Connect with us

ACTUALITATE

Gura Șuții: „Calea Luminii”, procesiune a credinței și iubirii de Dumnezeu, în Vinerea Mare

Publicat

pe

Primarul Marian Dinu vrea să sădească sămânța acestei tradiții crescute falnic la Târgoviște, „Calea Luminii”, și în comuna Gura Șuții. Este un bun prilej ca în preajma celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea din morți a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, întrega comunitate să se adune și să pornească pe această „Cale a Luminii” care are ca punct terminus veșnicia, iubirea de Dumnezeu, credința în iubire, în izbânda asupra morții.

„În Vinerea Mare, comuna Gura Șuții va marca un moment special de reculegere și omagiu adus jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă invităm cu drag să participați la prima ediție a evenimentului „Calea Luminii”, un moment plin de semnificație spirituală, care va aduna întreaga comunitate într-o procesiune plină de lumină și credință”, a spus Marian Dinu.

În Vinerea Mare, după Prohodului Domnului, dreptcredincioșii din Gura Șuții sunt chemați să se adune în fața bisericii parohiale din centrul localității după care, cu lumânările aprinse, se va pleca în procesiune din fața Primăriei până la cimitirul comunal. Fiecare participant la această manifestare a credinței și comuniunii întru Hristos poate aduce câte una sau două candele pentru a fi aprinse de-a lungul traseului străbătut de procesiune.

„Fiecare pas pe „Calea Luminii” reprezintă o reîntoarcere la valorile credinței, la comuniunea dintre noi și la respectul pentru ceea ce a însemnat sacrificiul suprem al Domnului.

Este un prilej de a reflecta împreună asupra semnificației acestei zile sfinte, de a aduce lumină în sufletele noastre și de a ne întări legătura cu divinitatea. Într-o lume tot mai agitată, este important să ne amintim de valorile fundamentale ale credinței și să trăim în acord cu ele, aducând un omagiu jertfei supreme a Mântuitorului nostru.

Vă invităm să fiți alături de noi în această seară specială, în care vom străbate „Calea Luminii” cu gânduri de liniște, înțelegere și comuniune spirituală”, este mesajul transmis de primarul comunei Gura Șuții – Marian Dinu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.

Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:

– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.

– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.

– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.

– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.

CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.

De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.

Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite