Dâmboviţa
Senatorul Ciprian Iacob a stopat o gafă de proporții în Parlament! Modificarea unei legi… abrogate!

Bombă în Senatul României. Parlamentarul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob a demolat o inițiativă a liberalilor, concepută pe genunchi, fără o informare profundă și fără un studiu temeinic al legislației existente. Practic, am aflat de la senatorul Ciprian Iacob că reprezentanții PNL au introdus în dezbateri un proiect de lege care, culmea, prevedea modificarea unui act normativ abrogat!
Liberalii au solicitat modificarea articolului 2 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor. Au cerut parlamentarii PNL ca construirea, modernizarea, întreținerea, administrarea și exploatarea piețelor agroalimentare, a bazarelor, târgurilor și oboarelor, administrarea cimitirelor, a crematoriilor și a serviciilor de pompe funebre să treacă la autoritățile publice locale. Se menționează în proiect că toate contractele de concesiune aflate în curs, la 60 de zile de la promulgarea legii, devin nule.
Evident, modificarea respectivă, dacă ar fi fost pusă în practică, ar fi inflamat o bună parte a societății. Se știe că multe piețe și oboare sunt concesionate de oameni de afaceri care au făcut investiții, au creat diferite facilități moderne, au adus îmbunătățiri, iar cimitirele, în marea lor majoritate, sunt administrate de parohii, nu de primării. Legea propusă ar fi dat peste cap un sistem care a funcționat până acum fără probleme. Numai că inițiatorii au comis o gafă colosală, după cum le-a atras atenția senatorul Ciprian Iacob, de la înalta tribună a Parlamentului României. Au propus modificarea unui articol al unei legi abrogate, lucru nemaiîntâlnit!
Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă senatorul Iacob nu ar fi observat greșeala? Poate că legea ar fi trecut, iar apoi, descoperindu-se faptul că modificările au fost făcute unui act normativ abrogat, ar fi apărut procese în instanță. Legea 219/1988 a fost abrogată. Este prevăzut clar la articolul 305, litera a, din Ordonanța de Guvern 34/2006. În atare condiții, a spus senatorul, Ciprian Iacob, grupul parlamentar AUR a votat pentru respingerea acestui proiect inutil, avansat cu superficialitate de inițiatorii liberali.
VIDEO


Dâmboviţa
Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.
În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.
ACTUALITATE
Gala Cercetării, eveniment devenit tradiție la Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Astăzi – 9 noiembrie 2026, într-o atmosferă distinsă, în amfiteatrul „Paraschiv Vagu” din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Galei Cercetării. Evenimentul, intrat deja în tradiția acestei instituții de învățământ superior, a adunat la un loc cadre didactice universitare, studenți, reprezentanți ai administrației publice locale și județene, ai bisericii și vieții culturale. De asemenea, invitații care nu au putut onora cu prezența fizică manifestarea au intrat în direct, în sistem video, felicitându-i deopotrivă pe organizatorii Galei și pe cei care au fost premiați în cadrul evenimentului.
Primul la cuvânt, în calitate de gazdă și creator al Galei Cercetării, a fost conferențiarul universitar doctor inginer Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște. Acesta a precizat că scopul Galei este acela de a aduce în fața comunității academice rezultatele deosebite care au fost obținute de cadrele didactice și cercetători, pentru a fi scoase în evidență și răsplătite. Un moment de recunoaștere a meritelor celor care trudesc pe tărâmul educațional în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. A punctat conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu că cercetarea adevărată nu poate fi realizată decât în baza unor parteneriate. Tocmai de aceea, rectorul Universității Valahia a nominalizat numele partenerilor strategici ai UVT, respectiv: Ministerul Educației și Cercetării, Arhiepiscopia Târgoviștei, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște, Instituția Prefectului, Autoritatea Națională de Cercetare și alte instituții universitare din România. Menirea cercetării, a spus Ioan Corneliu Sălișteanu, este tocmai aceea de a reîntoarcere în comunitate roadele muncii desfășurate.

„Cercetarea este și o altă formă a diplomației, aducând alături oameni și comunități altfel separate de distanță. Atunci când spunem cercetare, spunem, de fapt, curiozitate. Dorința de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, de a dezvolta și de a oferi rezultatele acestei laborioase îndeletniciri înapoi comunității”, a precizat rectorul Universității Valahia.
La finalul alocuțiunii sale, conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu a dezvăluit celor de față două dorințe. Prima, personală, aceea ca Universitatea Valahia să fie mult mai prezentă în proiecte de cercetare îndreptate către binele regiunii, către binele județului Dâmbovița, pentru binele municipiului Târgoviște.
„Ceea ce facem bun și ceea ce dezvoltăm în Universitatea noastră, să se întoarcă în comunitatea care ne susține de fiecare dată”.
A doua dorință a rectorului de la „Valahia” era îndreptată către cadrele didactice și cercetătorii Universității.
„Să faceți în continuare ceea ce știți să faceți foarte bine. Să rămâneți mereu curioși și autentici. Rezultatele muncii dumneavoastră, sunt convins, nu vor întârzia să apară”.
Înaltpreasfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, în același stil care îl caracterizează, orator desăvârșit, plin de luciditate, de înțelepciune, a susținut o prelegere profundă despre rolul esențial al educației ca spațiu de dialog, punte de legătură între credință, știință și cultură.
A spus IPS Nifon că progresul științific și dezvoltarea spirituală nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează, contribuind astfel la formarea integrală a personalității umane. A scos în evidență Înalt Prea Sfinția Sa importanța și rolul colaborării dintre Universitatea Valahia și Biserică, în vederea promovării valorilor morale, a excelenței academice și a responsabilității sociale.
IPS Nifon a felicitat cadrele didactice universitare, cercetătorii, pe toți cei premiați, pentru contribuția adusă la prestigiul instituției și la dezvoltarea cunoașterii.

Conferențiarul universitar Claudia Gilia a precizat că o universitate își împlinește misiunea și prin ceea ce oferă dincolo de amfiteatre.
„O cercetare poate schimba felul în care înțelegem o problemă a comunității, poate pune la îndoială o practică pe care o credeam de la sine înțeleasă sau poate oferi argumente pentru o decizie care privește viețile altor oameni. În această legătură dintre cunoaștere și viața Cetății se vede una dintre responsabilitățile universității”, a spus președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște.
A mai subliniat Claudia Gilia că, prin distincțiile pe care le-a acordat, Universitatea „Valahia” își exprimă prețuirea pentru contribuțiile științifice ale tuturor colegilor și pentru exigența cu care aceștia își îndeplinesc misiunea academică.

„În spatele fiecărei reușite se află sute de ore de lectură, analiză și sinteză. De la formularea unei ipoteze până la susținerea unei concluzii, cercetarea presupune alegeri metodologice, verificări succesive și disponibilitatea de a reconsidera o interpretare atunci când argumentele sau datele o cer. Există și o dimensiune mai greu de surprins într-un bilanț al rezultatelor. Este contribuția creatoare a celui care identifică o problemă insuficient explorată, stabilește legături între idei și deschide astfel o direcție de cercetare”, a adăugat conferențiarul universitar Claudia Gilia.
A mai vorbit despre inteligența artificială care, în câteva secunde, poate genera texte, analize și ipoteze de lucru, însă cercetătorului îi revine decizia asupra întrebărilor care merită investigate, asupra metodelor adecvate și asupra limitelor în care rezultatele pot fi interpretate.
„De el depinde și felul în care aceste rezultate sunt comunicate, cu precizie și cu asumarea incertitudinilor. Inteligența artificială extinde posibilitățile de lucru, iar folosirea ei în cercetare face cu atât mai importante discernământul, integritatea și răspunderea intelectuală”, a mai transmis Claudia Gilia, în discursul său de la Gala Cercetării 2026.
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a menționat că această Gală a Cercetării, dedicată excelenței, performanței, reprezintă mai mult decât o recunoaștere a rezultatelor academice.

„Este un moment în care celebrăm curajul de a căuta răspunsuri, capacitatea de a depăși limite și, mai ales, încrederea că prin cunoaștere putem construi un viitor mai bun. Universitatea „Valahia” din Târgoviște este un reper important pentru județul Dâmbovița. Prin activitatea sa, această instituție contribuie nu doar la formarea generațiilor de specialiști, ci și la dezvoltarea economică, socială și culturală a comunității noastre”.
A mai spus reprezentantul guvernului în teritoriu că domeniul cercetării științifice este unul dintre cele mai importante motoare ale progresului.
„Într-o lume aflată într-o continuă transformare, investiția în educație, inovare și cercetare nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate strategică”.
Ca reprezentant al administrației publice, prefectul Marian Tănase crede cu tărie că dezvoltarea unei comunități nu poate fi separată de dezvoltarea educației și de cercetare.
„Avem nevoie de instituții academice puternice, de cercetători valoroși și de o colaborare reală între universitate, administrație și mediul economic. Administrația publică trebuie să fie un partener al cunoașterii, un susținător al performanței și un facilitator al inovării. Numai printr-un efort comun putem transforma ideile și rezultatele cercetării în soluții concrete pentru comunitățile noastre”, a adăugat Marian Tănase – prefectul județului Dâmbovița.
Evenimentele dedicate Galei Cercetării 2026 la Universitatea „Valahia” din Târgoviște se vor derula pe parcursul a trei zile. În acest interval de timp, vor fi prezentate rezultatele muncii de cercetare științifică, dar și proiectele dezvoltate de reprezentanții comunității academice din cadrul a Universității.

ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 4 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 5 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























