Argeș
Incendiul de pădure din zona Cetățeni a izbucnit de la o țigară aruncată la întâmplare!

5 zile, atât a durat intervenția de stingere a incendiului de pădure izbucnit, vineri – 18 aprilie 2025, în jurul prânzului, într-o zonă greu accesibilă din comuna Cetățeni, județul Argeș. Astăzi – 22 aprilie, pompierii s-au întors în unități. Potrivit ISU Argeș, focul a pornit de la o țigară aruncată în fondul forestier.
„Pentru stingerea focului și pentru limitarea pagubelor, zilnic, au acționat pompieri, alături de personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, al Direcției Silvice Argeș, cu toate Ocoalele Silvice, și al Salvamont. Totodată, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente neplăcute, zonele de acțiune au fost asigurate de către echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș. Mai mult decât atât, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, a fost solicitat și sprijinul a două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, dotate cu sisteme Bambi Bucket, care au efectuat aruncări cu apă asupra zonelor afectate”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Argeș.
Misiunea de stingere a fost una dificilă, extinderea flăcărilor fiind favorizată de vântul puternic, iar deplasarea până la locul evenimentului a fost realizată pedestru, relieful nepermițând accesul cu autospecialele de stingere. Incendiul s-a mân frstst pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare.
Personalul participant la misiunea de stingere a incendiului din comuna Cetățeni:
18.04.2025 – 138 de persoane, după cum urmează:
– Instituția Prefectului Argeș, d-na prefect Ioana Făcăleață
– ISU Argeș: 38 cadre
– IGAV: 5 persoane
– Direcția Silvică: 48 persoane
– Garda de Mediu: 1 persoană
– IPJ Argeș: 8 persoane
– IJJ Argeș: 2 persoane
– SVSU: 35 persoane
19.04.2025 – 160 de persoane, după cum urmează:
– ISU Argeș: 35 cadre
– IGAV: 9 persoane
– Direcția Silvică: 75 persoane
– IPJ Argeș: 8 persoane
– IJJ Argeș: 2 persoane
– SVSU: 31 persoane
20.04.2025 – 120 de persoane, după cum urmează:
– Instituția Prefectului, d-na prefect Ioana Făcăleață
– ISU Argeș: 43 cadre
– IGAV: 9 persoane
– Direcția Silvică: 45 persoane
– IPJ Argeș: 8 persoane
– IJJ Argeș: 2 persoane
– SVSU: 10 persoane
– Salvamont: 2 persoane
21.04.2025 – 127 de persoane, după cum urmează:
– Instituția Prefectului Argeș, d-na prefect Ioana Făcăleață
– ISU Argeș: 35 cadre
– IGAV: 9 persoane
– Direcția Silvică: 35 persoane
– IPJ Argeș: 8 cadre
– SVSU: 35 persoane
– Salvamont: 4 persoane
22.04.2025 – 46 de persoane, după cum urmează:
– ISU Argeș: 29 cadre + 1 voluntar
– Direcția Silvică: 9 persoane
– SVSU: 5 persoane
– Salvamont: 2 persoane
În total, în cele cinci zile, au fost prezente în teren 591 de persoane – ne informează ISU Argeș.
Argeș
Cursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi

Nouă persoane, care au pornit cu ATV-uri și autovehicule de teren în anumite zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.
Amatorii de off-road ilegal au fost depistați de jandarmi pe teritoriul comunelor Berevoiești și Lerești. Aceștia se deplasau pe drumuri aflate pe fonduri de vânătoare fără să aibă acordul celor care gestionează aceste perimetre cinegetice.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, respectiv cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și patru avertismente.
ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























