ACTUALITATE
Copiii și adulții s-au bucurat deopotrivă de expozițiile și demonstrațiile organizate de Poliția Dâmbovița

De apreciat, interesant și educativ evenimentul organizat de IPJ Dâmbovița cu ocazia Zilei Poliție Române. Prin astfel de activități de transparență, oamenii legii în uniformă nu mai sunt priviți ca un bau-bau, ci ca o componentă importantă a comunității. Poliția este o instituție interconectată la problematica existențială, la tot ce este bun, dar care are misiunea de a menține echilibrul, ordinea, liniștea publică și respectul față de valorile umane.

Acțiunea derulată astăzi, 22 martie 2025, în Piața Tricolorului din Târgoviște, pe parcursul a patru ore, a fost un exemplu de bună practică, de a arăta cetățenilor că instituția Poliție este parte a comunității, un angrenaj fără de care mecanismul social nu ar mai funcționa așa cum trebuie.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au adus pe platoul din centrul municipiului tehnica din dotare, autovehiculele destinate diferitelor misiuni specifice, arme folosite de membrii Detașamentului de Intervenții Speciale. Ba chiar și criminaliștii și-au prezentat o parte din elementele care alcătuiesc laboratorul mobil! A fost în Piața Tricolorului și echipa Biroului de Protecție a Animalelor. Polițiștii de la Serviciul Rutier au prezentat noile aparate radar. Târgoviștenii, mici și mari, au putut pătrunde ușor în istoria acestei instituții prin uniformele pe care oamenii legii le-au purtat în diferite etape ale vremii. Bătrâna Dacie de Poliție folosită în anii 70-80 a fost și ea prezentă la această expoziție organizată impecabil de IPJ Dâmbovița.

Inspectorul șef al IPJ Dâmbovița, comisarul șef Viorel Polexe, s-a aflat pe parcursul celor patru ore printre oaspeți și a dialogat cu vizitatorii.
„Sărbătorim astăzi, în avans, Ziua Poliției Române, prezentând publicului din Dâmbovița tehnica și modul de acțiune al polițiștilor. Cu această ocazie, am vrut să prezentăm și fața umană a IPJ Dâmbovița, să prezentăm și latura frumoasă. Mulțumesc dâmbovițenilor pentru încrederea acordată instituției Poliție și Inspectoratului Județean și îi asigur în continuare de eforturile depuse de colegii mei pentru menținerea ordinii și liniștii publice pe teritoriul întregului județ, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale. Totodată, le urez la mulți ani tuturor polițiștilor dâmbovițeni și să sărbătorească, pe 25 martie, așa cum consideră fiecare această zi și să nu uite că este și o zi foarte importantă a creștinătății – sărbătoarea de Buna Vestire”, a declarat comandantul Poliției Dâmbovița.

A fost prezent cu un stand și Clubul de Aeromodele „Henri Coandă” din Pucioasa, cu o serie de exponate deosebit de interesante care au surescitat interesul celor mai mici vizitatori.
Câinele polițist Nero, aflat în ultimul său an de activitate, a oferit celor prezenți o demonstrație impresionată de dresaj și comportament în timpul unei misiuni de prindere a unui delicvent.

La ora 11:30, pe cerul Târgoviștei, spre încântarea celor câteva sute de participanți la evenimentul organizat de polițiști, a apărut un avion care purta în aer o meșă pe care se putea citi mesajul „25 martie, Ziua Poliției Române. Siguranța ta, misiunea noastră”. Aeroplanul a făcut câteva rotiri pe deasupra Târgoviștei.
Copiii au făcut coadă pentru a trage cu pistolul la țintă. Alții s-au înghesuit curioși pentru a intra în habitaclurile autovehiculelor de poliție și să pornească semnele acustice specifice.

La Ziua Porților Deschise organizată de IPJ Dâmbovița au fost prezenți și vicepreședinții Consiliul Județean, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma. A venit chiar și președinta Senatului Universității Valahia din Târgoviște, fostul prefect Claudia Gilia.





ACTUALITATE
Urși filmați pe strada Principală din Burduca (Dragodana), județul Dâmbovița! VIDEO

Doi urși au fost filmați în această seară pe strada Principală din satul Burduca, județul Dâmbovița – comuna Dragodana. Autoritățile au transmis și un mesaj RO-Alert. Localnicii sunt sfătuiți să evite zona, să rămână în locuințe și să nu încerce să se fotografieze cu sălbăticiunile sau să le hrănească.
VIDEO

ACTUALITATE
Ziua comunei Văcărești sau despre cum se înrădăcinează tradiția! FOTO

Zi de sărbătoare, astăzi – 19 aprilie 2026, la Văcărești, județul Dâmbovița. Primarul comunei, Ionuț Irinel Badea, a reușit să se țină de cuvânt în fața concetățenilor săi și a organizat pentru a doua oară „Ziua comunei”, manifestare pe care edilul vrea să o permanentizeze, să o înrădăcineze, să devină o tradiție la Văcărești. Un eveniment cultural-artistic și de divertisment, dar și o modalitate prin care comercianții, producătorii agricoli și meșterii populari să vină la Văcărești pentru a-și etala produsele și roadele muncii lor.

Pe scena special amenajată în inima vechiului parc al boierilor din neamul Văcărescu, acum proprietate a Academiei Române, au urcat soliști de marcă ai folclorului românesc, acompaniați de Orchestra de muzică populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijată de maestrul Ionuț Dumitrescu. Au încântat inimile celor câteva mii de oameni veniți din Văcărești, dar și din localitățile învecinate, soliștii Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionel Tudorache, Maria Cârneci, Grupul „Teleormanul”, condus de Florin Vasilică, Paul Stângă, Raisa Tudorică, Rodica Mitran, Nina Venus, Stelu Pandelescu, Constantin Lătărețu, Leonard Petcu, Ionuț Eduardo, Ileana Pavelescu și Florentina Mîinea.

„Am vrut să readuc în prim-plan tradițiile și obiceiurile străbune, dragostea de folclor, de sărbătoare, aici la Văcărești, un loc binecuvântat de Dumnezeu și încărcat de istorie. O comună cu oameni frumoși, harnici și primitori. Ziua comunei care, iată, a ajuns la cea de-a doua ediție, nu reprezintă doar un prilej de a petrece, de a urmări un spectator muzical artistic, ci are menirea de a unii comunitatea, oamenii, este un bun prilej de dialog, de depănat amintiri, gânduri ale trecutului și prezentului. Văcărești este o comună mare, înfloritoare și mi-am propus să fac și mai mult pentru concetățenii mei, pentru această localitate minunată”, a transmis Ionuț Irinel Badea – primarul comunei Văcărești.
Prin Parcul Văcăreștilor, unde s-a celebrat cu muzică și voie bună „Ziua comunei”, au trecut pentru a-i saluta pe oameni președintele PNL Dâmbovița – Virgil Guran, deputatul liberal Aurelian Cotinescu și consilierii județeni PNL.

Cu uimire și atenție, a fost urmărit de cei care au trecut astăzi pe la Văcărești artistul popular Nicolae Porojan, un olar autentic, aproape singurul care a mai rămas în județ. Piesele pe care le lucrează, în torsul domol și iute al roatei sale, sunt adevărate opere de artă, embleme ale tradițiilor străbune. Tot ceea ce creează, oale, ulcele, diferite piese de decor dar și de uz gospodăresc, poartă în ele taine, sâmburi ale trecutului neamului românesc. Frumusețea și talentul se văd cel mai bine în simplitate, iar maestrul Nicolae Porojan, cel care însuflețește lutul, ne demonstrează cu prisosință acest lucru. La Văcărești, de Ziua comunei, olarul din Vulcana nu a avut un stand, ci o adevărată expoziție a tradiției românești, prin forme, linii și culoare…

Dâmboviţaacum o săptămânăA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
ACTUALITATEacum o săptămânăHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
Dâmboviţaacum 10 oreConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum 2 zileNuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”
ACTUALITATEacum o săptămânăSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
ACTUALITATEacum 2 zileNucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei























