De colonelul Gheorghe Șerban, președintele Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița, mă leagă multe amintiri. Aveam 18 ani, terminasem liceul în vară, iar în toamnă eram tânăr recrut la Regimentul de Tancuri, UM 01303 din Târgoviște. Colonelul Șerban era pe atunci printre cei aflați la comanda acestei prestigioase structuri militare, împreună cu colonelul Pavel Babeu, pe atunci comandantul unității, cu șeful de stat major – căpitanul Mircea Râmbu și mulți alți militari de carieră, care, din păcate, au rămas acum doar în amintirile noastre. De la acea vreme, am observat la col. Gheorghe Șerban finețea, conduita ireproșabilă, aplecarea asupra detaliului, asupra fiecărui element care să compună, dacă nu perfecțiunea, măcar calea spre acest ideal. Am revăzut stilul colonelului Gheorghe Șerban în lucrarea sa cu accente puternice de patriotism autentic: „Istoria Steagului Românesc”. Un periplu cronologic, bine documentat, pus în pagină cu talent și har scriitoricesc, având subtitlul „din epoca geto-dacică până la Marea Unire”. Exact perioada de sacrificiu, de prefaceri, de zbucium, de frământare până la coacerea cu adevărat a națiunii noastre, a României Mari, la 1 Decembrie 1918. Când țara a vibrat istoric, măreț, la Alba Iulia, iar steagurile Gărzilor Naționale Române și cele purtate de membrii delegațiilor participante la Marea Adunare Națională au fluturat în vânt, întărind idealul de unitate.

Col. Gheorghe Șerban

Nu este tocmai ușor să îți porți pașii și spiritul prin arhive, biblioteci, să cauți ceea ce nu se vede, părțile ascunse ale arborelui istoric al neamului nostru. Să ajungi la sevă, la esență, pentru ca apoi, cu har și pricepere, să le rostoiești pe toate într-o carte care să atragă, să emane emoție, noutate, inedit și să se citească ușor. Să cauți să sufli viață, nemurire peste steagul românesc, peste acest element simbol, dătător de speranță, de încredere, curaj și eroism.

Drapelul, steagul românesc, a fost legat nemijlocit de Armata Română. A făcut parte din trupul și sufletul oșteanului român. L-a impulsionat la luptă, i-a insuflat cutezanță, vitejie, onoare, i-a fost pavăză și, totodată, armă în fața dușmanului. I-a acoperit cald trupul răpus în bătălie de spadă sau de gloanțele dușmanului.

Colonelul Gheorghe Șerban, didactic dar nu neapărat academic, necomplicat, excelent de simplu, ne poartă prin cuvinte expuse cu harul acela curat, scriitoricesc, prin „Istoria Steagului Românesc”, pornind de la izvoarele antice, cu acel cap de lup al geto-dacilor, descoperit pe bucăți ceramice, rădăcini străbune, sau stindardul acelorași războinici încrustat în inspiratele basoreliefuri de pe Columna lui Traian. Încă de atunci, steagul a fost nedespărțit de cei care și-au apărat hotarele, neamul. Steagul românesc a fost dovada vie, stropită cu sânge de viteaz, că noi existăm, suntem aici și ne apărăm agoniseala.

Și, uite așa, pas cu pas, cu o răbdare tipică unui documentarist, a unui istoric militar, Gheorghe Șerban parcurge armonios, deloc plicticos, ba chiar captivant, toate etapele procesului de consolidare a statului român, de adunare în matcă a apelor sale sacre, care, evident, s-a făcut sub steag, cu eroism, curaj și sacrificiu.

Cartea colonelului Gheorghe Șerban „Istoria Steagului Românesc” se citește ca o poveste. Una adevărată, caldă și plină de semnificații.

Urmărește Incomod Media și pe Google News