Connect with us

ACTUALITATE

Senatorul Titus Corlățean, prezent la întâlnirea cu tânăra de origine română ținută ostatică de Hamas 471 de zile

Publicat

pe

Senatorul PSD Titus Corlățean a participat la o întâlnire emoționantă cu Doron Steinbrecher, o tânără israeliană de origine română răpită de Hamas în data de 7 octombrie, 2023. Doron a trecut printr-un coșmar greu de imaginat. A fost eliberată în ianuarie 2025.

Evenimentul, desfășurat la Opera Națională din București, a fost organizat de Ambasada Statului Israel și Complexul educațional „Lauder Reut”, cu ocazia aniversării a 77 de ani de la declararea independenței statului Israel. Diplomații israelieni, Doron Steinbrecher și familia acesteia au vrut totdeauna să mulțumească României pentru demersurile efectuate în vederea eliberării sale din captivitate.

„Doron a fost răpită de Hamas la 7 octombrie 2023 și a fost ținută ostatică, în condiții greu de descris în termeni umani, timp de 471 de zile. Doron are dublă cetățenie, israeliană si română (după mamă) și a fost eliberată inclusiv prin intervențiile statului român pe relația cu alți parteneri din Orientul Mijlociu, după ce mama sa, Simona, a venit la București anul trecut, pentru a cere sprijin din partea autorităților țării în care s-a născut. Am avut atunci o întâlnire cu mama lui Doron, la Palatul Parlamentului.

Doron a venit astăzi la București atât pentru a participa, ca invitat special, la evenimentul organizat de Ambasada Statului Israel și Complexul educațional Lauder Reut la Opera Națională din București, cu ocazia aniversării a 77 de ani de la declararea independenței Israel („Am Yisrael Chai”!), dar și mai ales pentru a mulțumi României de pe scena Operei Române pentru ajutorul dat pentru eliberarea sa. A fost un moment extrem de emoționant”, a precizat senatorul Titus Corlățean.

Într-o discuție separată pe care Doron a purtat-o cu Titus Corlățean, tânără i-a mărturisit acestuia că se simte în România ca acasă și are numeroase motive pentru a spune asta.

„În perioada următoare, Doron va vizita locurile în care s-a născut și copilărit mama sa, Simona. I-am spus în final să se bucure de România și să nu uite ceea ce i-am menționat și mamei sale anterior, anume că Psalmul 126 din Biblie a fost o promisiune a Domnului și pentru ea”, a adăugat președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului României.

Psalmul 126
Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam.
Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie
şi limba, de cântări de veselie.
Atunci se spunea printre neamuri:
„Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!”
Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi,
şi de aceea suntem plini de bucurie.
Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război,
ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!
Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa
se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

VIDEO. Exercițiu situație de urgență în Tunelul Tigveni (Momaia) înainte să fie deschis circulației rutiere

Publicat

pe

ISU Argeș a organizat, ieri – 11 noiembrie 2026, un exercițiu care a vizat gestionarea unei situații de urgență în interiorul tunelului rutier Tigveni (Momaia), de pe Autostrada A1, București-Sibiu. Scenariul exercițiului a presupus coliziunea dintre un autoturism și un microbuz, în urma unei manevre de depășire neregulamentare, eveniment urmat de izbucnirea unui incendiu la nivelul compartimentelor motor ale celor două vehicule și inundarea cu fum a tunelului – ne informează ISU Argeș.

„În urma accidentului simulat, mai multe persoane rămân încarcerate sau blocate în autovehicule, fiind necesare operațiuni de descarcerare, evacuare și acordare a asistenței medicale de urgență.

Având în vedere numărul persoanelor implicate și complexitatea situației, scenariul a prevăzut și activarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Argeș, precum și mobilizarea unor resurse importante de intervenție”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Pe lângă pompierii argeșeni, la exercițiu au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, Direcției de Sănătate Publică Argeș, UPU-SMURD Pitești și PORR Construct SRL.

VIDEO

„Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit verificarea capacității de răspuns, a modului de cooperare între structurile participante, precum și testarea procedurilor de intervenție, evacuare, descarcerare și acordare a primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier într-un tunel.

Exercițiile de acest fel, desfășurate periodic, ne ajută să fim mai bine pregătiți, să acționăm coordonat și să consolidăm încrederea și cooperarea dintre toate structurile implicate. Pentru că, dincolo de proceduri și tehnici de intervenție, pregătirea, unitatea și capacitatea de a acționa împreună pot face diferența atunci când fiecare secundă contează și fiecare viață trebuie salvată”, se mai arată în comunicatul de presă transmis către mass-media.

Tunelul Tigveni (Momaia), care măsoară 1.350 de metri, urmează să fie deschis circulației în perioada următoare, după ce autoritățile vor finaliza procesul de angajare a personalului specializat. Inițial, se anunțase că Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, are include și Tunelul Momaia, va fi inaugurat în această lună. Termenul oficial din contract este februarie 2027.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Președinte Camerei de Comerț Dâmbovița i-a expus ministrului Economiei problemele din turismul românesc

Publicat

pe

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a participat, ieri – 11 noiembrie 2026, în calitate de membru din partea Camerei de Comerț a României, la ședința Consiliului Consultativ al Turismului, prima la care a fost prezent noul ministru al Economiei – Daniel Zamfir, alături de consilierul său pe probleme de turism – Alin Burcea și de conducerea Direcției Turism din cadrul ministerului.

Dincolo de declarații și intenții de promovare mai eficientă a țării noastre ca destinație turistică, ne spune Valentin Calcan că au apărut primii pași concreți în direcția creșterii numărului de turiști străini în România, astfel:
– Semnarea acordului de parteneriat dintre ministerul nostru și Asociația Germană de Turism (DRV), organizație care reunește aproximativ 90% din piața germană a touroperatorilor și agențiilor de turism.
– Deschiderea unor noi oportunități pentru atragerea turiștilor din statele Golfului, o piață cu un potențial important pentru turismul românesc.

„În cadrul discuțiilor, am susținut implicarea activă a ministerului în Târgul de Turism al României, organizat de ROMEXPO săptămâna viitoare. Mă bucur că, în sfârșit, România va fi prezentă cu propriul stand de promovare!

Am adus în discuție și un subiect pe care îl consider esențial pentru dezvoltarea turismului românesc: necesitatea unor politici publice dedicate stațiunilor turistice de interes național. Consider că acest statut nu trebuie să rămână doar o clasificare administrativă, fără consecințe concrete.

Dacă statul român recunoaște o stațiune ca fiind de interes național, atunci trebuie să o și trateze ca pe una de interes național! Asta înseamnă prioritizarea investițiilor publice în infrastructură, programe dedicate de dezvoltare și promovarea acestor stațiuni ca destinații turistice reprezentative pentru România. Nu este suficient să acordăm un statut. Trebuie să îi dăm și valoare!

Am plecat de la această întâlnire cu mai mult optimism. Sper ca deschiderea manifestată astăzi să se transforme în politici publice coerente, investiții și rezultate concrete. România are un potențial turistic extraordinar. Este timpul să învățăm să îl valorificăm!”, a declarat Valentin Calcan – președintele CCIA Dâmboviţa și reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României în Comitetul Consultativ al Turismului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite