Connect with us

Dâmboviţa

Vicepreședinte PSD Dâmbovița: Ori intrăm la guvernare cu puteri depline și dăm premierul, ori mergem în opoziție total!

Publicat

pe

Mihai Istrate, vicepreședinte al PSD Dâmbovița și consilier județean, vede situația din România de după alegerile prezidențiale a fi una extrem de incertă din punct de vedere politic. Nesigură. Se vorbește despre formarea unei largi coaliții de guvernare pentru salvarea țării de la dezastrul economic. Adică, PSD să intre la guvernare alături de PNL, UDMR și USR. Reprezentanții Partidului Social Democrat sunt deja adunați în conclav pentru a decide dacă intră la guvernare sau rămân în opoziție. Încă nu sunt deciși, ceea ce înseamnă că nu exclud varianta accederii la putere.

Mihai Istrate ne-a precizat că este adeptul rămânerii totale în opoziție. A dat o mulțime de motive care ar trebui să îi determine pe capii PSD să aleagă o astfel de cale. Cum ar putea alege PSD să intre la guvernare, acum când, spune Mihai Istrate, în preajma președintelui Nicușor Dan, au apărut tot soiul de personaje care s-au aflat la putere de-a lungul timpului și au distrus România?


Asta este schimbarea? Cu oamenii trecutului trist al țării?


„Am văzut că au reapărut așa, din neant, Ludovic Orban, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Clotilde Armand, ca și cum ei ar fi câștigat alegerile. Dacian Cioloș a fost readus în față de Ilie Bolojan. Toți stau în jurul lui Nicușor Dan ca niște sfinți, nevinovați. Au uitat că s-au aflat la putere și au distrus această țară. Pe acești oameni îi vom întâlni în noul guvern sau îi vom regăsi în echipa președintelui la Cotroceni. Asta este schimbarea? Cu oamenii trecutului trist al țării?”, se întrebă Mihai Istrate.

Liderul social-democrat nu este pe deplin mulțumit nici de așa-zisele schimbări produse în PSD, de fapt, niște permutări la suprafață. Consideră Mihai Istrate că PSD nu a reușit să depășească nici acum criza creată de înfrângerea lui Marcel Ciolacu în alegerile prezidențiale. Fostul premier nu a reușit să intre nici măcar în turul doi al scrutinului electoral din toamnă, ulterior anulat.

„Prima mare greșeală pe care a făcut-o PSD după alegerile din noiembrie 2024 este că a continuat să guverneze și să ocupe funcția de prim-ministru după ce Marcel Ciolacu, fapt nemaiîntâlnit în istoria partidului nostru, nu a intrat nici măcar în turul doi al alegerilor prezidențiale. Este prima dată în istoria PSD când președintele partidului nu intră în turul doi al alegerilor. Dar s-au comportat ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Au mers înainte”.


Cu voturile alea date lui Simion, Ciolacu ar fi intrat în turul doi și nu se știe cum se scria istoria…


Au existat o serie de gafe făcute de echipa din fruntea PSD, fără să aibă acceptul celor care alcătuiesc marea masă a partidului. Calcule greșite care au condus la deznodământul trist al pierderii alegerilor prezidențiale.

„Noi, fraierii ăștia de la Dâmbovița, am muncit de nu am mai știut de noi în campania electorală pentru Marcel Ciolacu, să îl scoatem președinte, și el cu acoliții lui, cu Paul Stănescu, au dat voturile lui George Simion. Au făcut asta fiindcă le era frică de candidatul liberalilor, Nicolae Ciucă. Și uite unde am ajuns! Cu voturile alea date lui Simion, Ciolacu ar fi intrat în turul doi și nu se știe cum se scria istoria”, ne-a mărturisit, trist, Mihai Istrate.

Un pas în spate nu a făcut conducerea PSD nici după ce coaliția a pierdut și alegerile prezidențiale din luna mai, avându-l candidat pe Crin Antonescu.

„La PSD, primul lucru care trebuia să se întâmple, în seara de după turul întâi, era ca toată conducerea partidului să își depună mandatul. Toată conducerea! Nu doar Marcel Ciolacu. La victorii suntem toți și la înfrângeri a rămas doar Marcel Ciolacu? Pe stilul PNL trebuia să se întâmple. Să plece toți.

A plecat Ciolacu și a venit Sorin Grindeanu, cel care a fost mâna dreaptă a lui Ciolacu în alegerile pierdute în toamnă. În spatele său, era toată echipa veche. Păi ce am câștigat? Așa am făcut schimbarea”?

Mihai Istrate este de părere că PSD are nevoie de un suflu nou, de o resetare totală. Trebuie eliminate grupurile de interese din fruntea partidului. Actuala conducere trebuie înlocuită cu tineri, cu oameni din teritoriu, care au performat, care au fost aleși cu încredere de cetățeni și care nu pot fi strânși cu ușa la fiecare pas. Dacă nu se produce adevărata schimbare, partidul se prăbușește. Ca un colos cu picioarele de lut.


Dacă lumea și-a pierdut încrederea în tine, te dai la o parte!


„Dacă mâine am avea alegeri, PSD, la nivel național, nu va mai avea un rezultat cu două cifre, a scăzut la o cifră. Dacă cei care conduc acum partidul nu îl vor lăsa pe mâna tinerilor care au performat, este de rău. Sunt președinți de Consilii Județene care au făcut treabă, care sunt apreciați de cetățeni în județele pe care le administrează. Sunt oameni votați uninominal. PSD are patru-cinci președinți de Consilii Județene tineri, de la Dâmbovița, Suceava, actualul ministru al Economiei – Bogdan Ivan etc. Trebuie în fruntea partidului un om care să inspire încredere.

Dacă o să mai astupăm ici colea două-trei gropi, nu o să facem nimic. O să ne trezim în 2028 cu extremiștii la 50% și o să facă singuri Guvernul. Acolo o să ajungem, dacă nu suntem realiști și deciși să schimbăm garnitura de la conducere. Și Marcel Ciolacu a avut realizări. Județul Dâmbovița, pe mandatul de premier al lui Ciolacu, a beneficiat de foarte multe proiecte, dar, în politică, nu contează doar lucrul ăsta. Nu este suficient.

Dacă lumea și-a pierdut încrederea în tine, te dai la o parte. Și încă un lucru de care trebuie ținut cont: generațiile s-au schimbat. Sunt mulți tineri cu altă viziune, cu un alt concept despre politică. Ați văzut, lumea iese la vot. Oamenii știu acum ce vor. Tu, PSD, trebuie să vii cu echipă nouă, care să recâștige încrederea alegătorilor. Nu poți rămâne ancorat în trecut. Vremurile se schimbă”.

Despre intrarea la guvernare a PSD, spune Mihai Istrate că este o armă cu două tăișuri în actuala conjunctură politico-economică, cu Nicușor Dan președinte al României.

„Dacă mă întrebați pe mine, PSD-ul ar trebui să nu o mai lălăie. Să fie hotărât. Să își apere poziția de principal partid în Parlamentul României. Adică, ori intră la guvernare cu puteri depline și să dea primul ministru, cum este normal, pentru că este partidul cu cea mai mare pondere din Parlamentul României, să nu ajungă nici la mâna PNL-ului, nici a USR-ului, pentru că PNL și USR nu pot face singuri un guvern stabil niciodată. Dacă nu, să intre în opoziție total.

Alegerile parlamentare din toamnă le-a câștigat PSD. Primul ministru nu îl dă președintele României, Nicușor Dan. Premierul îl dă Parlamentul. Îl propune partidul care a câștigat alegerile. Dacă președintele țării îl vrea premier pe Ilie Bolojan, atunci rolul PSD este să meargă în opoziție. Dacă reprezentanții PNL și USR consideră că ei au avut de câștigat prin alegerea lui Nicușor Dan, atunci să guverneze România”, ne-a precizat vicepreședintele PSD Dâmbovița.


Nu văd PSD să guverneze lângă USR. Drulă ar fi în stare să oprească proiectele de infrastructură!


Este convins Mihai Istrate că marele necaz al noii guvernări va fi reprezentat de USR. Nu vor putea social-democrații să facă parte din același cabinet cu USR-iștii, care, mai devreme sau mai târziu, se vor dezlănțui. Vor fi probleme de cohabitare politică.

„Nu văd PSD să guverneze lângă USR. Drulă ar fi în stare să oprească proiectele de infrastructură. Sunt convins că nu vrea cineva din PSD Dâmbovița să rămână la guvernare. Cei care vor la putere, probabil că o fac pentru a-și păstra funcțiile și privilegiile. Sunt cei pe care nu îi interesează că peste trei ani o să avem alegeri la Dâmbovița”.

Ne-a vorbit Mihai Istrate și despre echipa social-democraților din Dâmbovița, una puternică, omogenă, unită, performantă. În anii care au trecut, județul a beneficiat de o mulțime de proiecte. Sunt realizări pe toate planurile: social, economic, administrativ. În tot județul sunt deschise șantiere. Au apărut obiective noi.

„Cu ce au greșit Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște? Au făcut investiții cum nu au fost niciodată. Județul ăsta s-a transformat total și acest proces de modernizare continuă. La Târgoviște, la fel. De ce să piardă județul Dâmbovița, organizația noastră pentru greșelile celor de sus? Nu este drept. Nu este corect”, a conchis Mihai Istrate.

În aceste zile, pe scena politică românească este o adevărată epidemie de demagogie. Oameni care s-au aflat în cercul puterii, care au fost ani în șir la butoanele guvernării, ies acum în față și vorbesc despre problemele existente în societate, în economie, vin cu soluții. Lucrul ăsta l-a înfuriat pe social-democratul Mihai Istrate. Consilierul județean nu știe cum să catalogheze acest tip de comportament politic.

„Am văzut oameni de pe la PNL că ies în față și vorbesc de deficit, de situația grea a țării, despre ce trebuie făcut. Păi, bine, fraților, din 2020 și până acum, PNL nu a fost la putere? Nu au fost la guvernare? Au uitat de Ludovic Orban, de Florin Cîțu, de Nicolae Ciucă? Ăștia au murit? Ei, liberalii, sunt acum reformați și ne dau lecții despre cum trebuie guvernată țara? Nu îmi vine să cred când văd ce se întâmplă”.


George Simion s-a autoeliminat din competiția prezidențială prin ceea ce a făcut între turul întâi și turul doi…


Realist, sincer, Mihai Istrate le dă un sfat celor care acum îl adulează pe Nicușor Dan și fac mătănii pe lângă el. Le spune să nu li se urce la cap, întrucât Nicușor nu a câștigat alegerile fiindcă a fost cel mai bun și cel mai frumos. Mărturisește Istrate că Nicușor Dan a câștigat alegerile pentru că a avut în persoana lui George Simion un contracandidat foarte slab, care s-a autoeliminat din competiția prezidențială prin ceea ce a făcut între turul întâi și turul doi.

„Simion a făcut nenumărate gafe în ultimele două săptămâni. Parcă, cineva i-a șoptit: Stai, că nu a venit rândul tău. Parcă nu a vrut să câștige alegerile. Atacuri la adresa bugetarilor, declarația cu casele și marketingul politic. A fugit de dezbateri, deși el le-a cerut. Probail, i-a fost arătată pisica. A fugit în străinătate cu câteva zile înainte de alegeri. A fost ceva ciudat”, a adăugat Mihai Istrate.

Concluzia este că actuala clasă politică și-a pierdut credibilitatea. Oamenii nu știu ce să mai creadă. Discursurile politicienilor nu mai inspiră încredere. Sunt confuze, neconcludente, nu dau soluții. Nu ies din stadiul de lozincă!

„Este urât să ieși și să spui, după 35 de ani de la revoluție, că o luăm de la capăt. Gata, începe o altă politică! Și lângă tine sunt aceiași oameni care au avut diverse funcții în statul român, nu de ieri de azi. Sunt aceiași. Poate să îmi spună cineva despre un om nou? Să mi-l arate. Ilie Bolojan a venit cu cineva nou? L-a adus pe Cioloș, a adus oamenii lui de la Oradea, pe Cristian Diaconescu, aflat prin guverne de pe vremea lui Adrian Năstase… Pe Predoiu, bun la toate de pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu. A rezistat în toate guvernele. A fost foarte aproape să intre și în Guvernul Ponta. A venit Ciucă și Predoiu a rămas. Este bun la orice minister. Și avem cică oameni noi și apoi ne văităm și ne întrebăm cum o fi votat lumea cu George Simion. A contat și anularea alegerilor din toamnă. De ce le-au anulat? Că nu le-a convenit?, se întrebă oamenii. Nu au adus argumente că atunci s-a întâmplat ceva necurat. Și toate s-au descărcat pe PSD. Așa că, mai bine în Opoziție. Total. Nu să sprijinim guvernul, că poate ne mai dă vreo doi-trei prefecți, doi-trei secretari de stat. Adică, doar să salvăm niște oameni”, a declarat pentru www.incomod-media.ro, Mihai Istrate – vicepreședinte PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Târg de cariere la Târgoviște, ediția a III-a. Oportunități de angajare și de cunoaștere a mediului de afaceri

Publicat

pe

Șanse și oportunități de angajare în varii domenii de activitate, de pregătire pentru viitor oferă, de 3 ani, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și Universitatea Valahia din Târgoviște, prin Facultatea de Științe Economice, tinerilor studenți prin „Târgul de cariere”. Evenimentul, la care au fost prezenți câteva sute de studenți dornici de a lua contact cu mediul de afaceri, dispuși să pornească pe un drum al profesionalizării, s-a desfășurat în holul Bibliotecii Universității Valahia, edificiu modern, inaugurat luna trecută.

Interesant este faptul că, la inițiativa Camerei de Comerț și a Universității Valahia, au răspuns mai multe firme cu prestigiu care își desfășoară activitatea economică în județul Dâmbovița. Au fost deschise zeci de standuri unde tinerii universitari au putut cere relații de la persoane avizate și să obțină materiale lămuritoare despre activitatea societăților prezente, despre locurile de muncă oferite în prezent, dar și în perspectiva viitorului.

Așa cum se practică la astfel de manifestări, în sala de conferințe a bibliotecii, inițiatorii acestui proiect, invitații și tinerii studenți s-au întâlnit pentru o prezentare introductivă a „Târgului de cariere”, ajuns la cea de-a treia ediție. Amfitrionul întâlnirii a fost directorul executiv al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Ștefania Stroică.

Coordonatoarea acestei instituții cu un rol deosebit, activ în ceea ce privește sprijinirea și informarea mediului de afaceri dâmbovițean, liant puternic între toate entitățile cu responsabilitate în domeniul economic, educațional și comunicațional, a vorbit despre importanța „Târgului de cariere” în ceea ce privește, în primul rând, conexiunea care se poate face între studenți, între tinerii absolvenți ai Universității Valahia și reprezentanții societăților care se află în căutare de forță de muncă bine calificată, de specialiști.

Rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu, primul vorbitor al acestui preambul informațional al „Târgului de cariere” a precizat că instituția de învățământ, care se achită de obligațiile sale educaționale, de misiunea pe care și-o asumă cu responsabilitate, își dorește ca la finalul studiilor să aibă absolvenți bine pregătiți și bine plasați pe piața muncii. Târgul de cariere, a mai spus rectorul Corneliu Sălișteanu, vine să ajute studenții, absolvenții și masteranzii Universității Valahia să își găsească drumul profesional, un loc de muncă corespunzător pregătirii lor.

Antreprenorul de succes Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, a precizat că „Târgul de cariere”, ajuns la ceea de-a treia ediție, a reușit să iasă din obișnuitul unor astfel de manifestări unde, de obicei, numai șomerii își caută de muncă. Târgul de cariere este destinat și celor care au un loc de muncă, dar își doresc altceva, mai bine pentru ei, o schimbare în concordanță cu pregătirea profesională și aptitudinile pe care le au.

Valentin Calcan a mai spus celor de față că instituția pe care o conduce, Camera de Comerț, este deschisă în permanență pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, a unor oportunități de dezvoltare profesională. Le-a mai mărturisit președintele Camerei de Comerț studenților prezenți la „Târgul de cariere” că societatea, companiile doresc, au nevoie de oameni care să facă performanță. Oameni care să vrea să evolueze, să se perfecționeze profesional.

I-a sfătuit Valentin Calcan pe viitorii absolvenți ai Universității Valahia că nu este util pentru ei să schimbe un loc de muncă din trei în trei luni și, dacă se întâmplă așa, să nu creadă că de fiecare dată vina o poartă angajatorul. Le-a mai spus președintele Camerei de Comerț că, atunci când la un antreprenor vine un CV, iar în el se precizează că cel care solicită un loc de muncă, în ultimii doi ani, a fost în șapte-opt locuri apar probleme de credibilitate și seriozitate.

Decanul Facultății de Științe Economice, profesor universitar doctor Cristina Ștefan, a precizat că „Târgul de cariere”, acum, la a treia ediție, este deja intrat în tradiție, ca de altfel și colaborarea Universități Valahia, a Facultății de Științe Economice, cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița. A ținut să sublinieze profesorul universitar Cristina Ștefan că deschiderea Universității Valahia către mediul antreprenorial, colaborarea cu societățile comerciale au fost continue, prin toate activitățile organizate în parteneriat, proiecte, întâlniri, mese rotunde, conferințe, stagii de pregătire pentru studenți. Așa după cum a mai adăugat decanul Facultății de Științe Economice, totul se face în ideea ca viitorul absolvent să fie pregătit pentru provocările viitorului, pentru tot ce se întâmplă pe piața muncii.

Profesorul universitar doctor Cristina Ștefan i-a sfătuit pe studenții prezenți la Târgul de Cariere să profite din plin de această oportunitate de a lua contactul, facil, cu mediul de afaceri. Nu neapărat cu gândul de a se angaja, dar contează să își facă o idee, să-și consolideze un orizont în funcție de oferta de pe piața muncii.

A mai susținut o alocuțiune directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – Constanța Anghel, iar Andrei Picioruș, manager în cadrul Asociației „Înapoi la muncă” a moderat o conferință tematică cu titulatura „Cariera ca experiment”.

După consumarea acestei întâlniri introductive, toți cei prezenți s-au risipit pe culoarele Bibliotecii Universitare,unde erau amplasate standurile firmelor aflate în căutarea forței de muncă calificate sau care venise doar pentru a-și promova activitatea ori pentru a pregăti terenul pentru viitorul profesional al absolvenților Universității Valahia din Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Prim Ajutor Juridic” – Un proiect social dezvoltat de Crucea Roșie Dâmboviţa

Publicat

pe

Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița dezvoltă proiectul „Prim Ajutor Juridic”, o inițiativă coordonată de Corina Spătaru, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, Baroul Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița. Proiectul își propune să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la informații juridice și administrative esențiale, contribuind la o mai bună înțelegere a drepturilor, obligațiilor și procedurilor legale.

Informația există. Dar este ea cu adevărat accesibilă tuturor?

Deși informațiile juridice și administrative sunt, în principiu, disponibile publicului, accesul efectiv la acestea rămâne o provocare pentru numeroase persoane.

Limbajul juridic complex, lipsa cunoștințelor de specialitate, dificultățile de identificare a instituțiilor competente, nivelul redus de alfabetizare și lipsa accesului la internet sau a competențelor digitale reprezintă obstacole reale în exercitarea drepturilor.

Pentru persoanele din comunitățile vulnerabile, în special din mediul rural sau din medii defavorizate, simpla publicare a informațiilor pe platformele instituțiilor nu garantează și posibilitatea de a le consulta. Există persoane care nu dispun de o conexiune la internet, de dispozitive electronice sau de cunoștințele necesare pentru a naviga pe platformele digitale ale autorităților publice.

Astfel, numeroși cetățeni ajung să nu își cunoască drepturile, să nu își înțeleagă obligațiile sau să nu știe căror instituții trebuie să se adreseze pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.

Pornind de la această realitate, proiectul „Prim Ajutor Juridic” urmărește să reducă distanța dintre informația juridică și persoanele care au nevoie de ea, indiferent de nivelul de educație, situația materială sau accesul la tehnologie.

Un ghid practic, redactat pe înțelesul tuturor

Componenta centrală a proiectului constă în elaborarea unor ghiduri de informare juridică și administrativă, care vor reuni, într-o formă structurată și accesibilă, informații esențiale privind drepturile cetățenilor, obligațiile legale, procedurile administrative și modalitățile de adresare către instituțiile competente.

Informațiile vor fi adaptate într-un limbaj clar, ușor de înțeles, fără a pierde acuratețea juridică, astfel încât să poată fi utilizate inclusiv de persoane fără pregătire de specialitate.

Pentru a evita ca accesul la informație să fie condiționat de existența unei conexiuni la internet, ghidurile vor fi distribuite atât în format digital, cât și în format fizic. Acestea vor putea fi consultate pe site-ul Crucii Roșii Dâmbovița, la sediul filialei, precum și în cadrul instituțiilor interesate să sprijine distribuirea lor.

Prin această abordare, proiectul urmărește să aducă informația mai aproape de cetățeni, inclusiv de cei care nu au posibilitatea de a utiliza mijloacele digitale.

Voluntari pregătiți să ofere sprijin celor care întâmpină dificultăți

O altă componentă importantă a proiectului o reprezintă formarea unui grup de voluntari care să faciliteze accesul la informație pentru persoanele vulnerabile, în special pentru cele care nu știu să citească sau să scrie, nu au acces la internet ori întâmpină dificultăți în înțelegerea documentelor și procedurilor administrative.

Voluntarii vor fi pregătiți să explice informațiile cuprinse în ghiduri, să sprijine persoanele în identificarea instituțiilor competente și să le îndrume către serviciile și mecanismele legale disponibile.

Activitatea acestora va avea un caracter informativ și de orientare, fără a substitui asistența juridică de specialitate oferită de profesioniștii abilitați.

Mai puține demersuri greșite, mai multă eficiență în rezolvarea problemelor

Dincolo de componenta socială și educațională, proiectul urmărește să contribuie la eficientizarea relației dintre cetățeni și instituțiile publice.

Prin furnizarea unor informații clare și prin orientarea corectă a beneficiarilor, inițiativa își propune să reducă numărul cererilor adresate unor instituții necompetente, să prevină depunerea unor documentații incomplete sau eronate și să limiteze sesizarea nejustificată a instanțelor judecătorești în situațiile în care există alte căi legale sau administrative de soluționare.

În acest mod, proiectul poate contribui atât la simplificarea demersurilor pentru cetățeni, cât și la utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale.

„Prim Ajutor Juridic” – Pentru că un drept necunoscut este un drept greu de exercitat

„Am pornit de la o realitate simplă: faptul că o informație este publică nu înseamnă automat că ea este și accesibilă. Sunt oameni care se confruntă cu probleme juridice sau administrative, dar nu știu unde să meargă, ce documente să pregătească sau care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze. Alte persoane nici măcar nu au posibilitatea de a căuta aceste informații, pentru că nu au acces la internet sau nu știu să utilizeze instrumentele digitale.

Uneori, soluția există, însă persoana care are nevoie de ea nu știe cum să ajungă acolo.

Prin «Prim Ajutor Juridic» îmi doresc să construim o punte între cetățeni și instituții, să transformăm informația juridică într-un instrument practic și să oferim persoanelor vulnerabile șansa de a-și înțelege și exercita drepturile în mod efectiv. Nu ne propunem să înlocuim profesioniștii dreptului, ci să ajutăm oamenii să ajungă, informați și corect îndrumați, acolo unde pot primi sprijinul de care au nevoie.”

— Corina Spătaru, inițiator și coordonator al proiectului „Prim Ajutor Juridic”

Un parteneriat între mediul umanitar, academic și juridic

Prin colaborarea dintre Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița, Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia” din Târgoviște, Baroul Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița, proiectul urmărește să reunească experiența din domeniul umanitar cu expertiza academică și juridică.

Inițiativa promovează educația juridică, responsabilitatea civică, solidaritatea și accesul echitabil la informație, pornind de la convingerea că înțelegerea propriilor drepturi și obligații reprezintă un pas esențial către o societate mai informată și mai incluzivă.

„Prim Ajutor Juridic” nu își propune doar să ofere informații, ci să ajute oamenii să știe ce pot face cu ele.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite