Argeș
Percheziții în Argeș la persoane cercetate pentru evaziune fiscală cu mașini second-hand

De mai bine de o săptămână, întrega țară se află sub zodia operațiunii de amploare „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române. În multe județe, au fost executate descinderi cu forțe mărite, la domiciliile unor persoane implicate sau cercetate în diferite cauze penale.
Astăzi – 5 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat șase percheziții la domiciliile unor bărbați cu vârste între 27 și 54 de ani, din Pitești, Săpata, Băbana, Poiana Lacului și în Sectorul 3 București, cercetate pentru evaziune fiscală.
Din anchetă a reieșit că, în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, persoanele respective au derulat operațiuni comerciale constând în achiziții intracomunitare de autoturisme second hand, în regim normal de taxare, fără să înregistreze în evidențele contabile toate operațiunile economice aferente.
Alte patru percheziții au executat oamenii legii în localitatea Ciomăgești, la locuințele a doi bărbați de 48 și 52 de ani, cercetați pentru producerea, deținerea și comercializarea produselor accizabile (alcool), în afara antrepozitului fiscal. În urma probelor administrate a rezultat că cei doi bărbați au produs, deținut și comercializat alcool și alte produse intermediare din alcool, accizabile, fără a fi marcate corespunzător.
Șase persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vederea audierii.
Argeș
S-a dat peste cap cu mașina din cauza vitezei. Șoferul a fost găsit încarcerat

Pompierii argeșeni au intervenit astăzi, 27 octombrie 2026, la un accident rutier în comuna Albota, satul Cerbu. A fost vorba despre un autoturism care, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Militarii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru scoaterea șoferului din habitaclu. Victima, conștientă, acuza dureri la coloana cervicală. După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.
Argeș
Tinere din România, ținute închise și obligate să se prostitueze în Germania

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, cercetează șapte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024, șase persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor femei. Cea de-a șaptea persoană s-a alăturat grupului infracțional în acest an. Patru dintre aceștia au recrutat și transportat în Germania mai multe fete, pe care le-au obligat să practice prostituția.
Membrii grupării postau pe diverse site-uri anunțuri cu victimele, în vederea atragerii de clienți. Aceștia și-au însușit sumele de bani obținute de persoanele vătămate din întreținerea de relații sexuale contra cost.
„Grupul infracțional, organizat pe criterii familiale, ar fi beneficiat în acțiunile sale de sprijinul unor alte două persoane, rude de gradul I cu liderul grupării. Acestea ar fi avut rolul de a transporta victimele din România în Germania, cât și de a le supraveghea pe parcursul desfășurării activității de prostituție.
Cei doi au închiriat imobile în Germania unde ar fi fost exploatate sexual persoanele vătămate, le-ar fi asigurat transportul pe teritoriul Germaniei, ar fi postat anunțuri cu acestea în vederea practicării prostituției și ar fi transferat din Germania în România o parte din sumele de bani obținute din activitatea infracțională.
Probele administrate au relevat că două dintre persoane ar fi avut, în principal, rolul de a recruta, prin metoda „loverboy”, tinere care proveneau din medii sociale defavorizate, cu care simulau relații de iubire și le convingeau să se deplaseze în Germania pentru a practica prostituția, sumele de bani obținute de acestea fiind însușite de membrii grupului infracțional organizat.
Totodată, două femei și un bărbat ar fi avut rolul de a spăla sumele provenite din activitatea infracțională, pe care le primeau prin sisteme de transfer numerar de la membrii grupului infracțional organizat sau de la persoanele vătămate și de a le disimula proveniența ilicită, prin transfer către alte persoane sau folosindu-i în interes personal.
Pentru a nu fi depistați de autoritățile din Germania, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi folosit metoda „touring” și ar fi schimbat periodic locațiile în care își exploatau sexual victimele.
Din cercetări a mai reieșit că membrii grupului infracțional organizat ar fi avut legături infracționale și cu alte persoane, una dintre acestea fiind încarcerată în penitenciar, în altă cauză. Cea din urmă a și primit de la membrii grupului infracțional organizat sume de bani provenite din activitatea infracțională, în timp ce alte persoane ar fi obligat opt victime să practice prostituția”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.
Sub egida EUROJUST, între autoritățile române și cele germane a fost semnat un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team). Pe data de 22 octombrie 2026, polițiștii au executat 16 percheziții în județele Argeș și Constanța, la domiciliile persoanelor cercetate unde au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. La descinderi au participat și 2 polițiști din cadrul K31 Augsburg – Germania, precum și un reprezentant Europol.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – S.C.T.P., alături de reprezentanți ai K1 Augsburg au efectuat, simultan, alte 4 percheziții domiciliare, în Augsburg. Tot pe 22 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a șapte persoane.
La data de 23 octombrie 2026, magistrații Tribunalului Argeș au admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești și au dispus arestarea preventivă a cinci dintre membrii grupării infracționale pentru 30 de zile. Alte două persoane au fost puse sub control judiciar.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























