Connect with us

ACTUALITATE

„Inimă de munțoman”, un proiect care promovează un stil de viață sănătos în rândul tinerilor din Dâmbovița

Publicat

pe

Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, din județul Dâmbovița, a început luna aceasta implementarea proiectului „Inimă de munțoman”, în colaborare cu Școala Gimnazială „Radu cel Mare” Târgoviște și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Se urmărește promovarea unui stil de viaţă sănătos și combaterea excesului de greutate în rândul tinerilor, prin participarea la activităţi tematice, în domeniul turismului montan specializat.

„Concret, în perioada 21-24 iulie 2025, pe Valea Ialomiței, la poalele munţilor Bucegi și Leaota se vor desfăşura activităţile teoretice şi practice ale unei tabere tematice, în mijlocul naturii. 24 de tineri din judeţ, coordonați de monitori ai asociaţiei, vor fi implicaţi în activităţi şi ateliere teoretice şi practice de educație non-formală în domeniul turismului montan specializat, precum: drumeţie montană cu recunoaşterea şi inventarierea marcajelor turistice, folosirea echipamentului montan în căţărare sau rapel cu asigurare,orientare în teren cu busola sau cu ajutorul reperelor, prezentări despre marcajele turistice montane, Parcul Natural Bucegi şi ariile naturale protejate, activităţi de ecologizare”, ne informează Ileana Bocanciu – președinta Asociației Ecologice Floare de Colț și coordonatoarea proiectului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite