ACTUALITATE
Alarmant! Dâmbovița, locul 1 în România după decesele cauzate de diabetul zaharat

Județul Dâmbovița înregistrează cea mai mare rată a deceselor cauzate de diabetul zaharat la 100.000 de locuitori din România, cu o medie a ultimilor 10 ani de 59 de decese la 100.000 de locuitori, care depășește cu mult valoare națională de 14 decese la 100.000 de locuitori – se precizează într-un comunicat de presă transmis de NewMedicine.ro.
În acest context, pe lângă tratamentul clasic, sunt recomandate și terapiile alternative, precum acupunctura, fitoterapia, suplimentele naturale și tehnicile de relaxare, care pot contribui la îmbunătățirea sensibilității la insulină și la echilibrarea metabolismului.
De reținut și faptul că, potrivit unui raport recent furnizat de Eurostat, România se află printre țările cu cele mai mari rate ale mortalității cauzate de bolile cronice din Uniunea Europeană, chiar dacă în ultimii ani s-au înregistrat totuși o scădere graduală a acestui indicator.
ACTUALITATE
Grup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații

A început școala, au apărut noi probleme cauzate de firma de transport public Grup Atyc Târgoviște! Suntem în prima săptămână a noului an de învățământ și deja am fost contactați de părinți, care ne-au spus că le-au rămas copiii în stații, întrucât șoferii nu au oprit. Și se întâmplă asta în condițiile în care elevii au plătit pentru abonamente!
„Patronul de la Grup Atyc își bate joc de elevii navetiști. De dimineață (nota redacției: joi, 10 septembrie 2026), autobuzul nu a oprit în stație. Acum, din Târgoviște, iar nu a oprit. Elevii ce să facă? Dimineața nu ajung aproape niciodată la timp la școală, ci abia la a doua oră. Să le fie rușine celor de la Atyc! Fac bani pe spatele elevilor. Încasează abonamente și apoi îi lasă prin stații”, ne-a relatat o mămică.
ACTUALITATE
Info medical. Criza de spasmofilie. Ce faci și ce nu trebuie să faci

Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a publicat pe rețelele de socializare un nou material informativ, care să îi ajute pe oameni să reacționeze corect atunci când sunt puși în fața unei probleme medicale.
Criza de spasmofilie: Când corpul se încleștează de spaimă
„I s-au strâmbat mâinile!”, „Are gura înțepenită!”. Deși arată înfricoșător, criza de spasmofilie (tetania) nu este o boală de inimă, ci un dezechilibru apărut de cele mai multe ori pe fond de stres și hiperventilație.
Când respirăm prea repede și sacadat, dăm afară prea mult dioxid de carbon, iar calciul din sânge nu mai poate fi folosit corect de mușchi. Rezultatul? Mâna de mamoș și senzația de sufocare.
Ce trebuie să faci dacă te afli în preajmă
– Calmează victima: Acesta este cel mai important pas. Vorbește-i rar, ferm și liniștit. Spune-i că nu va muri și că totul va trece în câteva minute.
– Reglează respirația: Cere-i să te privească și să respire odată cu tine – rar, pe nas, inspirând și expirând lung.
– Tehnica palmelor căuș: Dacă respirația nu se calmează, roagă victima să își pună palmele căuș peste gură și nas și să respire acolo. Astfel, reinspiră dioxidul de carbon eliminat și echilibrul se restabilește rapid. (Este varianta modernă a pungii de hârtie).
– Nu forța degetele: Nu încerca să îi îndrepți mâinile cu forța. Se vor relaxa singure pe măsură ce respirația revine la normal.
CE SĂ NU FACI:
– NU te panica tu! Dacă tu începi să strigi sau să plângi, victima va respira și mai repede, iar criza se va prelungi.
– NU îi da apă cu forța în timp ce are spasme faciale. Riscul de înec este mare.
– Dacă după 10-15 minute de respirație liniștită starea nu se îmbunătățește sau dacă victima își pierde cunoștința, sună la 112.
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum 24 de orePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 7 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 4 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 6 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























