Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primarii vor retribuții mai mari și consilieri locali mai puțini. Ședință ACoR Dâmbovița

Publicat

pe

Întâlnirea dintre primarii din Dâmbovița și conducerea Asociației Comunelor din România, desfășurată astăzi , 25 iunie 2025, în sala de conferințe a Hotelului Valahia din Târgoviște, a fost una constructivă, aducătoare de lămuriri. Am remarcat că parlamentarii dâmbovițeni, prinși probabil cu alte treburi de stat, nu au onorat invitația la Adunarea Generală a membrilor Filialei Dâmbovița a Asociației comunelor din România. Nici măcar unul!

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a înmânat eșarfele tricolore celor 17 primari aflați la primul mandat și câte o plachetă.

În cadrul întâlnirii, au fost puse pe tapet teme ce țin de activitatea internă a asociației și o serie de probleme cu care se confruntă administrațiile publice locale, mai ales în această perioadă, când se anunță convulsii în sistemul bugetar, iar o serie de echilibre organizaționale pot fi date peste cap de măsurile guvernamentale care urmează a fi luate în vederea reducerii deficitului.

Ședința a fost condusă de primarul comunei Niculești, Dorinel Soare, președintele Filialei ACoR Dâmbovița. Primul discurs i-a aparținut președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan. Șeful administrației publice județene a vorbit la concret, articulat, despre problemele existente în societate, în administrație, în comunități, despre ceea ce trebuie făcut pentru a fi atinse dezideratele propuse de aleși, și anume: materializarea proiectelor destinate dezvoltării comunităților locale. Președintele Corneliu Ștefan le-a spus celor de față că azi-noapte s-a aflat în alertă maximă din cauza incendiului de la depozitul de deșeuri menajere de la Aninoasa. Acum, județul se află sub stare de alertă, declarată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. A precizat președintele CJD că județul a primit sprijin și susținere pentru gestionarea acestei situații de la premierul României până la ultimul secretar de stat din Guvern. A mai spus Corneliu Ștefan că, de mâine, va începe colectarea deșeurilor de la populație și, pentru o perioadă de timp, vor fi transportate de pe întreg teritoriul județului la depozitul de la Titu, care, deși este conform, nu este autorizat. Situația ciudată este una moștenită, dar nu a vrut să dezvolte subiectul.

A mai vorbit președintele Corneliu Ștefan despre ședința Consiliului Județean Dâmbovița de mâine, 26 iunie 2025, în cadrul căreia vor mai fi aprobate 30 de proiecte de infrastructură pe Programul Județean de Dezvoltare Locală. Săptămâna viitoare, aceste contracte dintre CJD și unitățile administrativ-teritoriale vor fi semnate. Despre măsurile care urmează a fi luate de Guvernul Bolojan pentru a atenua șocul deficitului bugetar, a spus Corneliu Ștefan că nu trebuie speriată populația cu vești catastrofale. Într-adevăr, urmează o perioadă mai dificilă, întotdeauna cum s-au schimbat guvernele a urmat greul. Știri alarmante. Informații neconforme cu realitatea. Mereu au fost luate măsuri nu tocmai favorabile cetățeanului.

„Trebuie să ne vedem fiecare de interesul local, de comunitățile pe care le conducem”, a arătat Corneliu Ștefan.

Veștile rele care circulă în spațiul public, a mai precizat președintele CJD, nu sunt tocmai adevărate. Se vor face comasări, se vor lua unele măsuri fiscale, dar nu totul la modul exagerat. A spus Corneliu Ștefan că ar trebui gândit un plan cum să fie colectată taxa pe valoarea adăugată, nu cum să o majorăm.

„Nu facem reforma așa, de la București, tăiem cu barda și venim în județe și facem fiecare ceea ce ni se impune. Eu nu sunt de acord cu acest lucru”.

Șeful administrației publice județene le-a spus primarilor că, personal, nu este de acord cu desființarea postului de viceprimar la comunele sub 1.500 de locuitori.

„Mai bine este scos din schemă administratorului public, nu viceprimarul, care este ales de comunitate, prin consilierii locali”.

I s-a părut ciudat președintelui Corneliu Ștefan faptul că se bate șaua pe reduceri de personal, pe desființări de funcții, posturi, dar pornim reforma cu cinci vicepremieri în funcție. Ciudat, nu?

Revenind la fondul Adunării Generale a membrilor ACoR, a spus Corneliu Ștefan că această asociație trebuie să aibă mai multă activitate la nivelul județului, să fie mai vizibilă. Din interiorul acestei structuri trebuie să vină foarte multe propuneri pentru tot ce înseamnă administrație.

Prefectul Marian Tănase a precizat că întotdeauna a interacționat cu asociația comunelor, cu primarii, a colaborat și a intervenit, legal, atunci când situația a impus-o. A mai pus pe tapet prefectul Tănase problema secretarilor generali, de a căror activitate defectuoasă se plâng unii primarii. Că nu există conlucrare, colaborare, iar mulți nu prea țin cont de indicațiile primarilor, considerând că pe ei nu are cine să îi tragă la răspundere.

Constantin Pătru, primarul de la Tătărani, în luarea sa de cuvânt, a mărturisit că, înainte de a se înscrie în asociație, era reticent, dar, ulterior, și-a dat seama că apartenența la ACoR a fost un lucru foarte bun, administrația publică locală fiind sprijinită de specialiștii asociației în rezolvarea și clarificarea multor situații de natură administrativă și financiară. A vorbit primarul Pătru și de salarizarea primarilor care nu este deloc una mulțumitoare. Comuna Tătărani, a dezvăluit Constantin Pătru, are o populație sub 5.000 de locuitori. În aceste condiții, conform legii a fost redusă și indemnizația primarului, care obține acum 6.000 de lei net, lunar. Asta în condițiile in care toate relele din comunitate, toate problemele existente se pun în cârca primarului. I-a întrebat Constantin Pătru, sincer, pe mai marii Asociației Comunelor din România dacă au vreo putere și pot merge acolo, sus, la Guvern pentru a explica cum stau lucrurile cu salarizarea primarilor și dacă se poate schimba ceva în bine. Tot Pătru răspunde că este convins că șefii ACoR nu sunt băgați în seamă. Că nu se rezolvă nimic. A spus primarul de la Tătărani că ei, edilii, nu sunt buni, nu sunt băgați în seamă decât atunci când vin alegerile.

„Atunci ne caută, ne cheamă, ne spun că se va face, se va drege. Nu se face nimic. Asta este părerea mea. Mai ales acum când la putere sunt patru partide”.

Constantin Pătru nu are încredere în ceea ce înseamnă coaliție. Nu miroase tocmai bine. Unii vor încerca rapid să tragă spuza pe turtoiul lor. Primarul de la Tătărani a venit și cu o propunere, și anume: reducerea numărului de consilieri locali, de la 15 membri la 13. Nu este de acord cu desființarea postului de viceprimar. Constantin Pătru a criticat faptul că unii colegi primari și viceprimari și-au angajat consilieri personali.

„Ce să îmi facă mie un consilier personal? Pantofii? Să îmi plimbe geanta?”

Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, a spus că localitățile din mediul rural din România, la capitolul finanțare, sunt batjocorite. Legea salarizării, a adăugat Drăghici, a fost făcută împotriva comunelor. Și uite-așa s-a ajuns să plece personalul calificat de la sate către oraș! O lege făcută parcă pentru a sărăci de angajați calificați comunele.

Primarul de la Aninoasa, Vlăduț Niculae, a spus că responsabilitățile primarilor sunt mari și multe, iar cetățenii le solicită și mai mult. Vlăduț Niculae l-a parafrazat pe marele dramaturg Caragiale, spunând că trebuie „să muncim și să nu gândim”. Cam asta ar fi concepția conducerii centrale vizavi de primari.

„Noi, primarii, nu ne permitem luxul de a sta pe margine și de a privi ca simpli spectatori. Trebuie să stingem incendii, să tăiem iarba, să adunăm câinii fără stăpâni, trebuie să monitorizăm aruncarea deșeurilor, trebuie să știm la fiecare oră din zi și din noapte de ce s-a oprit curentul, de ce s-a oprit apa, de ce răsuflă gazele, de ce plouă prea tare și de ce este secetă. Într-adevăr, trăim vremuri tulburi. Cu atât mai mult, trebuie să păstrăm caracterul de unitate”.

Vlăduț Niculae a mai precizat că asociația comunelor trebuie să crească, să aibă mai multă activitate. Nu cu două întâlniri pe an și două discuții pe WhatsApp se pot rezolva problemele asociației și nici atât cele ale comunităților, a spus Vlăduț Niculae!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite