumatorilor, potrivit căreia românii care își produc propria energie vor fi plătiți lunar pentru electricitatea livrată în rețea – ne informează deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
„Am corectat astfel inechitățile din relația dintre prosumatori și furnizorii de energie. A fost coborâtă puterea instalată a centralelor electrice din resurse regenerabile de la 400 kWh la 200 kWh. Astfel, toți prosumatorii care au injectat electricitate în rețea vor putea face decontările lunar, față de 24 de luni de la emiterea facturii, cum era anterior.
Dacă ai același furnizor de energie electrică și gaze naturale, valoarea surplusului de electricitate injectată în rețea se compensează cu factura la gaze. Surplusul poate fi compensat cu alte locuri de consum sau poate fi donat către spitale, unități de cult etc.”, precizează deputatul Aurelian Cotinescu – secretar general al Grupului parlamentar PNL.
ACTUALITATE
Ordinea de zi a sedinței CLM Târgoviște din 18 august 2026

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, marți – 18 august 2026, de la ora 09:30, în ședință extraordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:


ACTUALITATE
Atenție! Se oprește apa în Văleni Dâmbovița, zona Vârtop

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informnează abonații din comuna Văleni – zona Vârtop, străzile Lunca, Vrabii, Solovani, Brieni și Plopis că va întrerupe furnizarea apei, în data de 18 august 2026, între orele 07:00-11:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de această întrerupere a furnizării apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum o săptămânăMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 4 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 7 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO


























