Connect with us

Argeș

Patru târgovișteni, reținuți de DIICOT Argeș pentru trafic de droguri de mare risc

Publicat

pe

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au executat șapte percheziții la domiciliul unor persoane din Târgoviște, județul Dâmbovița, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată și trafic de droguri de risc.

Din anchetă a reieșit că, în luna martie 2025, în municipiul Târgoviște, pe criterii de rudenie și afinitate, trei bărbați și o femeie, cu vârstele cuprinse între 35 și 63 de ani, trei fiind membri ai aceleiași famili, au constituit o grupare de criminalitate organizată, cu scopul de a obține beneficii materiale din vânzarea unor substanțe interzise.

Persoanele cercetate, pe parcursul lunii martie, au fi procurat, manipulat, deținut și vândut, în mod repetat, canabis, rezină de canabis și substanță cristalină 2MMC, cu sume cuprinse între 100 și 200 de lei, pentru o doză.

Ieri – 11 aprilie, cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentate în fața magistraților de la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.

La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.

Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite