ACTUALITATE
Corneliu Ștefan: Voi solicita să fie prezentate public rezultatele anchetei privind incendiul de la depozitul de deșeuri Aninoasa

Incendiul de la depozitul de deșeuri menajere de la Aninoasa a dat, în aceste zile, multe bătăi de cap autorităților, dar și cetățenilor care, de aproximativ 48 de ore, simt în nas, gât și ochi mirosul și fumul degajat de focul declanșat din cauze încă neelucidate la imensa haldă de gunoi din apropiere municipiului Târgoviște.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat că, încă de la primele ore, s-a aflat în focul nedoritului eveniment, coordonând activitățile și căutând, împreună cu ceilalți membri ai Comandamentului pentru Situații de Urgență, căi de rezolvare a situației cât mai rapid.
Dezastrul de la depozitul de deșeuri de la Aninoasa nu trebuie să pună în pericol fluxul de colectare a gunoiului de la populație care, până acum, s-a derulat ireproșabil. Drept pentru care, cu doar o zi întârziere, după instalarea stării de alertă pe întregul teritoriul județului Dâmbovița, s-a hotărât transportul deșeurilor la depozitul de la Titu. Cu siguranță, gunoaiele de la Aninoasa vor mai arde mocnit și în următoarele zile. Pompierii supraveghează în permanență zonele de focar și continuă acțiunile de stingere.
A spus Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, că astfel de situații nedorite apar în special vara, când temperaturile depășesc limitele normale. Incendii la gropile de gunoi s-au declanșat, de-a lungul timpului, în multe zone ale țării. Acum, am avut neșansa să se întâmple în Dâmbovița.
„Este o situație pe care nimeni nu și-ar dori-o vreodată și pe care, vă asigur, o vom rezolva cât mai rapid”, a precizat Corneliu Ștefan.
Ne informează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, răspunzând astfel și celor care au acuzat autoritățile de oarece întârziere în comunicare, că a apărut mai târziu cu detalii despre cele întâmplate „pentru că prioritară a fost gestionarea situației, astfel încât efectele asupra populației să fie limitate cât mai mult posibil”.
A mai menționat Corneliu Ștefan că între instituțiile statului implicate în gestionarea crizei declanșate la Aninoasa a existat o colaborare și o conlucrare eficientă. Vorbim aici de ISU, autorități locale și județene, Agenția și Garda de Mediu și alte structuri ale statului. Președintele Consiliului Județean le-a mulțumit tuturor reprezentanților instituțiilor enumerate mai sus pentru modul profesionist în care au acționat.
„După lichidarea incendiului, voi solicita autorităților competente să prezinte public rezultatele anchetei și concluziile oficiale privind cauzele producerii acestuia. Colectarea deșeurilor se va relua în tot județul, astfel încât dâmbovițenii să nu aibă de suferit. Repet: este o situație nedorită și neintenționată!
Astăzi voi prezenta o analiză completă privind situația depozitelor de deșeuri din județul Dâmbovița, vorbim de o problemă care trenează de peste 15 ani și asupra căreia am acționat concret. Am comunicat public atât problemele, cât și soluțiile pe care le avem la acest moment”, a adăugat Corneliu Ștefan.
Mai afirmă președintele Consiliului Județean Dâmbovița în punctul de vedere publicat pe rețelele de socializare că aruncarea în spațiul public de acuzații și propagarea teoriilor conspiraționiste sunt total iresponsabile și afectează grav comunitatea și eforturile echipelor care intervin pentru stingerea incendiului și pentru revenirea la normalitate.
„Invit la responsabilitate în comunicare. În astfel de situații de criză, avem nevoie de sprijin și unitate, nu de speculații și neadevăruri. Respectul pentru adevăr trebuie să primeze în fața senzaționalului. Gândul meu este la Dâmbovița, la dâmbovițeni. Vă asigur că facem tot ce ne stă în putere pentru a vă proteja. Vom depăși această încercare” , a mai adăugat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
O nouă expoziție permanentă în cadrul Muzeului de Artă din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul vizitator să descopere o nouă expoziție permanentă în cadrul Muzeului de Artă.
După șase ani, de când o parte substanțială din expoziția permanentă a Muzeului de Artă situată la etajul acestuia se strângea, revine pe simeze secțiunea de artă românească modernă.
Actuala expoziție este structurată de cele patru săli de la etaj, exceptând Sala de Consiliu foarte decorată, cronologic atât cât ne-a permis spațiul restrâns, dar mai ales patrimoniul din colecția de artă. Astfel, în prima sală sunt reprezentate începuturile picturii de șevalet în arta românească (primitivi și pictori călători) și perioada academică (secolul al XIX-lea), iar în cea de-a doua sală modernismul în arta românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – 1900. Cea de-a treia sală expune artiștii care și-au legat viața și / sau opera de orașul Târgoviște din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului al XX-lea, în timp ce ultima sală continuă firul evolutiv al artei moderne și avangardei din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Astfel, vizitatorul continuă să observe parcursul artei în secolul al XIX-lea și apariția picturii de șevalet în arta românească cu începuturile marcate de portretistica anonimă a așa numiților pictori „primitivi”, a celor călători prin Țările Române (Josef August Schöefft) și a primelor generații de artiști formați în școlile superioare de arte nou înființate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Iași (1860) și București (1864) de primii pictori întorși de la studii în academiile renumite ale Europei și fondatori ai școlilor superioare de arte (Gheorghe Panaiteanu Bardasare și Gheorghe Năstăseanu – Iași; Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu – București).
Din prima generație de artiști școliți la București sub îndrumarea lui Aman și Tattarescu se numără pictorii Mihail Dan și Sava Henția. Cei doi împreună cu mai tânărul lor coleg, George Demetrescu Mirea, sunt reprezentanți ai artei de factură academică cu influențe variate. Tot reprezentant al academismului este considerat și artistul buzoian Ștefan Vasilescu, care s-a stabilit la Târgoviște la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Modernitatea în arta românească ajunge prin pictura lui Nicolae Grigorescu, care marchează viziunea și opera a numeroși artiști, unii care rămân în sfera sa de influență (Arthur Verona) și alții care se desprind și urmează un parcurs propriu (Gheorghe Petrașcu).
Continuând stilistic și, în același timp, omagiind artiștii care s-au oprit și creat în Târgoviște și pe meleagurile dâmbovițene, a treia sală expune lucrări cu tematică legată de vechea capitală valahă și împrejurimile sale. De aceea, pornim cu lucrări ale pictorului academic Ștefan Vasilescu realizate de la sfârșitul secolului al XIX-lea și primul deceniu al secolului al XX-lea, căruia se alătură pe simeze, într-o gamă stilistică variată, pictorii Bob Bulgaru, Aurel Vasilescu, Gheorghe Petrașcu, Stelian Panțu și Vasile Blendea.
Ultima parte a expoziției urmărește, cu lacunele impuse de patrimoniul prezent în colecții, expunerea lapidară a numeroaselor stiluri care se succed sau se întrepătrund în perioada interbelică și cea imediat următoare celei de-a doua conflagrații mondiale. Aici se regăsesc lucrări ale artiștilor Costin Petrescu, Sabin Popp, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Constantin Isachie, Nicolae Dărăscu, Constantin Artachino, Dimitrie Gheiață, Kimon Loghi, Samuel Mutzner, Marius Bunescu, Marcel Iancu. Dintre doamnele artei românești sunt prezente o parte din artistele fondatoare ale Asociației Femeilor Pictore și Sculptore: Cecila Cuțescu-Storck, Olga Greceanu, Lucia Demetriade Bălăcescu, Micaela Eleutheriade.
Vă invităm să descoperiți operele marilor maeștri ai artei românești, precum și a elevilor acestora, în expoziția permanentă de la etajul Muzeului de Artă din Târgoviște.
ACTUALITATE
Târgoviște. Secția Boli Infecțioase Adulți nu mai funcționează la Dealu Mare. Compartimentul pentru Copii este temporar închis

Spitalului Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modificarea temporară a locației în care își desfășoară activitatea Secția Boli Infecțioase Adulți și suspendarea activității, începând cu data de 06.07.2026, a activității Compartimentului de Boli Infecțioase Copii.
Începând cu data de 06.07.2026 toate serviciile medicale, consultațiile și internările specifice Secției Boli Infecțioase Adulți vor fi relocate din sediul situat pe Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 4, în Sediul Central al spitalului, localizat pe Strada Tudor Vladimirescu, nr. 48.
Pentru a asigura continuitatea asistenței medicale și a reduce disconfortul creat, activitatea medicală va funcționa după cum urmează în această perioadă:
Urgențele vor fi preluate prin Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Sediului Central.
Secția de Boli Infecțioase Adulți (cu o capacitate de 24 de paturi) va funcționa în Pavilion Diabet.
Numărul de telefon pentru programări este 0374.492.425, aferent Cabinetului de Consultații – situat la parterul Ambulatoriului Nou din sediul Central.
Accesul pacienților se va face prin poarta principală a Sediului Central.
Relocarea este o etapă premergătoare transformării actualei clădiri într-un spațiu medical modern, adaptat standardelor europene.
Pacienții vor fi informați cu promptitudine la finalizarea lucrărilor și revenirea secțiilor în locația de pe Bulevardul I.C. Brătianu.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște
ACTUALITATEacum 5 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum 5 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 5 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
ACTUALITATEacum 2 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
Ialomiţaacum 4 zileDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți























