Connect with us

ACTUALITATE

Dâmbovița: A trecut la cele veșnice preotul Dan Flore, fost slujitor la Parohia Mircea Vodă

Publicat

pe

A trecut la cele veșnice, la vârsta de 68 de ani, părintele Dan Florea, fost slujitor la Parohia Mircea Vodă, Protoieria Titu

Părintele Florea s-a născut în ziua de 25 septembrie 1956, în comuna Băleni, sat Băleni Sârbi, județul Dâmbovița, în familia unor buni credincioși, Dumitru și Tudora. Cursurile școlii primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală. A absolvit cursurile Seminarului Teologic din București, în anul 1981. În anul 1980 s-a căsătorit cu domnișoara Soare Elena, având trei copii: Dan Vasile Ioan, preot la parohia Mircea Vodă, Dan Petruța Anabela, profesoară de Religie și Dan Cristina Mihaela, profesoară de Muzică.

A slujit ca preot la Parohia Obislav, Protoieria Titu (1983-1990) și la Parohia Mircea Vodă, Protoieria Titu (1990-2021).

Slujba de înmormântare va fi oficiată în biserica Parohiei Mircea Vodă din satul cu același nume, marți – 22 aprilie 2025, a treia zi de Paști, după săvârșirea Sfintei Liturghii. Veșnică să-i fie pomenirea!

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite